Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a avertizat joi că Rusia va considera prezenţa în Ucraina a avioanelor de vânătoare F-16, probabil la sfârşitul primului trimestru al anului 2024, o ameninţare în domeniul nuclear, transmite EFE.
„Am informat puterile nucleare – Statele Unite, Regatul Unit şi Franţa – că Rusia nu poate ignora capacitatea acestor avioane de a transporta arme nucleare. Nicio garanţie nu va ajuta aici”, a apreciat şeful diplomaţiei ruse într-un interviu pentru ziarul Lenta.ru.
Lavrov a avertizat că, în plin război, armata rusă nu va sta să stabilească dacă fiecare aeronavă F-16 este echipată pentru lansarea sau nu de arme nucleare.
„Însuşi faptul apariţiei unor astfel de sisteme în Forţele Armate ale Ucrainei va fi considerat de noi drept o ameninţare a Occidentului în sfera nucleară”, a subliniat ministrul.
Marţi, 11 ţări partenere ale Ucrainei au semnat un memorandum care defineşte condiţiile pentru pregătirea piloţilor ucraineni pe avioanele de luptă F-16.
Avioanele „F-16 vor proteja cerul deasupra Ucrainei şi flancul estic al NATO. Forţele aeriene ucrainene sunt pregătite să ştie să le folosească cât mai curând posibil’, a declarat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov.
Antrenamentele, care vor dura între şase şi opt luni, vor începe la sfârşitul verii – august sau începutul lunii septembrie -, iar primele avioane de luptă occidentale F-16 vor fi livrate la Kiev spre sfârşitul primului trimestru al anului 2024, a anunţat ministrul de externe ucrainean, Dmitri Kuleba, la Radio Liberty.
Belgia, Canada, Danemarca, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România şi Suedia participă la coaliţia de pregătire a piloţilor ucraineni în folosirea avioanelor de vânătoare F-16.
Sursa: cotidianul.ro