Am ajuns să mă întreb dacă mă ajută la ceva să știu că România este o colonie ocupată de trupe străine, fără economie proprie, cu o clasă politică coruptă, cu un Președinte retardat care este mai important pe persoană fizică decât funcția, că oamenii mor în explozii și prin spitale, că tineretul se droghează în cadru organizat (Untold), că instituțiile statului apară mai întâi Mafia și abia după aia cetățeanul, că poporul este pe jumătate îndobitocit și pe jumătate apatic, fiind în totalitate complice la dezastrul țării, și multe altele.
Nu mă ajută la nimic decât să nu mor prost, că dacă aș muri deștept ar fi vreo mare șmecherie!
Taică-meu îmi spunea mereu, fiule încearcă să lași în viață o urmă de care să fi mândru la bătrânețe…, de care copiii tăi să-și amintească cu drag și cu mândrie…!
Aproape sunt convins că am ratat ambele sfaturi!
Și vă spun și de ce.
Pentru că am trăit aproape exclusiv pentru mine și nu și pentru oameni, pentru că am gândit viața fără solidaritate și empatie, pentru că am avut misiuni mici de rezolvat și nu am avut curajul să-mi construiesc o misiune mare, nobilă.
În aceste condiții nu lași urme…!
El Comandante.
Autor: Jean Maurer