Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: MOLIA NU FACE MIERE

Din cauza unui PSD capturat la vârf de Securitatea Globalistă, care PSD (momentan cel mai mare partid parlamentar) a fost de acord să dea ministere importante USR-ului, am avut un guvern Bolojan care a făcut zob IMM-urile, HORECA, pensionarii, mamele, copiii și persoanele cu dizabilități din România.
Nivelul de trai este în colaps.
De frica posibilelor revolte sociale, dar mai ales al unui context mondial pe care orice om cu un minim IQ ar fi putut să îl prevadă – mai puțin imbecilii securiști care au capturat țara și au dat lovitura de stat – Sistemul încearcă o (de)balansare a puterii, întrucât colapsul economic este inevitabil.
Oricum măsurile care se pot lua sunt minimale, dar România poate evita măcar foametea care se profilează.
Un guvern PSD – AUR este o soluție provizorie, foarte incertă, care poate doar să mai întârzie căderea în marasm.
Nu văd o idee clară asupra viitorului venind dinspre cele două partide.
Ambele partide au viziune neoliberală asupra economiei, care a dus la dezindustrializare și lipsa unor componente esențiale în economie cum ar fi fost industria alimentară, o bancă de stat solidă, care să ofere posibilitatea unor investiții importante șamd.
De la USR și PNL nici atât; de altfel acestea ar trebui să fuzioneze într-un partid macronist, întrucât PNL a devenit un partid globalist prin implantul băsist, iar acum procesul de userizare este aproape finalizat.
PSD ar trebui să-i recupereze pe Ponta, Dragnea și Dăncilă, precum și o mare parte dintre miniștri care ulterior au fost marginalizați și apoi scoși din partid.
Ei au fost ultimii lideri care au luat măsuri economice valide, ce s-au regăsit în indicii economici, dar care au fost lichidați de Securitatea Globalistă, cea care a pus țara la îndemâna corporatocrației prin tripleta sorosistă Băsescu – Kovesi – Coldea.
Ce a urmat a fost o nenorocire: în “pandemie” oamenii serviciilor au făcut prăpăd, nu doar prin proiecția lor liberticidă, dar au produs un dezmăț de cheltuieli în propriul interes prin care datoria publică a urcat în progresie geometrică.
Diferența dintre Ciolacu și Grindeanu este de fizionomie, iar între ei și Cîțu, respectiv Bolojan, este de numărul de butoane colorate de pe care pot fi accesați.
AUR are ca singur atu acela al virginității guvernamentale. A fost între timp și el capturat de diverse zone ale Sistemului.
Nu doar că a devenit în mod grosier un partid trumpist – tortul tăiat cu harta Groenlandei va rămâne un moment unic de imbecilitate politică – într-un moment în care administrația americană a devenit doar o unealtă sionistă antihristică, dar în interior partidul a fost acaparat de Maricel Păcuraru.
Patronul Realității drenează fondurile partidului și și-a pus deja, ca prim pas, fata ineptă, cea care în pandemie făcea “emisiuni libere de nevaccinați”, lideră de organizație.
Deja Păcuraru visează să-și bage oamenii de casă pe toate listele la următoarele alegeri.
Întrucât AUR a devenit un partid de Sistem (el a fost de la început creat ca să acopere zona suveranistă, dar acum și-au securizat total instrumentul politic), orice încercare de a realiza alte partide independente este și va fi aspru sancționată.
În acest scenariu intră și acel prezervativ cu dinți de faianță numit Rizea, care este stipendiat de Păcuraru ca să facă treaba murdară pe care nu o poate face la televiziune.
Atacul scabros, în care viermele zâmbitor, alături de parașuta pesedistă de la Nordis (ce frumoși sunt împreună!) o făcea “cățea” pe Oana Eftimie, inventând un scenariu abracadabrant, din care reieșea că Oana ar fi recunoscut că face un partid alături de avocatul Florentin Țuca și fostul ministru Daniel David (!) cu banii celui din urmă, este mai mult decât sugestiv.
Mesajul transmis este că Sistemul combate din fașă orice încercare de construcție a unei noi formațiuni politice, iar ținta nu este aleatoriu aleasă, întrucât Oana Eftimie are un mare potențial de încredere, ce poate fi concretizat politic.
Este, la această oră, cea mai articulată și curajoasă voce în spațiul suveranist, care a fost acaparat în general de discursul sionist, pro SUA și Israel.
Revenind la moțiunea de cenzură, indiferent ce se va întâmpla nu întrevăd o ieșire din impas.
Din păcate Georgescu a fost anihilat, în mod special datorită faptului că s-a poziționat împotriva aruncării miliardelor de euro în Ucraina și prelungirii războiului cu Rusia.
Interesul elitelor antihristice este acela de a prelungi acest conflict și de a ostiliza Europa împotriva Kremlinului, iar România este desemnată să aibă un rol important în acest proiect.
Din acest punct de vedere, nici AUR, nici PSD, nu au o linie suveranistă în politică externă; nu am auzit în rândul lor voci care să traseze alte linii decât cele deja existente.
Astfel încât nu prevăd o schimbare radicală a poziției României în acest context complicat geopolitic.
Și Simion și Grindeanu sunt două mediocrități politice, de la care nu putem să avem nicio așteptare.
În mod normal, lovitura de stat care a adus un dizarmonic la Cotroceni și, ulterior, guvernul Bolojan nu ar fi trebuit să existe și să facă din România un rebut geopolitic.
Acum, singura șansă ar fi ca Georgescu, care are un mare capital de simpatie în rândul maselor și a dovedit că are viziune politică (aproape tot ce a prezis s-a întâmplat, iar programul “Hrană, Apă Energie” devine din ce în ce mai stringent nu doar pe plan local, dar chiar la nivel mondial) să preia rolul de prim ministru și să încerce o redresare din mers. Ar fi și singurul care nu are această viziune neoliberală ce a demantelat economia României.
Cum cred cu tărie că Sistemul este format aproape exclusiv din oligofreni pe măsura președintelui pe care l-au emanat, sunt absolut mefient asupra unor soluții pozitive în acest moment critic.
Singurul lucru minimal la care ar trebui să se gândească chiar și otrepele din Sistem ar fi ca USR-ul să dispară definitiv de la guvernare.
În rest, Dumnezeu cu mila…
Autor: Iulian Capsali
Exit mobile version