Site icon gandeste.org

Jean Maurer: M-am săturat de amenințarea cu “Războiul Hibrid”.

M-am săturat de amenințarea cu “Războiul Hibrid”.
Când nu știi cum să numești un lucru, îl declari hibrid, și rezolvi problema.
În creierul inventatorului acestui termen era de fapt un “război complex”, care combină tehnici militare convenționale cu cele neconvenționale, de tip sabotaj economic, dezinformare, presiuni psihologice de descurajare politică sau socială, ajungând până la înjurături de mamă și alte rude, sex cu decedații, scuipături, și altele de natură să te umilească!
In acest sens, conducerea democratică a României este o conducere hibridă, care combină tehnici convenționale de legislație anti-românească, cu cele neconvenționale de corupție, furt și trădare.
Sunt curios, astăzi de Sf. Paraschiva, câți români s-au rugat pentru ca Iadul și Focurile Ghenei să-i înghită pe nemernicii care conduc țara?
Cred că marea majoritate s-a rugat numai pentru ca să le meargă lor bine, durându-i în cur de ceilalți, în cel mai neaoș egoism.
De la “să moară capra vecinului” s-a ajuns la exprimarea hibridă “să moară capra, vecinul, și tot neamul lui de mitocani, futu-i în gură…!”
Dumnezeu însă vede toată această decădere morală, și ne dă după merit!
Ne dă la grămadă și la cei care au un suflet nobil și sunt plini de compasiune și de empatie, cu scopul de a fute tot ce prind! Perverșii dracului!
Deci cam asta este despre Războiul Hibrid.
El Comandante.
Exit mobile version