Sunt un fizician ajuns în zona geriatrică, adică cam bătrân, și până acum nu am inventat nimic, nu am descoperit nimic, absolut nimic nu îmi poartă numele decât copiii mei…, dar nu este meritul meu exclusiv, a fost o muncă în echipă împreună cu mamele lor, și al căror merit nu îl voi subestima niciodată, indiferent de evoluția ulterioară a vieții avută, dar acum am descoperit un efect pe care îl voi boteza “Efectul Maurer”. Poate nu sunt primul care l-a descoperit, drept pentru care îmi cedez paternitatea celui care a fost înaintea mea.
Despre ce este vorba: este vorba despre dragostea de țară, de locul în care te-ai născut, și ai trăit măcar o perioadă a începutului de viață.
Enunțul Efectului: “Dragostea de țara natală, respespectiv locul nașterii, este un sentiment stocat și generat genetic în urma interacțiunii dintre diferitele câmpuri energetice proprii configurației geologice locale și a vibrație acestora. Nu este vorba exclusiv de câmpul gravitațional, ci și de câmpul magnetic sau electric, sau chiar a altor câmpuri încă neidentificate ale solului și subsolului locului natal, compoziția mineralelor sau a pânzelor freatice. Este matricea energetică generală care influențează evoluția fătului, formarea organelor acestuia, și apoi primii ani de maturizare ale copilului”. Ar fi ca o amprentă a pământului, a locului, la nivel biologic. Acest sentiment de bine este sentimentul de a fi acasă, de protecție, de încredere față de ceva cunoscut care nu îți este potrivnic și care îți este chiar aliat și nu dușman.
La 39 de ani, înainte de “Lovitura de Stat” am emigrat în Germania (despre motive, poate altădată). Am trăit în Germania, cu ceva întreruperi peste 34 de ani.
Nu a fost zi în care să nu îmi fie dor de țară, nu a fost zi în care să nu mă întreb “ce mama mă-sii caut eu aici?” . Sigur, știam ce caut și am avut motive puternice să rămân în Germania toată această perioadă. Am avut joburi bune, realizări profesionale de excepție, salarii bune, mi-am pus copiii pe un jgheab bun, sau cel puțin le-am oferit o nouă alternativă, deci toate bune, dar în fiecare an când veneam acasă în concediu, eram Acasă, aveam un sentiment de împlinire, de bine, de identificare, indiferent dacă îmi rupeam mașina prin gropi, sau în București mă loveau mirosuri de canal, de mititei și de parfum Chanel, toate deodată. Dar mirosea și a floare de tei cum nicăieri nu am mai mirosit vreodată în lume, mirosea a pământ și a iarbă. Mirosea și a praf, miros pe care îl cunoșteam de copil, mirosea a ploaie românească…, cu totul alte mirosuri decât în Germania, Franța, Italia sau Seoul pe unde am mai umblat.
Și mai era ceva, era acea vibrație care izvora din pământ, din pământul meu, pentru că totul era al meu.
Acest sentiment nu a fost umbrit niciodată de turmele de proști, de mitocani, de escroci, de corupți, de oameni răi, de nedreptăți strigătoare la cer. Sentimentul meu a fost și este mai presus de toate acestea.
Problema nu este dacă mă mândresc sau nu că sunt român, problema este doar dacă iubesc România așa cum este…, și nu am cum să nu o iubesc, pentru că este singurul loc unde sunt Acasă. Ăsta este Matrixul și amprentă asupra mea.
Cam ăsta ar fi “Efectul Maurer” explicat prin Fizica Pământului, când am fost expus unor vibrații energetice particulare, acel Matrix, al cărui amprentă biologică nu mai poate fi ștearsă. Nu contest însă nici ereditatea moștenită de la mama, născută Stănescu, din Telega, Prahova, din familie de petroliști, tatăl și frații ei maiștri sondori ai industriei de vârf al României interbelice. Și nu în ultimul rând, tatăl meu care fiind de origine franco-alsaciană s-a identificat drept român 100% și i-a reușit (că tot vorbim de identificări).
Dar să rămânem la Efect. Din păcate nu pot demonstra nimic, dar cred din toată ființa mea că așa este.
El Comandante.
Autor: Jean Maurer