Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a deschis un front împotriva companiilor cu capital străin în primele declaraţii pe care le-a făcut după anunţarea PSD ca şi câştigător net al acestor alegeri cu 45% din voturi.
Într-o declaraţie la Realitatea TV, Liviu Dragnea a spus, întrebat fiind ce intenţii are în politica economică în perioada următoare, că face o mărturisire pe care nu a mai făcut-o la alte mijloace mass-media. El a spus: „Ştiţi că sunt pescar pasionat şi-mi place peştele. Am fost acum două săptămâni în piaţa Obor şi întrebam de crap şi de caras. Şi mi s-a oferit, iată, ce crap din Spania avem, ce caras frumos din Ungaria (…). Dar din România ce aveţi? Am întrebat şi mi s-au arătat câteva ştiuci amărâte.
Dar România are un bazin hidrografic uriaş, de ce nu putem producem local? Asta este astăzi cea mai mare problemă în România”, a declarat Dragnea. El a continuat: „Noi trebuie să ne întrebăm de unde consumăm apă, gaze, electricitate? De la firme străine care duc profiturile în strănătate. Noi vrem să facem o Românie unde să producem local ceea ce avem nevoie”, a mai spus preşedintele PSD.
Aceasta este prima declaraţie agresivă contra multinaţionalelor în contextul în care în Ungaria şi în Polonia partidele de la putere trec deja la răscumpărarea companiilor de utilităţi vândute investitorilor străni.
În România, Apa Nova, deţinută de francezii de la Veolia, este subiectul unei anchete a procuratorii privind majorarea abuzivă a tarifelor la apă rece.
Furnizarea de electricitate este în mâinile italienilor, cehilor şi germanilor, iar compania Enel care are distribuţia şi furnizarea de energie inclusiv în Bucreşti, a fost acuzată, în cadrul unor anchete parlamentare, că nu şi-ar fi îndeplinit planul de investiţii.
Distribuţia de gaze din toată România este în mâinile francezilor şi germanilor, care îşi împart partea de sud, respectiv partea de nord a României.
Producţia de gaze este împărţită în mod egal între austrieci şi români, însă producţia de petrol este integral cedată prin contracte pe 30 de ani către austriecii de la OMV Petrom.
Autor: Sorin Paslaru
Sursa: Ziarul Financiar