Alexandra „Sașa” Latypova (e ucraineancă la origini, nu rusnacă, deci nu poate fi acuzată că e intoxicătoare de-a lui Putin) analizează o serie de documente și emailuri ieșite la iveală deloc recent (BMJ – British Medical Journal le comenta încă din martie 2021) dar despre care marele public află abia acum și demonstrează simplu, convingător, negru pe alb, că la nivelul Uniunii Europene tot procesul de autorizare a mizeriilor a fost o simplă șaradă de prost-gust, o păcăleală cu răspunsul știut dinainte. Rolul birocraților europeni în acordarea „autorizației de marketing” porcăriilor care au fost injectate în sute de milioane de cetățeni UE nu a fost acela de a verifica serios autenticitatea și seriozitatea studiilor cu care au venit la ei producătorii, ci strict punerea pixului pe hârtie ca să scrie „Se aprobă”. Când unii au ridicat obiecții (și nu au fost puține) remarcând că maculatura cu care marii producători s-au prezentat pentru autorizare nu răspunde la toate întrebările la care ar trebui să răspundă, aceste obiecții au fost repede respinse din pix de birocrații așezați mai sus pe scara decizională. Ursula von der Leyen personal a tras sforile de așa natură încât decizia să fie luată exclusiv peste capul guvernelor naționale și ministerele sănătății din fiecare stat-membru UE să nu poată în nici un caz să refuze pe baza legislației naționale mirobolanta zeamă. În general birocrații europeni, deși mimau un „proces de autorizare” propriu, stăteau cu ochii pe ce se decide în SUA, comportându-se ca o colonie jalnică a FDA-ului american.
Acum e mai clar de ce au nevoie de prelungirea mizeriei din Ucraina împreună cu prietenul lor drogat, Zelenski: fiindcă e nevoie de un rahat gigantic cu care să acopere un rahat uriaș. Dar să vedem ce vor fi în stare să mai născocească, ce rahat mega-uber-gigantic vor mai inventa dacă Ucraina va mânca bătaie mai repede decât era prevăzut. Credeți că se vor potoli, că vor recunoaște spășit că au greșit și își vor cere iertare în timp ce se vor încolona cuminți spre pușcherie? Eu nu cred.
Autor: Lucian Sarbu