Israelul, cu o populaţie de de doar 7,1 milioane de locuitori, atrage tot atâtea fonduri de risc precum Marea Britanie, care are o populaţie de 61 de milioane de locuitori, sau cât Franţa şi Germania la un loc (un total de 145 de milioane de locuitori).
Mai mult, Israelul are mai multe companii listate la Nasdaq decât orice altă ţară care are companii listate în SUA şi a avut în ultimii ani o creştere economică mult peste media economiilor dezvoltate.
Puţini ştiu că în perioada 1980-2000, au fost înregistrate în Statele Unite 7.652 de patente din Israel, în comparaţie, de exemplu, cu 77 de patente, provenite din Egipt.
Țara unde nu există criză economică
Cu Stanley Fischer în frunte, care deţine funcţia de şef al Băncii Centrale, caracterizat ca fiind un inteligent expert în politică macroeconomică, Israelul are un mecanism economic condus de câţiva oameni extrem de bine pregătiţi.
Este vorba de Daniel Doron, cel care conduce Centrul pentru Progres Social şi Economic din Israel şi Arthur Seldon, co-fondator al Institutului Britanic pentru Afaceri Economice şi un consilier apropiat al lui Margaret Thatcher. Nu în ultimul rând, este vorba despre Benjamin Netanyahu, care a ştiut să profite de criza din 2003, învăţând lecţiile necesare: reducerea costurilor, liberalizarea sectorului bancar şi eradicarea controlului asupra monedei.
Intervenţia de lungă durată pe curs nu face bine economiei
Guvernatorul Băncii Centrale a declarat de curând că nu poate face prea multe intervenţii pe curs întrucât acest lucru ar avea un preţ mult prea mare pentru economie.
Revenind la existenţa fondurilor de risc, se poate spune că investiţiile pe cap de locuitor din Israel au o valore de 2,5 ori mai mare decât în Statele Unite şi de 30 de ori mai mare decât în Europa.
Filosofia creşterii economice a lui Benjamin Netanyahu şi a oamenilor care conduc mecanismul economic şi de afaceri din Israel este una cât se poate de simplă: un mediu de business cât mai dinamic, cu cât mai multe start-up-uri şi cu investiţii cât mai diversificate.
Falimentul este necesar într-un ciclu economic
Dacă un antreprenor nu a dat faliment până în 35 de ani înseamnă că nu a făcut pariuri suficient de riscante.
În termeni ştiinţifici, realizaţi în urma unui studiu executat de Harvard Business University, fraza de mai sus se poate conceptualiza în felul următor: antreprenorii care eşuează în prima investiţie riscantă, au o şansă de succes mai mare în a doua încercare. Acesta este motivul pentru care Israelul atrage foarte mulţi investitori: încurajează pariurile riscante, iar dacă acestea sunt pierdute, eşti încurajat să o iei de la capăt.
Aşadar, totul poate fi rezumat intr-o singură propoziţie simplă: “falimentul este o etapă firească şi necesară din ciclul economic”. Acest principiu a determinat o permanentă înflorire a mediului de afaceri, fapt ce a atras la rândul său o continuă regenerare a pieţei muncii prin înfiinţarea de joburi.
Israelul în cifre
Cert este că, în cifre, estimările privind economia israeliană lucrurile stau în felul următor: Morgan Stanley prognozează o creştere economică de 3,7%, după ce iniţial estimase o creştere a PIB-ului pentru 2010 de 2,7%.
Conform ultimelor date statistice, rata şomajului a început să scadă începând cu luna decembrie a lui 2009, iar creşterea economică a anului trecut a fost de 0,5% deşi iniţial Banca Mondială se aştepta la o recesiune de 3,5%. Singurul trimestru în care economia statului a fost pe minus a fost primul trimestru, când PIB-ul a scăzut cu 3,2%, după care acesta a început să crească: 1,1% în trimestrul al doilea şi 3% în cel de-al treilea.
În tot acest timp, ţări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Japonia, încă mai caută soluţii pentru ieşirea din criză, confruntându-se acum cu şomaj ridicat (Statele Unite) sau cu efecte adverse ale programelor de stimulare ale economiei (Japonia).
Valentin Vioreanu
sursa: capital.ro