Campania noastră pentru sistarea festivităţilor de preamărire a Imperiului Austriac ia amploare (cea mai recentă postare a noastră pe această temă are către 40.000 de impacturi şi peste 500 de distribuiri). Tot mai mulţi români sunt revoltaţi de insulta sfidătoare ce li se aduce. Azi avem bucuria de a înregistra o luare de poziţie oficială, declaraţia făcută în Parlamentul României de către dl Constantin Codreanu, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. V-o reproducem cu recomandarea că merită citită şi de acţionat în spiritul ei.
Astăzi, 21 noiembrie 2018, deputatul român Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a prezentat în Camera Deputaților o amplă declarație politică privind necesitatea curmării practicilor metodice și sistematice de reînviere ceremonială publică a spiritului militar habsburgic în municipiile Alba Iulia, Timișoara, Deva, Caransebeș și a practicilor de reabilitare simbolică a imperialismului austriac în ritualuri publice din România.
În declarația sa politică, deputatul Constantin Codreanu a ținut să puncteze: ”Domnule președinte, distinși colegi, „Cine controlează trecutul controlează viitorul. Cine controlează prezentul controlează trecutul”. Am adus în atenție aceste cuvinte ale reputatului scriitor englez George Orwell, romanul „1984”, pentru a semnala un caz ieșit din comun, revoltător și de neimaginat în vreo altă țară decât România. Săptămâna trecută am interpelat în legătură cu acest caz Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura județului Alba și Prefectura județului Timiș.
Să vedem despre ce este vorba. În anul 2006 s-a instituit în Alba Iulia o practică nepotrivită, sfidătoare, cu valențe propagandistice și politice provocatoare, dar și cu un imens potențial de jignire la adresa demnității poporului român și de instigare fățișă contra Marii Uniri realizate de poporul nostru în anul 1918. Așa-zise „gărzi austriece” armate, îmbrăcate în uniforme imperiale austriece, defilează cu pompă și zgomot, cu ocazii obișnuite sau festive, în cetatea Alba Carolina, într-un „marș triumfal al corpurilor de artilerie, infanterie și cavalerie” ale defunctului imperiu habsburgic.
Această practică, inexistentă între 1918 și 2005, a fost până anul acesta unică în România și are menirea să „reînvie spiritul militar al perioadei habsburgice pentru Alba Iulia” prin activitate metodică și sistematică în cadrul public, activitate percepută de către mulți dintre români drept una de sfidare fățișă a suveranității României. O asemenea practică nu mai există în niciun alt stat care a scuturat jugul austro-ungar acum 100 de ani.
Ritualurile repetitive ale gărzilor imperiale austriece transmit un mesaj militar-identitar cu trimitere la eroismul unei armate care s-a remarcat de-a lungul secolelor ca luptătoare împotriva românilor și a identității lor. În fiecare sfârșit de săptămână (toate sâmbetele și duminicile din perioada 1 mai – 15 octombrie a fiecărui an) are loc ceremonialul schimbului gărzii austriece de onoare a cetății cu salve din tun. Așa-numitele gărzi austriece armate din municipiul Alba Iulia utilizează însemne heraldice, simboluri și drapele din perioada defunctului imperiu habsburgic. De asemenea, cele între 20 și 30 de persoane implicate în ceremonialul schimbului de gărzi imperiale austriece din Alba Iulia utilizează un anumit număr de animale (cai, între 3 și 6 exemplare), arme (săbii, puști cu baionetă), instrumente muzicale de percuție (tobe mari și mici) sau de suflat (goarne sau trompete).
Chiar dacă primăria municipiului Alba Iulia face formal trimitere la controlul cetății de către Armata Română după anul 1918, când orașul a fost eliberat de sub ocupația străină și a devenit Capitala Unirii, administrația locală și centrală doresc să mențină viu spiritul militar imperial habsburgic, permițând reabilitarea simbolică a ocupației militare străine și a atrocităților la care armata austriacă s-a dedat contra românilor transilvăneni majoritari și a Bisericii lor. Existența actualelor gărzi imperiale austriece armate la Alba Iulia sfidează miile de victime românești făcute de imperiul austriac și armata sa. Multe dintre aceste victime au fost martirizate chiar în cetatea Alba Carolina. Distrugerea de către armata austriacă sub conducerea generalului criminal Bukow a circa 200 de mănăstiri românești din Transilvania este un fapt de notorietate, întipărit adânc în memoria poporului român. Salvele de tunuri trase zilnic la Alba Iulia de către gărzile imperiale austriece armate amintesc de distrugerea cu tunul a mănăstirilor românești, instituții sacre prin care identitatea românească încerca să supraviețuiască opresiunii străine.
În opinia noastră, existența gărzilor imperiale austriece armate în România și mărșăluirea lor ritualică la Alba Iulia, în orașul Marii Uniri, reprezintă un sacrilegiu, o formă de necinstire a tuturor victimelor opresiunii austriece din pământurile românești ocupate altădată de imperiu. Totodată, aceste ritualuri militare străine desfășurate în spațiul public reprezintă o încălcare a fidelității față de țară.
Amintesc că în 1785 armata austriacă i-a executat prin tragere pe roată pe eroii români Horea și Cloșca, chiar la porțile cetății din Alba Iulia, acolo unde se află un monument în amintirea martiriului lor, monument lăsat în paragină de către autoritățile locale și centrale române. Este o ironie a sorții și o bătaie de joc faptul că astăzi gărzile imperiale austriece defilează frecvent chiar în fața porții cetății, acolo unde se află acest monument ridicat în amintirea martirilor români Horea, Cloșca și Crișan, conducătorii răscoalei țăranilor români din Transilvania din 1784.
Precizăm de asemenea că cetatea Alba Carolina nu a fost construită de către austrieci, ci de țăranii români din Transilvania, puși la muncă forțată de către armata imperială austriacă între anii 1715-1738. Se știe că foarte mulți dintre țăranii români puși la muncă silnică au murit în timpul lucrărilor de construcție, sub baionetele austriece.
Sub pretextul reconstituirilor istorice, organizatorii ritualurilor militare austriece din Alba Iulia recurg la manipulare prin faptul că toate comenzile sunt date în limba română, insinuând astfel că armata austriacă, ca element al autorității și suveranității imperiale asupra Transilvaniei, ar fi tolerat și utilizat limba română. Prezentarea ritualică în public a unei false imagini edulcorate a unui pilon de bază al imperialismului austriac constituie o jignire adusă bunului simț elementar și nu poate fi acceptată.
Presa locală albaiuliană a scris în legătură cu subiectul costurilor pentru ceremonialul public al gărzilor imperiale austriece: „Pentru desfășurarea spectacolelor din acest an, Primăria Alba Iulia plătește firmei Corint Hotel Medieval SRL 336.000 lei, adică peste 72.000 de euro. Serviciul a fost contractat prin achiziție directă. În 2016, firmei respective i-a fost transferat, prin cesionare, cu aprobarea Consiliului Local, un contract de asociere prin care a fost concesionată aproape o treime din suprafața Cetății Alba Carolina, pe o perioadă de 49 de ani, pentru care se plătește suma de 800 euro/lună. Firma are doi acționari, pe soția și fiica lui Daniel Sabău, Doina Amalia Sabău respectiv Ada Patricia Mihuţ”.
După Unirea Transilvaniei cu Țara mamă România, autoritățile statului nostru au întreprins un șir de măsuri cu caracter simbolic menite să demanteleze semiotica imperialismului habsburgic și austro-ungar. Printre acestea au fost construirea la Alba Iulia a Catedralei Episcopale Ortodoxe sau a fost edificat monumentul Domnitorului Mihai Viteazul, care își alesese Alba Iulia drept capitală a celor trei principate române unite sub sceptrul său acum mai bine de patru secole.
În amintirea scuturării jugului austro-ungar și Unirii de la 1 decembrie 1918, fosta casina militară a cetății de la Alba Iulia, actuala Sală a Unirii, a fost consistent înfrumuseţată, cu prilejul încoronării Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria, din 15 octombrie 1922. Atunci, Sălii Unirii i s-au adăugat bolta, un portal monumental în dreptul intrării, în forma unui arc de triumf, decorat cu frunze de lauri și încununat de două ori cu stema României Mari.
Cazul gărzilor imperiale austriece armate de la Alba Iulia poate fi utilizat ca precedent și pretext justificator de către grupări nostalgice, revizioniste sau extremiste cu tentă izolaționistă sau separatistă din alte județe ale țării pentru introducerea unor gărzi armate străine pentru reînvierea spiritului altor regimuri revolute și pentru sfidarea Unirii din 1918. De altfel, precedentul de la Alba Iulia a fost utilizat deja anul acesta (sâmbătă, 12 mai și ulterior) în procesiuni ritualice în spațiul public al municipiului Timișoara, de către Asociaţia Eugenio de Savoya, cu sprijinul fabricii de bere Timişoreana, fapt reflectat în presă.
Presa națională a mai scris că gărzile imperiale austriece de la Alba Iulia au defilat și în alte localități ale României, cum ar fi municipiul Deva din județul Hunedoara. Astfel în anul 2014, cu ocazia ”Serbărilor Devei”, gărzile imperiale austriece de la Alba Iulia nu doar că au defilat în municipiul Deva, ci au tras și salve de tun.
De asemenea, presa națională a relatat că gărzile imperiale austriece din Timișoara, organizate de Asociația Eugenio de Savoya, au extins în municipiul Caransebeș, județul Caraș-Severin, practica de reînviere a spiritului militar imperial austriac. Ritualurile militare austriece organizate în România nu prezintă istoria națiunii și statului nostru, ci istoria unui imperiu opresor împotriva căruia am luptat. Aceste ritualuri militare străine din țara noastră, cu ținte ideologice și propagandistice evidente, amintesc comportamente publice specifice sindromului Helsinki.
Reținem faptul că tot mai mulți români, din întreaga țară și din jurul granițelor, își ridică vocea răspicat împotriva practicilor de reînviere a spiritului militar imperial austriac la Alba Iulia, Timișoara, Deva și Caransebeș. Observăm de asemenea că un șir de organizații neguvernamentale, printre care și Asociația Neamunit, le-au adresat, încă din 10 septembrie 2018, autorităților publice române locale și centrale scrisori și petiții prin care și-au exprimat protestul față de practicile de sfidare a victimelor românești ale imperialismului și militarismului austriac și austro-ungar și de glorificare în România a armatei imperiale austriece chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Aceste proteste publice ale componentelor societății civile, având mai multe ecouri în presa locală și națională, au fost, spre nedumerirea și regretul nostru, neglijate complet de către autoritățile române petiționate și lăsate fără răspuns în termenul prescris de lege.
Întrucât suntem în anul Centenarului Marii Uniri, când marcăm inclusiv scuturarea jugului austro-ungar îndurat timp de secole de românii din Transilvania, precum și date fiind pregătirile avansate pentru marcarea Centenarului, sesizez oficial și pe această cale Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura județului Alba și Prefectura județului Timiș și le cer respectuos să intervină în regim de urgență, împreună cu administrația publică locală și alte instituții implicate, abilitate sau competente, în vederea analizării complexe, sub toate aspectele, a cazurilor aduse în atenție și curmării practicii metodice și sistematice de reînviere ceremonială publică a spiritului militar habsburgic în municipiile Alba Iulia, Timișoara, Deva, Caransebeș și a practicilor de reabilitare simbolică a imperialismului austriac în România”, a spus Constantin Codreanu.
Vă oferim alăturat o cunoscută gravură spre luare aminte: uniforma pe care o poartă azi garda de la Alba Iulia e aceeaşi cu a soldaţilor ce jubilează la sfârtecarea lui Horea şi Cloşca.
De fapt sunt două roţi de supliciu: cea de lemn şi cea a soldaţilor de jur-împrejur.
Jignirea jignirilor e că amândouă episoadele se petrec în acelaşi loc. Garda de azi bate tobele şi suflă din surle călcând trufaşă pe palma de pământ îmbibată cu sângele lui Horea şi Cloşca.
Sursa: Dacia Edenica Facebook