Site icon gandeste.org

Jean Maurer: „Guvernele României şi-au cumpărat de fapt intrarea în UE şi NATO.”

Guvernele României şi-au cumpărat de fapt intrarea în UE şi NATO.
Ne-am distrus economia pentru a deveni piaţă de desfacere pentru Occident, ne-am distrus Armata pentru a fi protejaţi de NATO, am cedat resursele naturale pentru a primi împrumuturi ca să putem cumpăra hrană de la creditori, dar am câştigat dreptul de a recunoaşte toate aberaţiile impuse de cei care se consideră evoluaţi și stapânii lumii, de la mâncat gândaci și până la anularea familiei tradiţionale și a ortodoxismului, toate atentate la fundamentele biologice şi ale naturii!
Facem astfel parte, cu statut de naţiune de categoria a 2-a, tolerată, dintr-un club ce se consideră elitist.
Totuşi să ne aducem aminte că acest club elitist a ajuns să fie dezvoltat economic datorită secolelor de politică imperialistă și colonială, subjugând popoare în Africa, Orient și Asia, furând fără limite bogăţiile ţărilor respective, și generând războaie cu milioane de victime. Sigur că astăzi, după ce s-au albit banii, clamează drepturi democratice, libertate și egalitate, înlocuind brutalitatea cu manipularea și condiţionarea economică și politică, cu un globalism progresist mincinos și de fațadă.
Nu pledez împotriva UE și NATO, ci pledez pentru o integrare în cunoştinţă de cauză a României în aceste structuri, cu respectarea valorilor fundamentale ale umanităţii, și nu în ultimul rând cu respectarea interesului naţional, al respectului reciproc, și al egalităţii între popoare, și dacă aş mai adaugă și “neamestecul în trebili interne. .!” l-aș copia pe Ceauşescu…!
Dar nu fac acest lucru, și îl copiez astfel pe I.G. Maurer, un fost Premier al României comuniste uitat de istorie. O istorie scrisă de nişte “istorici” falși și oportuniști, la comanda politca a vremurilor actuale.
Dacă intrarea României în Schenghen ne costă Portul Constanţa, aș dori să ştiu cât costă suspendarea MCV-ului sau trecerea la moneda Euro? Sau libera circulaţie a românilor în America, că oricum găzduim trupe americane pe teritoriul nostru, doar pentru promisiuni și angajamente, adică pe vorbe, cam cum a fost la Yalta…!
Asta doar aşa, ca sa ştim ce ni se întâmplă, pentru ca eventual să ştim ce avem de făcut…!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
Exit mobile version