Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: ”SE UMPLE ȚARA”

În timp ce petreceți primul 1 Mai globalist acasă, la Cluj, orașul care trimite iobagii pe plantația coanei Merkel, se mai ridică un lagăr din carton pentru ASIMPTOMATICI, în Sala Sporturilor, după cel de pe centura Bucureștiului.



De ce fac astfel de demonstrații pe acest fond de scădere treptată a virulenței virusului demonstrată inclusiv de profesorul Isaac Ben-Israel, şeful programului de studii de securitate la Universitatea Tel Aviv şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Cercetare şi Dezvoltare, care arată că după 70 de zile de la apariția cazurilor, virusul DISPARE – atenție carantinofili! – INDIFERENT DE MĂSURILE LUATE?

Care e scopul acestor derbedei, deci?

Ca să mențină panica în populație și să continue măsurile de desființare a drepturilor și libertăților, inclusiv după 15 mai.

În special se dorește ținerea bisericilor închise, deoarece comunitățile trebuie diluate total, și le este frică de ieșirea oamenilor în stradă, întrucât cu toată propaganda abjectă din presă, nemulțumirile s-au acumulat și vor deborda la un moment dat. În plus, lumea trebuie să accepte măsura dementă a VACCINĂRII FORȚATE, pe care o pregătesc pesediștii sprijiniți de trompetele din presa cu foamea în gât.

PS Totuși, dacă lagărul de asimptomatici ar fi plin de oameni și cartoanele ar lua foc dintr-un accident gen Colectiv, cine ar fi vinovat?

Autor: Iulian Capsali

Sursa: Iulian Capsali Facebook

Exit mobile version