Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: “Prioritate ZERO”

Nu trebuie să existe altă prioritate a puterii legale de astăzi, nici referendumul, nici problemele fiscale, nici graţiere, nimic altceva decât dezmembrarea Statului Paralel, recte desfiinţarea Binomului, cu orice mijloace legale au la dispoziţie.
Fără demantelarea acestui pol de putere din afara jocului democratic, fără scoaterea acoperiţilor din Justiţie, fără demascarea instrumentarului securistic prin care SRI a făcut, cu acordul CSAT, anchete în pandant cu procurorii, orice demers social-politic va fi sortit eşecului.
Trebuie acţionat chirurgical şi foarte ferm dacă vrem să funcţionăm ca stat, întrucât corupţia, din punctul meu de vedere, este un rău care poate fi ţinut sub control, dar Statul Totalitar sprijinit pe o supraveghere absolută de tipul Big Brother şi având o presă supusă, scapă oricărui control al societăţii.
Măsura succesiva este oprirea prin lege a finanţărilor din partea marilor sponsori mondiali (de tip Soros, statul norvegian) a ONG-urilor, în general stoparea oricăror finanţări care contravin interesului naţional şi care propagă ideologii revoluţionare de genul sexo-marxismului, globalismului supravegherii şamd.
Trebuie oprit războiul tuturor împotriva tuturor, haosul controlat, cât încă se mai poate.

Autor: Iulian Capsali

Exit mobile version