Unora li se pare normal ca Angela Merkel, cancelarul Germaniei, să-i ceară lui Klaus Iohannis, preşedintele României, să oprească acţiunea Guvernului de a muta Ambasada ţării noastre la Ierusalim, aşa cum scrie cotidianul „The Jerusalem Post” în articolul „MERKEL URGED ROMANIAN PRESIDENT TO NOT MOVE EMBASSY TO JERUSALEM”, publicat joi. Probabil că acestora li se pare normal şi statutul de colonie al României, despre care vorbeşte de cîţiva ani analistul economic Ilie Şerbănescu.
Citit însă cu atenţie, articolul din cotidianul israelian spune mult mai mult despre „rugămintea”, cum spun unii, sau „cererea fermă”, cum spun alţii, pe care Angela Merkel i-o transmite / ordonă lui Klaus Iohannis. În articolul citat sînt consemnate declaraţiile unor oficiali care, în subtext, lasă să se întrevadă ce se ascunde sub limbajul diplomatic:
– Purtătorul de cuvînt al MAE România: „În ceea ce privește întrebarea dvs., Ministerul Afacerilor Externe nu poate comenta presupusele discuții între Angela Merkel și președintele român. Noi va sfătuim să contactați Administrația Prezidențială poate să aibă informații suplimentare”.
– Purtătorul de cuvînt al administraţiei Merkel: „Nu ne putem raporta la discuțiile confidențiale. Statutul Ierusalimului ar trebui să fie clarificat în cadrul unui acord. Până se ajunge la un astfel de acord, toate părțile ar trebui să evite măsurile care ascut tensiunile existente și să îngreuneze o soluție pașnică a conflictului”.
Jurnalistul Benjamin Weinthal, autorul corespondenței transmise din New York, are însă o nelămurire: „It is unclear if Merkel’s call to Iohannis played a role in his decision to urge Dancila’s ouster”, adică „Nu este clar dacă apelul lui Merkel către Iohannis, a jucat vreun rol în decizia acestuia de a cere înlăturarea lui Dancilă”. După cum vedeţi, autorul foloseşte acelaşi verb „to urge” pe care l-a folosit şi în titlu, iar noi ştim că Iohannis n-a rugat-o pe Dăncilă să-şi dea demisia, ci i-a cerut-o imperativ, adăugînd chiar că-i retrage sprijinul, aşa cum consemna Digi 24 în 27 aprilie 2018, după vizita Vioricăi Dăncilă în Israel: „Având în vedere acestea, eu retrag încrederea doamnei Dăncilă. De aceea, solicit public demisia doamnei Dăncilă din funcția de Prim-ministru al României”!
De altfel, noi putem să refacem cronologia evenimentelor, astfel încît să putem lămuri dilema lui Benjamin Weinthal, în ceea ce priveşte legătura dintre apelul lui Merkel şi cererea de demisie a Vioricăi Dăncilă:
– 25-26 aprilie 2018: Viorica Dăncilă efectuează o vizită în Israel
– 26 aprilie 2018: s-a aflat că şi Liviu Dragnea se afla în Israel
– 26 aprilie 2018: Iohannis declară: „În vizită turistică, poate să plece oricine, oricînd, dar dacă pleacă persoana care conduce Guvernul ar trebui să se ştie mai mult. În ce priveşte vizita preşedintelui Camerei Deputaţilor, mai mare secret. S-a aflat doar după ce a ajuns. Nu ştiu care sunt dedesubturile acestei abordări, cine ştie ce înţelegeri secerte face domnul Dragnea acolo cu evrei”!
– 27 aprilie 2018: Iohannis cere demisia Prim-ministrului Viorica Dăncilă
– 14 mai 2018: Ludovic Orban, preşedintele PNL, se întîlneşte la Berlin cu Angela Merkel
17 mai 2018: Ludovic Orban a depus o plîngere penală pe numele Vioricăi Dăncilă, premierul fiind acuzat de „înaltă trădare“!
– 21 mai 2018: Întrebat ce crede despre „înalta trădare” de care este acuzată Dăncilă, Iohannis declară: „Am decis să nu comentez în niciun fel sesizarea depusă de domnul Orban, nici interpretările, care de o anumită parte politică s-au făcut cu foarte mult aproape isterie. Nu vreau să apară impresia că prin declaraţii aş putea sau aş vrea să influenţez ancheta. Simplu şi clar. Nu comentez!”
Toate aceste evenimente şi declaraţii s-au derulat în mai puţin de o lună de zile, aşa încît legătura directă este limpede ca lumina zilei: practic, după ce Viorica Dăncilă a anunţat intenţia ca Ambasada să-şi mute sediul în Ierusalim, Klaus Iohannis a primit dispoziţia să împiedice acţiunea şi, drept urmare, i-a cerut demisia. Şi, cum Iohannis nu avea alte pîrghii de a-i forţa demisia, Ludovic Orban s-a dus la Berlin, de unde a venit cu năstruşnica idee a „înaltei trădări”, care ar fi trebuit să ducă la punerea sub acuzare a Vioricăi Dăncilă, ceea ce-i oferea Preşedintelui posibilitatea s-o suspende.
Numai că DIICOT i-a retezat lui Iohannis şi această variantă, dînd NUP plîngerii lui Orban, aşa încît, pentru a respecta dorinţa Germaniei, a început acţiunea „demiterea guvernului pînă la sfîrşitul lunii noiembrie”, aflată acum în plină desfăşurare prin moţiunea de cenzură şi valul de proteste, ambele acţiuni fiind anunţate încă din vară.
Tot acest complex de acţiuni demonstrează că Angela Merkel nu „l-a rugat” pe Iohannis să împiedice mutarea Ambasadei la Ierusalim, ci „i-a cerut” imperativ să rezolve problema! În acest fel, mitingul disaporei din 10 august 2018 şi atitudinea din Parlamentul European faţă de reacţia jandarmilor, menţionată în Raportul dur despre România, încep să aibă alte conotaţii, înscriindu-se într-un plan mult mai amplu decît ne-am imaginat.
În ceea ce priveşte problema de fond, adică mutarea Ambasadei României la Ierusalim, lucrurile nu sînt deloc simple. Pe de o parte, aşa cum am mai scris aici, chiar şi cele mai importante ţări din UE au anunţat un calendar al mutării ambasadelor la Ierusalim, iar pe de altă parte chiar şi Germania, prin vocea ministrului de Interne Sigmar Gabriel, a anunţat o măsură similară, condiţionată însă: „Germania aşteaptă cu nerăbdare ziua în care va putea să-şi mute Ambasada din Israel la Ierusalim, dar adaug că acest lucru se va întâmpla când ambele state vor avea capitala la Ierusalim. Până atunci vom respecta legislaţia internaţională cu privire la statutul teritoriilor ocupate”.
Ce este însă sigură este tensiunea dintre SUA şi Germania pe această temă, ştiindu-se că americanii deja au inaugurat noua ambasadă din Ierusalim. Cu alte cuvinte, ar fi o enormă greşeală din partea României ca decizia mutării ambasadei la Ierusalim să se ia l-a „ordinele” cuiva, fie Germania, fie SUA, căci ar duce inevitabil la situarea alături de una sau alta dintre părţi, cu consecinţa supărării celeilalte!
Poate România să gestioneze încă o dată o situaţie de acest fel? Şi spun „încă o dată” pentru că a mai luat o astfel de decizie în cazul alocării procentului de 2% din PIB pentru NATO, supărînd cancelariile din UE pentru crearea acestui precedent! Poate că recentele Rapoarte dure la adresa României au şi ele legătură cu astfel de decizii care au venit fără consultarea partenerilor din UE, respectiv, SUA!
Dar, dacă România nu dovedeşte că ar avea capacitatea să declanşeze astfel de consultări pe temele majore în interiorul ţării, cum ar putea ea, prin conducătorii săi, să manifeste mai multă înţelepciune în relaţiile internaţionale? Şi, atunci, de ce să ne mirăm că Angela Merkel îi dă ordine lui Klaus Iohannis, din moment ce preşedintele ţării nu vrea să-i aibă ca parteneri decît pe cei din PNL sau #Rezist, urîndu-i pe ceilalţi ca şi cînd ei n-ar fi „românii lui”?
Dispoziţia de a sta la masă cu toţi reprezentanţii poporului, indiferent de orientările lor politice, este o mare calitate pe care nu o are oricine, şi doar acela care o are se poate numi „om de stat”! Toţi ceilalţi rămîn politicieni pe care uitarea nu i-a ajuns încă din urmă.
Autor: Ion Spanu
Sursa: Justitiarul