Așadar, s-a produs o nouă premieră națională. Pentru prima dată în istoria recentă, Legislativul și-a făcut datoria în raport cu statutul unui ambasador. George Maior, care ocupă cea mai înaltă poziție de reprezentant al României peste hotare, a fost chemat în fața comisiei de specialitate, solicitându-i-se să dea explicații. Pentru derapajele sale. Ce urmează? Cum va fi el, de către cine și când lăsat la vatră?
Zi de zi ies la iveală noi fărădelegi puse la cale de acest personaj sinistru, reprezentant de frunte al găștii de la Cluj, numită eufemistic „grup”, din vremea când a condus Serviciul Român de Informații. Fiind cel mai longeviv șef al acestei instituții, exact pe parcursul deceniului negru, când SRI s-a transformat atât într-un instrument de poliție politică, cât și într-un centru infernal de putere, care a cotropit și a confiscat celelalte centre de putere ale statului. Inclusiv cele trei puteri fundamentale. Dar obiectivul Comisiei de politică externă este altul. Nu vizează mizeriile legate de trecutul securistic al lui Maior.
La Washington, cocoțat de către președintele Klaus Iohannis în cel mai înalt post diplomatic, era de presupus ca George Maior, în calitate de reprezentant al statului român, să fie un fidel și loial purtător de mesaje într-un sens și în celălalt. Să transmită partenerului nostru strategic, prin canalele puse la dispoziție în acest scop, informațiile și semnalele avute în vedere de Ministerul român de Externe. Instituția care concepe și aplică politica statului român peste hotare. De asemenea, era de așteptat ca George Maior, în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar să transmită părții române cât se poate de fidel mesajele partenerului nostru geostrategic. În fine, Maior ar fi trebuit să promoveze cu loialitate în Statele Unite adevăratele valori ale României, precum și realizările acestui stat, care, în ultimă instanță, sunt în mare măsură realizările guvernului său.
În schimb, George Maior s-a comportat pur și simplu ca un ambasador al statului paralel. A apărat și a promovat la Washingon interesele statului paralel, în epicentrul căruia se așezase el însuși, în calitate de șef al Serviciului Român de Informații, pânza de protocoale fiind numai un instrument dintre multe altele consacrate acestui obectiv.
Cititorii nu trebuie să uite nicio secundă că George Maior se simte nedreptățit chiar și din această înaltă poziție diplomatică. De ce? Fiindcă el a vizat o vreme poziția de președinte al României, iar mai târziu pe cea de prim-ministru. Pe care i-a promis-o ruda sa, Victor Ponta, în schimbul mazilirii lui Crin Antonescu. A pus umărul în această operațiune și Gabriel Oprea, la acea vreme șeful unei a doua structuri de securitate, creată de Victor Ponta în calitate de prim-ministru. Și care urma să fie promovat șef al Serviciului Român de Informații în locul lui Maior.
Ei bine, acrit se faptul că nu și-a atins niciunul dintre cele două obiective majore, George Maior nu s-a lăsat consolat de numirea sa de ambasador la Washington și, din această poziție, a încercat inerțial să uneltească în continuare în sensul promovării statului paralel. Așa se explică intoxicările pe care Maior le-a servit desk-ului dedicat României de la Departamentul de Stat, intoxicările pe care le-a servit Ministerului de Externe legate de pretinse luări de poziții ale unor oficiali din Statele Unite în raport cu politicile majorității PSD plus ALDE și guvernelor sale și, mai ales, așa se explică cum s-a ajuns în situația paradoxală în care un ambasador să se transforme într-un soi de purtător de cuvânt al unor forțe politice ostile președintelui Donald Trump. Înțelegem astfel mai bine cum de a fost posibil ca George Maior să ia peste picior, să persifleze și să calomnieze o personalitate americană de dimensiunile lui Rudolph Giuliani, cu care, fără excepție, toate ultimele administrații americane sau simțit onorate să colaboreze.
Firește, în fața Comisiei de politică externă a Senatului României, unii parlamentari, cei fără epoleți sau fără bube în cap, i-au pus lui George Maior cuvenitele întrebări. La care acesta a fost incapabil să dea cuvenitele răspunsuri. Ba mai mult, a manifestat chiar o atitudine impertinentă. Deloc întâmplător, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a informat Legislativul și, implicit, opinia publică, asupra intenției sale ca, în conformitate cu opinia majoritară din Comisie, să solicite Ministerului de Externe luarea de urgență a unor măsuri împotriva ambasadorului extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Cum arătam mai sus, un fapt fără precedent.
Este de presupus că va urma o solicitare din partea Comisiei de politică externă către Ministerul de Externe vizând rechemarea la vatră a lui George Maior. Deși fără precedent, o asemenea măsură este cât se poate de logică. Pentru că, în definitiv, un ambasador nu poate fi propus de Guvern și numit de către președintele României fără un aviz favorabil al comisiei parlamentare de specialitate. Conform principiului simetriei, comisia poate declanșa și procedura inversă.
Întrucât Ministerul de Externe, printr-un comunicat, l-a admonestat deja zielele trecute pe George Maior, informând astfel partea americană că acesta a călcat nu numai strâmb, ci și în străchini, este previzibil că, probabil în cursul săptămânii viitoare, Guvernul României va solicita rechemarea din post a lui George Maior. Și se ajunge iar la mâna președintelui.
Domnul Klaus Iohannis, lansat într-o încrâncenată competiție prezidențială, suferind de handicapul major că nu a demarat niciun proiect de țară și că nu și-a îndeplinit nici cât negru sub unghie obligațiile asumate legate de „România educată”, va respinge sau va ignora pur și simplu cererea Guvernului. Și astfel va mai fi declanșată o criză.
De astă dată, criza se externalizează încă din fașă. Și iată de ce.
1). E limpede că, la Washington, George Maior reprezentând nu România, ci statul paralel, a încheiat un parteneriat nefiresc, chiar dubios, cu adversarii politici ai președintelui Donald Trump și ai noii administrații americane. Acțiunile sale au fost monitorizate cu atenție, cu circumspecție și cu surprindere, ca să mă exprim elegant, de către funcționarii Casei Albe. Aceștia l-au informat de bună seamă pe președintele Donald Trump că, deși România își consolidează sub această guvernare poziția de partener strategic al Statelor Unite, reprezentantul acestui stat la Washington, George Maior are un comportament cel puțin bizar.
2). Gazul peste foc a fost turnat de George Maior atunci când, șocat de scrisoarea lui Rudolph Giuliani, adresată președintelui României și președinților celor două Camere, în care singurele persoane nominalizate ca atentând la valorile democrației au fost el însuși și generalul Florian Coldea, acesta l-a insultat impardonabil pe cel care astăzi este avocatul personal și confidentul președintelui american.
3). Este cu neputință ca acest eveniment major, petrecut miercuri în Parlamentul României, să nu fi fost relatat oficialilor de la Casa Albă și, personal, președintelui Donald Trump. Și este de asemenea cu neputință ca, atunci când cea mai importantă instituție a statului democratic, respectiv Parlamentul României, solicită rechemarea din post a ambasadorului de la Washington pentru comportament nedemn, înalții oficiali din Statele Unite să urmărescă impasibili desfășurarea acestui proces. Din moment ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat în Senat, George Maior, indiferent de ce ar hotărî președintele României, nu se mai poate bucura de credibilitate în fața partenerilor americani.
4). Dacă președintele Klaus Iohannis, continuându-și războiul de gherilă împortiva majorității parlamentare, va refuza să semneze solicitarea de rechemare din post a lui George Maior, el nu va face altceva decât să confirme faptul că, partener de nădejde fiind al cancelarului german Angela Merkel, se îndepărtează cu pași repezi și din ce în ce mai ostentativ de politica aliatului nostru geostrategic, Statele Unite, conduse de Donald Trump și adminstrația sa.
Așa că, indiferent de ce va decide președintele Klaus Iohannis, sub aspect moral și simbolic, domnul George Maior a fost deja lăsat la vatră. Go home!
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu blog