Satul Nadăș din județul Arad rămâne retrocedat, după ce Tribunalul Olt a admis recursul formulat de familia Colțeu, considerând că cererea de reviziuire depusă de autoritățile locale este tardivă.
În 2006, familia Colțeu a moștenit un sat în județul Arad, în baza unei decizii a Judecătoriei Ineu. Atunci, Judecătoria Ineu a admis o plângere a soţilor Viorica şi Mihai Colţeu prin care se cerea anularea unor hotărâri din 2005 a Comisiei judeţene şi Comisiei locale Tauţ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Instanţa a dispus reconstituirea în favoarea reclamanţilor a dreptului de proprietate în natură pentru suprafaţa totală de 8.762 hectare de teren şi pădure, împreună cu clădirile sau alte construcţii aflate pe acestea.
Localnicii au pierdut atunci pământurile, pădurile și casele în care au locuit zeci de ani, după ce familia Colțeu a revendicat toate aceste bunuri în baza unui testament.
Familia Colțeu îngrijise o vecină pe nume Ecaterina Mairovitz – strănepoata surorii soției lui Iosif Grosz, groful care a trăit în Nadăș la începutul secolului XX. Acea femeie le-ar fi lăsat celor doi soți, prin testament, mii de hectare de pământ pe care ea nu le deținuse niciodată.
Testamentul era fals
După 10 ani de la retrocedarea satului Nadăș, o instanță a Curții de Apel Timișoara a stabilit, prin sentință definitivă, că testamentul pe baza căruia soții Viorica și Mihai Colțeu se îmbogățiseră cu terenuri și păduri în valoare de peste 20 de milioane de euro este un fals.
“În 13 iulie 2016 au fost judecate plângeri formulate atât de familia Colțeu, cât și de notarul care a emis certificatul de moștenitor. Ambele au fost respinse și s-a constatat în mod definitiv că la baza retrocedării a stat un certificat de moștenitor care era un fals intelectual”, a explicat Vasilica Coroiu, avocata sătenilor din Nadăș.
Un an mai târziu, în 2017, Judecătoria Balș a admis cererea de revizuire a sentinţei Judecătoriei Ineu, a admis cererea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Arad şi a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Tauţ de revizuire a sentinţei 657/2006 a Judecătoriei Ineu, pronunţată în dosarul nr. 457/2006 („dosarul Nadăş”).
Astfel, decizia de la Judecătoria Ineu, prin care familia Colţeu a fost împroprietărită cu peste 8.700 de hectare de păduri şi terenuri agricole din satul Nadăş, a fost total schimbată.
Localnicii au pierdut din nou satul Nadăș
Nemulțumiți de această decizie, Viorica şi Mihai Colţeu au făcut din nou apel, și, spre surprinderea tuturor, au obținut câștig de cauză.
Astfel, marți, 5 februarie, magistrații Tribunalului Olt au admis recursul făcut de familie față de decizia Judecătoriei Balș și au decis că cererea de revizuire depusă de autoritățile locale este tardivă.
“Admite recursul. Modifică în tot sentinţa şi în parte încheierea de şedinţă din data de 09.07.2018. Respinge ca inadmisibile cererile de intrevenţie accesorie formulate de Biriş Iovu, Rad Nicolae, Paşcalău Avram şi RNP Romsilva-Direcţia Silvică Arad. Admite excepţia tardivităţii şi respinge ca tardive cererile de revizuire precizate, formulate de Comisia Locală de fond funciar Tauţ şi Comisia Judeţeană de fond funciar Arad. Menţine restul dispoziţiilor din încheierea de şedinţă din data de 09.07.2018. Obligă revizuentele în solidar la plata sumei de 10.856,43 lei, cheltuieli de judecată, către intimaţii Colţeu Mihai Alexandru şi Colţeu Viorica. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.02.2019”, este decizia Tribunalului Olt.
Sursa: Observator