Alphonse:
“Atâta timp cât unul plătește și altul prestează, nu va fi niciodată libertate și nici democrație reală! Prestatorii devin astfel mercenari iar procesul se cheamă curvăsăreală.., că de parteneriat nici nu poate fi vorba. Oamenii sunt îndoctrinați cu ideea că este vorba despre un schimb echitabil între serviciul prestat și onorarea acestuia, numai că nu este chiar așa. Câtă vreme plătitorul este practic inamovibil, prestatorul este oricând în pericolul de a putea fi înlocuit, cu rare excepții. Există și o vorbă “cine plătește alege muzica…”!
Concret, între un salariat și un patron există o regulă de aur: salariatul trebuie să producă de 3-4 ori mai mult decât costuri generează, altfel este nerentabil, deci fie nu este angajat, fie va fi dat afară după primele evaluări contabile. Dacă produce mai mult, o parte din câștig poate fi returnat salariatului sub formă de bonus, dar nu este o regulă.
Se poate spune generalizând, că unul primește bani ca să trăiască, iar celălalt ca să se îmbogățească.
Sigur, în timp ce mă ling sub coadă, mă întreb cum ar fi corect pentru ca toată lumea să-și păstreze onoarea și demnitatea?
Când eu primesc un os, îl primesc pentru că sunt iubit, și mai puțin pentru că am mușcat un vecin împuțit sau vreun agresor. Și exact aici intervine un lucru fundamental care ar trebui să schimbe mentalitatea societății umane: iubirea față de semenul tău, care depășește cuantificarea rigidă a serviciului onorat.
Această temă a fost abordată destul de bine de Cuvântul Domnului, numai că foarte puțini au înțeles despre ce este vorba practic, învățămintele rămânând astfel mai mult un slogan de paradă religioasă, decât o filosofie de viață…., cu mici excepții. Pentru că este hilar ca dimineața să te duci la slujbă în biserică și să te rogi lui Dumnezeu, iar noaptea să spargi banii prin bordeluri sau să ieși la vânătoare după fraieri, metaforic vorbind.
Când se vorbește de Iisus sau Dumnezeu, toți își iau o mină grava și clipesc plini de evlavie din pleoape, pentru ca după aia să se arunce în carnavalul vieții dansând samba pe cadavre. Asta este urât, este dog shit!
Se vorbește de religia în școli, ca materie socială. Este corect, cu condiția să fie făcută inteligent și cu har, și cu puterea exemplului cu funcție de reper, fără să afecteze fotbalul din pauzele orare și ciupitul colegelor de cur.
Religia ca materie predată, trebuie să atragă și să convingă spiritual, ceea ce este mult mai greu decât predatul fizicii, ținând cont că se adresează tinerilor cu problemele lor specifice și “drogați” de jocurile pe telefon unde totul se învârte în jurul exterminării adversarului pentru a câștiga credite.
Vreun joc religios, crestinesc, nu s-ar fi inventat pentru a capta interesul puștilor.
Dar deja am luat-o razna cu meditațiile mele, și ar fi cazul să-mi văd mai departe de osul meu…, un dar de la prietenul meu credincios și iubitor.
Fonsi.
Autor: Jean Maurer
N.red: Fonsi este căţelul autorului…