Site icon gandeste.org

Liviu Pleșoianu: ”Dragă Departament de Stat, „I urge you” să pricepi un lucru: România nu e nici țară de IDIOȚI, nici COLONIA voastră!”

Dragă Departament de Stat,



Pentru că te adresezi Parlamentului României, îți voi răspunde ca parlamentar al României. Înainte de toate, te informez că, în România, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”. Așa scrie într-o carte mică, pe care noi o numim „Constituție”… De asemenea, în aceeași carte mică mai scrie că România este „stat suveran și independent”. Iar eu, ca parlamentar al acestei țări, mă încăpățânez să respect ce scrie în această carte mică. Indiferent cât de mult te-ar deranja pe tine asta…

Acum, ca să o luăm pe scurtătură, îți spun direct ce cred despre comunicatul tău. Cred că, redactând acest comunicat de presă, nu poți avea ca punct de plecare decât două premise: convingerea că poporul român este IDIOT sau convingerea că poporul român acceptă ca România să fie al 51-lea stat american. În sine, comunicatul transpiră atât de multă INEPȚIE încât îmi e pur și simplu jenă că cineva a fost în stare să conceapă așa ceva. Fără a aduce măcar o câtime de sfert de argument bazat pe ceva concret, ni se aruncă în țărână niște clișee, în speranța că ne vom repezi precum curcanii, în ogradă, pentru a le culege de pe jos și a ni le îndesa în gușă.

…Ei bine, dragă Departament de Stat, „I urge you” să pricepi un lucru: România nu e nici țară de IDIOȚI, nici COLONIA voastră!

Liviu Pleșoianu,

Deputat al Parlamentului României – Stat SUVERAN și INDEPENDENT

P.S. Voi reveni mâine cu un mesaj lung…

Autor: Liviu Pleșoianu

Sursa:Liviu Pleșoianu

Exit mobile version