Nu prea se vorbește despre fenomen, dar feminismul este foarte prezent și în biserici.
Uitați-vă la cum stăpânesc femeile toată partea din față a naosului, se lățesc și în abside și iau cu asalt inclusiv strana psalților, atunci când nu o ocupă definitiv. Uneori preoții trebuie să-și facă loc forțat cu Sfintele Daruri și să se retragă, resemnați, pe soleie.
Sunt creștine care nu ar lăsa un bărbat să stea pe scaunul ei dedicat, chiar dacă nenorocitul e în cârje sau e mai bătrân și neputincios. De obicei pun mai multe pungi sau obiecte ca să le țină ocupate pentru concav. Cu care comentează continuu, inclusiv la Heruvic.
Dacă cele mai bătrâne își pomenesc bărbații plecați într-o lume mai bună – adică fără ele -, cele tinere își bârfesc bărbații prea smeriți (a se citi “cam blegi”) pe care vor să-i domine pentru că așa au citit în adolescență în revistele dedicate că este “normal”.
Observați la femeile nemăritate de +40 superbia expresiei din timpul slujbei, un fel de: “am venit aici ca voi să vă uitați la mine ca la o icoană, fătălăilor”, în timp ce-și aranjează buclele pe umeri.
În cazuri extreme, deși există psalți (cazuri rare, totuși), vrea NEAPĂRAT ca ea să cânte “Iubi-Te-voi Doamne”, ca să-și arate calitățile de mezzo-soprană.
Sunt ca Maria Callas într-o mare de mitocani necopți, incapabili să-i soarbă talentul.
În general, preoții, ca să “nu le piardă”, le lasă în pace.
Iar fenomenul “feminizării” bisericii devine de neoprit.
Ea, superba, diva, vine în biserică doar ca să-și facă voia în fața tuturor, chiar și în fața lui Dumnezeu pe care-L chestionează impenitent de faptul că e nefericită la 45 de ani, deși nu există nimic greșit în viața ei. Pentru că inclusiv tele-duhovnicii la modă, în conferințele pentru corporatiste, o îndreptățesc.
Pe Facebook, feminista îl trage de urechi și pe preot dacă spune ceva care-i tulbură sistemul de valori, dobândit în ani îndelungați de reflexie asupra rosturilor duhovnicești. Dacă este nepomenitoare, feminista sare inclusiv la gâtul ierarhilor, ca o panteră a bisericii celei neîntinate în lupta cu apostații.
Există și feminista undercover, care poartă batic și are toată aparența smereniei. Ea are dublă personalitate: la biserică, în timpul slujbei, e perfectă. Dar cum se termină îl ia la ture pe bărbatul mototol, de față cu toată lumea.
Cele “ideale” îl lasă să vorbească cu prietenii la sfârșitul slujbei, sunt mieroase, dar se păstrează pentru acasă, unde îi “dă teroare” la greu. Inclusiv preoteasa feministă, căreia nu-i convine nimic din ce face bietul…
Cum spune des un Părinte, femeia nu mai vrea să fie femeie, iar bărbatul se complace în a nu mai fi bărbat. Din lene. O lasă pe nevastă să-i preia atribuțiile. Iar multora le place să fie dominați, într-un BDSM plin de erotism caznic (sic).
În fine, nu pot să fac aici o cercetare exhaustivă asupra fenomenului. Dacă însă aveți și alte exemple despre “feminismul bisericesc”, vă rog să le scoateți la lumină.
Doamne, miluiește bărbații din Biserica Ta!
Autor: Iulian Capsali