In 2008, atunci cand Ungaria a renuntat la colaborarea cu FMI si s-a angajat sa-si asigure necesitatile de finantare pe cont propriu, aproape toti analistii economici si absolut toti “deontologii” de la diverse televiziuni si publicatii preziceau un faliment eminent si o catastrofa economica majora pentru tara care s-a incumetat sa renunte la ajutorul FMI si la sfaturile calauzitoare ale tehnocratilor care populeaza cabinetele acestei ilustre institutii internationale. Peste aproape trei ani, cel putin un rezultat al deciziei de a incheia colaborarea cu FMI este cert si indubitabil: Ungaria nu a intrat in incetare de plati, nu a declarat faliment national si economia este in crestere.
“Deontologii” si tehnocratii care s-au grabit sa cante prohodul economiei ungare nu au avut dreptate, iar Ungaria a devenit un exemplu care demonstreaza faptul ca programele anti-criza care nu au primit un aviz pozitiv de la subalternii lui Dominique Strauss-Kahn pot fi extraordinar de eficiente. La putin timp dupa “divortul scandalos” de FMI, guvernul de la Budapesta a decis sa sacrifice profiturile bancare pe altarul reducerii deficitului bugetar. Am ales sa descriem aceasta procedura in termeni religiosi datorita faptului ca in restul lumii, profiturile bancilor de anvergura internationala sunt absolut sacrosancte si Obama sau Merkel nici nu indraznesc sa spuna cu voce tare ca ar fi indicat ca si sectorul financiar sa suporte o parte din costurile iesirii din recesiune, mai ales in conditiile in care sectorul financiar a contribuit decisiv la declansarea acesteia. Din nou, corul de “deontologi”, analisti si tehnocrati a inceput sa planga de mila economiei ungare care urma sa fie privata de orice acces la creditare din cauza introducerii unor taxe speciale pentru profiturile sectorului bancar. Analistii avertizau ca bancherii, ingroziti de cresterea taxelor, vor parasi Ungaria, lasand tara fara un sistem financiar functional. Minune mare! In ciuda taxelor crescute, sectorul bancar din Ungaria a ramas functional si chiar negociaza in aceste zile cu guvernul in vederea elaborarii unui program pentru relansarea creditarii in sectorul industrial si cel al constructiilor. Guvernul Orban a demonstrat ca statul poate coopera cu sectorul financiar-bancar fara sa-i fie un sclav fidel. Acest exemplu ar trebui sa fie o lectie importanta pentru orice guvernare care se confrunta cu necesitatea de a tempera pretentiile lobby-ului bancar.
Acum, omologul Elenei Udrea, ministrul dezvoltarii din cabinetul lui Orban, Tamas Fellegi a declarat ca statul ungar nu va mai privatiza nicio companie de stat, invocand necesitatea de a proteja sectoarele strategice ale economiei nationale. O asemenea pozitie contrasteaza cu abordarea tuturor guvernelor care s-au perindat la conducerea Romaniei. In perioada in care guvernul Boc se pregateste sa vanda o serie intreaga de companii cu caracter strategic (doar nu crede nimeni ca vanzarile se vor opri la 15-20% din actiuni), guvernul de la Budapesta se concentreaza asupra eficientizarii companiilor de stat care activeaza in sectorul transporturilor si al energiei. Din nou, guvernul Orban demonstreaza ca un stat eficient poate avea controlul asupra companiilor strategice si eficientizarea acestora nu echivaleaza cu vanzarea lor.
Astazi, dupa aproape trei ani impliniti de la momentul in care premierul maghiar a trimis delegatia FMI acasa, se poate spune ca avem nevoie ca si la Bucuresti sa apara un politician capabil sa reproduca rezultatele economice ale lui Viktor Orban.