Site icon gandeste.org

Jean Maurer: “Știți ce a distrus România?”

Știți ce a distrus România?
Această dorință cretină cu “Vrem o țară ca Afară!”, când la acel moment aproape niciunul nu prea știa exact cum este “afară”, decât de prin filmele Occidentale, respectiv Americane, unde este dreptate, democrație, binele învinge, este suficient să vrei ca să ai, doar scobindu-te puțin în cur.
Și a venit “Afară” ăsta și ne-a făcut o țară cum știa el că trebuie să facă în afară, și nu înăuntru ca la el. Și ne-a lămurit!
În loc să ne dorim o țară românească autentică, dar mai bună, mai performantă, mai dreaptă, mai liberă, mai suverană, mai bogată, majoritatea au vrut un fake de import!
Și l-au primit cu vârf și îndesat!
Acum nu mai vrem o țară ca afară, pentru că am văzut că nu este cum ne-am imaginat, nu vrem nici o țară așa cum suntem, pentru că am ajuns în rahat…, numai că din păcate este ca în dragoste, ori este înăuntru, ori este afară, și nu există o altă variantă!
Băăăiiii…., haideți să punem mâna și să ne apucăm să facem o “Țară ca o Țară”, așa cum vrem noi să fie, pentru că încă mai putem! Haideți să ne concentrăm și să ne mobilizăm pentru ca să fim mai deștepți decât suntem acum, și să trecem de la vorbe și vaicăreli la fapte!
Se începe cu lucruri mici.
Luăm un ciocan și cum vedem un cui strâmb, îl ciocănim până se îndreaptă, și dacă nu se îndreaptă, atunci îl schimbăm! Ați înțeles ideea!
Nu ne trebuie niciun vreun Ceaușescu și nici vreun inteligent străin…, ne putem descurca și singuri dacă avem tot timpul un “ciocan” potrivit la noi.
Și va veni și timpul când vom mai adăuga și o seceră pentru cules roadele…, dar totul începe cu ciocanul! Pentru “cuiele” strâmbe…!
O nouă versiune reloaded 2.0 al celebrei “Secera și Ciocanul”!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
Exit mobile version