Cel mai mare defect cu consecințe catastrofale pentru o societate, într-un sistem capitalist, este maximizarea profitului.
Aparent nu ar fi nimic rău în acest lucru, lăsând la o parte că acționariatul se îmbogățește peste măsură, iar salariații rămân cu salarii foarte puțin corelate cu succesul economic.
În prima fază, patronii au căutat să facă produse cât mai bune pentru a justifica un preț mare de vânzare și de a scăpa de produsele concurente de mai slabă calitate. Germania și Japonia au fost campioane cu sloganul “un produs trebuie să fie atât de bun cât este technologic posibil să fie…!” Sigur că acest lucru avea un preț mare de producție care însă reducea marjă de profit.
Atunci s-a trecut la filosofia că “un produs trebuie să fie atât de bun cât este necesar ca să fie, pentru a fi vândut bine…!” Dar nici în acest fel nu a fost bine, drept pentru care o serie întreagă de produse occidentale au fost externalizate pentru a fi produse pe piețe cu forță de muncă mai ieftina. Pentru acest lucru însă a fost necesar să se facă un transfer masiv de know-how și școlarizări intensive. Pe scurt, se cumpără Mercedesuri făcute în China sau Korea, cu brand și calitate garantată că de către germani.
Efectul a fost că în Germania a crescut numărul de șomeri, dar era ok pentru că șomajul era plătit de către stat și nu de patron, care beneficia 100% de avantajele înstrăinării producției.
Ceea ce deranja însă în continuare era faptul că cel puțin în Occident, susținerea diferitelor producții de bunuri încă mai necesita multă forță de muncă umană, cu costuri foarte ridicate.
Salvarea a venit din dezvoltarea tehnologică în domeniul automatizării, robotizării, și digitalizării, care înlocuiește astăzi milioane de locuri de muncă umane, ducând la o explozie a șomajului sau a asistaților sociali, care în final sunt susținuți tot de stat, respectiv de oameni care plătesc impozite și taxe, și nu de către patroni.
Mișto cum protejează statul capitalul privat și marii producători privați, pentru că cei mici sunt din ce în ce mai puțini, practic pe cale de dispariție. Mai mult, o serie întreagă de subvenții, în agricultură, industria alimentară, industria grea, sau industria de energie, se îndreaptă doar către firmele mari, peste o anumită cifră de afaceri.
Putem să afirmăm, fără să greșim prea tare că maximizarea profitului este un factor fundamental în bulversarea socială.
Cum profitul nu poate fi maximizat la infinit, peste un anumit prag, probabil că acesta își va atinge limita maximă atunci când efectele sociale vor deveni de necontrolat. Cu moralitatea și dreptatea socială nu are nicio legătură, pentru că toate astea sunt doar măsuri minime pentru a nu scoate oamenii în stradă.
Dacă însă capetele luminate ale Occidentului, în special, s-ar fi gândit că maximizarea profitului ar fi trebuit să fie limitată la un anumit nivel și că ar fi trebuit să fie introduse anumite condiționări de solidaritate financiară cu cei loviți de măsurile de maximizare, poate am fi avut astăzi un tip de capitalism mai uman, mai social. Poate….!
Știu că pe mulți cititori i-am pierdut cu această postare, și era cât pe ce să mă pierd și pe mine, gandindu-mă cui servește și dacă pot schimba ceva.
Cum răspunsul este negativ, rămân totuși cu satisfacția că cel puțin anumite persoane, gen soacră-mea, se vor otrăvi singure zicând “uite futu-i mama lui că acum se dă că știe și economie politică, nu numai fizica aia de rahat…!”
Da beeeiii, știu, că mi-au plăcut gagicile și ele “m-a” învățat tot ceea ce știu eu astăzi…!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer
P.S. după această incursiune în economie, voi trece la rețete de mâncăruri pentru slăbit…!