Probabil ați auzit vechea poveste cu șoarecele de țară și cel de oraș. Cel de la oraș a mers în vizită la vărul său de la țară și a glumit pe seama vieții sale rustice și a hranei simple. „Vino cu mine în oraș și poți trăi ca un rege”, i-a spus el.
Șoarecele de țară a plecat cu vărul său, care l-a dus într-un loc cu clădiri înalte și lumini strălucitoare. Au intrat într-o bucătărie dintr-o casă mare, unde șoarecele de la țară aproape că a leșinat de la parfumul bogat al pâinii coapte și vitei la cuptor. Tocmai în momentul în care își înfigea dinții într-o bucată de brânză, a apărut o pisică în cameră. Amândoi șoriceii au fugit să-și scape viața. În timp ce șoarecele de țară ajungea în grădină, îi strigă vărului său peste umăr. „Nu mulțumesc frumos, vere. Viața la țară poate că e grea și plictisitoare, dar prefer firimiturile de la mine față de mâncarea ta pretențioasă, așa că te las cu pisica.”
Majoritatea dintre noi suntem ca șoarecele din fabula lui Esop. Șoarecii de oraș se consideră sofisticați, chiar duri, deoarece locuiesc în orașe precum New York sau Los Angeles, și mult mai isteți decât verii lor de la țară. Unii dintre ei îi privesc pe verii lor chiar ca pe niște mocofani, referindu-se la ținuturile întinse în care locuiesc aceștia ca „țara care se vede doar din avion”.
Pe de altă parte, șoarecii de la țară nu-și pot imagina de ce trebuie să plătești un preț demn de un rege pentru un apartament cât sufrageria lor, de ce să stai în trafic zi de zi și de ce să alergi neîncetat de dimineața până seara ca să te lauzi. Lor le plac verandele, peluzele largi, păsările cântătoare și vecinii care îi salută când trec prin fața casei lor.
Eu nu sunt un șoarece de țară. Trăiesc într-un cartier rezidențial departe de oraș, situat pe o proprietate înconjurată de copaci și cu o vedere superbă a munților de pe terasă. Copiii pot să se plimbe în siguranță cu bicicleta pe străzile liniștite și cel mai tare sunet care se aude survine duminica după amiază când un vecin exersează cu pușca.
Am trăit o dată ca un șoarece de oraș. Boston și San Diego mi-au fost case, la fel și Asheville, North Carolina, unde am locuit la cinci minute distanță de centru. Deși îmi lipsește apartamentul din acele vremuri și deși încă mai fac vizite prietenilor și rudelor de acolo, nu am niciun fel de dorință să mă întorc din nou în Asheville. Traficul pare din ce în ce mai insuportabil cu fiecare vizită pe care o fac, iar pandemia și protestele Black Lives Matter au distrus magazinele și restaurantele care erau cândva plăcute.
Între timp, pisica s-a făcut din ce în ce mai mare și mai agresivă în multe orașe americane.
Această pisică nu mănâncă șoareci – cel puțin nu direct. În loc de asta, le înfulecă banii greu câștigați, punându-le taxe grele pe orice lucru imaginabil. Îi reglementează la sânge pe șoarecii ambițioși care vor să deschidă o afacere, le ordonă ca și cum ar fi sclavi, școlile pe care le oferă sunt groaznice, iar acum eșuează în atributul său fundamental de a-i proteja în fața prădătorilor.
Drept consecință, unii dintre șoareci urmează exemplul șoarecelui din fabulă și îș iau tălpășița lăsând în urma pisica și orașul. Un număr record de new-yorkezi părăsesc acel loc, până într-acolo încât companiile care se ocupă cu transportul lucrurilor nu mai fac față. „Orașul a devenit insuportabil” spune un jurnalist care descrie evadarea localnicilor din Los Angeles, printre aceștia aflându-se și actorul Joe Rogan. Cei care abandonează L.A. menționează numărul tot mai mare de oameni fără adăpost, traficul infernal, taxele scăpate de sub control și infracțiunile. Săptămâna trecută, Boeing a anunțat că își mută fabricile din Washington State către tărâmurile mai prietenoase din South Carolina.
Acest exod are consecințe bune pentru unii dintre șoarecii de țară. În urmă cu două săptămâni sora mea și-a vândut casa în prima zi când a pus anunțul. Aici, în Front Royal, Virginia, unde am grijă de casa fiicei mele și a ginerelui meu, un agent imobiliar spunea că poate vinde în cel mult o săptămână această locuință la prețul pe care îl cerem, cumpărătorul fiind cel mai probabil cineva care încearcă să scape de traficul și taxele mari din Virginia de Nord.
Dacă luați parte la acest exod, noi, șoarecii de țară vrem să vă rugăm ceva. Când plecați din oraș, lăsați acolo politicile falimentare pe care unii dintre voi ați ajutat să fie introduse. Nouă, șoarecilor de țară, ne plac taxele mici, libertatea din plin și școlile bune. În loc să veniți aici să ne învățați cum să ne trăim mai bine viața, ar fi mai bine să priviți, să ascultați și să învățați câte ceva mai întâi.
Lăsați acolo pisica.
Autor: Jeff Minick
Sursa: contramundum.ro