Ieri am fost întrebat din nou de către cineva de ce scriu articole, traduc, editez cărți, apoi le lansez public, organizez conferințe internaționale, alte evenimente? Altfel zis, care ar fi rostul acestui efort, care ar fi mobilul meu interior, ce mă determină să fac toate acestea.
De fapt, totul e foarte simplu. Atunci când, în urma unor căutări, meditații, experiențe și lecturi, reușesc să pătrund noi zone de cunoaștere, simt nevoia mărturisirii adevărurilor pe care le-am aflat. Așa e tot omul, are necesitatea firească de a-și comunica preocupările și descoperirile (mai mari sau mai mici) celor din jur.
Momentul pe care îl trăim, aici și acum, este atât de învolburat, cețos, derutant, încât puțini sunt cei care mai reușesc să adune laolaltă realitatea spartă în cioburi de agresiunea media și cea de rețea. Spectacolul vieții publice, cantonat în zona unor meschinării degradante și a unor ținte minore, produce atâta vacarm și confuzie, încât puțini sunt cei care se preocupă de căutarea unor sensuri superioare banalității cotidiene. Trecutul nostru istoric încă mai face ravagii în mentalul colectiv, tot mai inflamat de spectre și fobii, de interpretări naive și înguste. Lumea de dincolo de granițele noastre este văzută prin optica deformantă a presei dominante, clonate după calapodul celor două centre imperiale concurente. Războiul total al Vestului global (cu centrala în SUA) împotriva Estului continental (cu centrala la Moscova) sparge societatea în tabere beligerante, gata să-și spargă capul pentru niște mize false sau prost înțelese.
Intelectualitatea noastră, bună la nivelul ”specializărilor înguste” (dentiști, avocați, traducători, ingineri, întreprinzători etc.), eșuează iremediabil atunci când încearcă – și asta extrem de rar! – să adune laolaltă lumea din jur și să-i dea o interpretare coerentă. Iar talk-show-urile TV agravează și mai mult deficiența de percepție a realității prin abordările puerile, partizane și sterile, prin goana după scandal și ciorovăieli, după obscenități și detractări reciproce.
Toată lumea se plânge că lucrurile merg din rău în mai rău (cu excepția notorie a discursului triumfalist al guvernanților, fapt axiomatic pentru o democrație de masă). Această jelanie colectivă a devenit un fel de sport național, competitorii angajați în cursă luându-se la întrecere în descalificarea propriei țări și în disprețul față de propriul popor. Orice nechemat, orice neica nimeni, terchea-berchea, mameluc, găgăuță sau nătărău – că tot aia e! – își dă cu părerea, arogându-și (im)postura de expert, emițând trivialități și gogomănii pe potriva (absenței) propriului calibru intelectual.
Școala – de la grădiniță și până la nivel universitar – a ajuns în stare de paralizie conceptuală. După mai multe decenii de consum excesiv al virusului comunismului, virus paralizant, inhibator și orbitor, învățământul nostru este infestat la fel de grav de ciuma liberalismului, această erezie vidând orice capacitate de gândire profundă, orice urmă de spirit critic. Toate disciplinele socio-umane sunt croite anume după acest calapod, infectând mințile tineretului cu neghiobii edulcorate și minciuni spoite cu pretenții academice.
În timp ce în lumea largă se resimte o efervescență crescândă în dezbaterea publică ce vizează chestiuni globale de natură religioasă, civilizațională, geopolitică, culturală, ideologică și economică, societatea noastră mai rămâne încă decupată de la această avalanșă de idei, aflate într-o dinamică fără precedent. Situația se mai agravează și printr-un profund complex de inferioritate, ce marchează grav starea de spirit a societății noastre. Sindromul de provincie uitată de Dumnezeu, de margine de lume, fără nici o vocație aparte (decât cea a imitării unor modele străine) induce o stare de lehamite, de dezgust, demobilizând orice inițiativă, oricât de timidă, dornică să se smulgă din mocirla mediocrității.
Anume pentru asta fac ceea ce fac. Scriu, traduc, editez cărți, adun lumea la evenimente publice. Simt nevoia acută să contribui la depășirea acestor grave handicapuri ale societății noastre. Cuvântul de ordine în acest efort ar fi o invitație la contextualizare sau, am mai putea zice, un îndemn la orientarea atenției noastre spre marile teme ale dezbaterii publice internaționale.
Altfel zis, conectarea societății la niște canale academice, culturale și mediatice de alternativă dintr-o serie tot mai mare a țărilor lumii, aducerea în spațiul nostru public a unor nume grele din Vest și din Est (cu cărțile lor, cu lecțiile lor publice, cu prezența lor în presa anti-Sistem de la noi), toate acestea urmăresc deprovincializarea mentalului colectiv.
În cele o lună și ceva cât a mai rămas până la sfârșitul anului, vor mai urma trei lansări de carte, și anume ”Conspirația Demonilor Roșii. 100 de ani de la lovitura de stat bolșevică. Interviuri”, Herve Juvin ”Zidul de Vest încă nu a căzut” și Valerie Bugault&Jean Remi ”A Ucide Plutocrația. Ghid practic pentru demontarea Sistemului”, plus o conferință internațională cu genericul ”Capitalismul Financiar și alternativele acestuia pentru secolul XXI. Contribuții la a 4-a Teorie Economică”. Astfel, către sfârșit de an vom putea face bilanțul, șase cărți și două foruri internaționale, toate fiind realizate sub egida Universității Populare.
Doritorii să participe la aceste evenimente sunt bineveniți. Urmăriți anunțurile noastre. Scrieți-mi pe Facebook și trimiteți-mi adresele dvs. electronice și numerele de telefon mobil. Astfel vă vom putea ține la curent cu activitățile noastre.
Iurie Roșca,
19 noiembrie 2017
Sursa: Flux.md