CCR afirmă, în motivarea deciziei referitoare la numirea şi revocarea unor miniştri, că preşedintele nu se poate opune deciziei prim-ministrului de a opera anumite modificări în componenţa Guvernului, că deşi a refuzat să constate vacantarea a două posturi de ministru ca urmre a demisiilor titularilor, şeful statului nu are sdrept constituţional de opţiune în acest caz, iar demisionarii nu pot fi menţinuţi în funcţie împotriva voinţei lor.
În ceea ce priveşte refuzul de numire a unor miniştri, Curtea precizează că preşedintele are dreptul de a refuza, motivat, numirea propusă, ori de câte ori constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru numire, în timp ce premierul nu poate indica aceeaşi persoană pentru aceeaşi funcţie, la acelaşi minister potrivit news.ro.
Judecătorii CCR critică lipsa totală a motivării deciziei preşedintelui. Concluzia CCR este că prin refuzul Preşedintelui României de emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri s-a creat un blocaj instituţional, fiind afectată în general exercitarea rolului Guvernului.
Preşedintele nu poate cenzura motivele pentru care prim-ministrul a înaintat propunerea de revocare a unui membru al Guvernului şi nu se poate opune deciziei prim-ministrului de a opera anumite modificări în componenţa Guvernului, aceasta fiind competenţa exclusivă şi nepartajată a şefului Guvernului.
Aşa fiind, Curtea constată că Preşedintele României a refuzat să dea curs propunerii prim-ministrului de revocare din funcţie a doi membri ai Guvernului, fără a avea vreun drept constituţional de opţiune în această privinţă.
În ceea ce priveşte propunerea transmisă de premier preşedintelui de a constata vacantarea celor două funcţii de membru al Guvernului şi de a emite decretele de numire a unor noi miniştri la respectivele portofolii, judecătorii constituţionali precizează că „demisia este un act juridic unilateral de voinţă al titularului funcţiei, nefiind susceptibilă de control sau aprobare, aceast fiind adusă la cunoştinţă, cu scopul de a se lua act de către autoritatea funcţiei”.
Pornind de la prevederea legislativă conform căreia ”demisia se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă în momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii”, CCR precizează că „dincolo de acest termen, un demisionar nu poate fi menţinut în funcţie împotriva voinţei sale”.
„Prin urmare, în caz de demisie, Preşedintele României, la propunerea prim-ministrului, care înaintează demisia şi îi solicită rezolvarea acesteia, urmează să ia act de demisie şi să declare vacantă funcţia de membru al Guvernului de îndată, respectiv de la data la care a fost încunoştiinţat de către prim-ministru şi în considerarea termenului de 15 zile în care demisia devine irevocabilă”, se arată în decizia CCR.
Concluzia Curţii Constituţionale este că, „începând cu data de 30 noiembrie 2018, când prim-ministrul a comunicat formal Preşedintelui cele două demisii din funcţia de ministru, şi până la data pronunţării prezentei decizii, Preşedintele nu şi-a exercitat atribuţia constituţională şi legală de a lua act de acestea şi de a constata, prin decret, vacanţa posturilor, deşi respectivele demisii au devenit, între timp, irevocabile”.
Cu privire la refuzul Preşedintelui de numire în funcţia de membru al Guvernului, la propunerea prim-ministrului, Curtea reaminteşte că preşedintele are dreptul de a refuza, motivat, numirea propusă, ori de câte ori constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului, prevăzute de dispoziţiile art.2 din Legea nr.90/2001, conform cărora ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi 26 domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.
De asemenea, preşedintele poate refuza, motivat, o singură dată pe criterii ce ţin de corespunderea persoanei în funcţia propusă.
„Preşedintele României nu are dreptul la o proprie opţiune în cadrul mecanismului constituţional de numire existent; la rândul său, prim-ministrul nu poate reitera propunerea de numire în funcţia de ministru, în sensul că nu poate indica aceeaşi persoană pentru aceeaşi funcţie, la acelaşi minister”, subliniază CCR.
În ceea ce priveşte motivarea refuzului Preşedintelui de numire, Curtea reţine că aceasta trebuie să fie exprimată clar şi fără echivoc, în formă scrisă, tocmai pentru a se înţelege motivele şi criteriile pentru care a refuzat propunerea de numire.
„Lipsa totală a motivării sau o modalitate de exprimare ambiguă, imprecisă este improprie rigorilor specifice demersurilor şi procedurilor inter-instituţionale, cu atât mai puţin a celor derulate în cadrul unor raporturi de drept constituţional pur”, menţionează judecătorii CCR, subliniind că „lipseşte un act formal de motivare a refuzului Preşedintelui, iar exprimarea sa publică, prin intermediul unor declaraţii de presă sau răspunsuri orale, potrivit cărora persoanele propuse de prim-ministru pentru funcţia de ministru sunt ”nepotrivite”, are un caracter confuz, deoarece nu se pot deduce criteriile în funcţie de care a fost efectuată evaluarea Preşedintelui”.
Cu referire la perioada de timp pe care Preşedintele o are la dispoziţie pentru a-şi exprima în scris motivele refuzului numirii în funcţie, Curtea reţine că lipsa unui termen expres prevăzut în Constituţie în acest sens nu poate constitui un argument pentru tergiversarea sine die a prezentării motivelor, în condiţiile în care există obligaţia motivării.
„Prin urmare, Preşedintele trebuie să-şi motiveze refuzul concomitent cu anunţarea deciziei sale de a nu da curs propunerii de numire formulate de prim-ministru”, conchide CCR.
Curtea constată că „prin refuzul Preşedintelui României de emite decretele de revocare din funcţie a doi miniştri şi/sau de a emite decretele de constatare a vacantării funcţiilor de ministru ca urmare a demisiilor celor doi miniştri s-a creat un blocaj instituţional, ce nu îşi poate găsi rezolvarea decât pe calea soluţionării prezentei cereri de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională”.
„Incertitudinea componenţei Guvernului afectează, în general, exercitarea rolului Guvernului, cu atât mai mult în contextul specific speţei de faţă, respectiv imperativul elaborării, de către fiecare minister, a proiectului de buget pentru anul 2019, precum şi cel al preluării şi exercitării de către România, din ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, susţin judecătorii CCR.
„Pentru soluţionarea prezentului conflict juridic de natură constituţională, Curtea constată că Preşedintele României urmează, pe de o parte, să emită de îndată decretele de constatare a vacantării celor două funcţii de ministru şi, pe de altă parte, să răspundă, de îndată, în scris şi motivat, propunerilor înaintate de prim-ministrul României cu privire la numirile în funcţia de ministru”, este decizia Curţii Constituţionale.
Au fost înregistrate opinii concurente, aparţinând judecătorilor Attila Varga, Simona – Maya Teodoroiu şi Marin Enache.
Sursa: cotidianul.ro