Îi mulțumesc Domnului pentru familia pe care mi-a dăruit-o!
Cei cu familii numeroase știu asta: simțim ocrotirea Proniei la modul cel mai direct, zilnic, fără echivoc.
Chiar dacă trăim vremuri în care sufletele se doresc smulse din oameni, sau măcar pângărite – mă uit cu o silă infinită cum ambasadele, împreună cu ONG-urile “Soros”, organizează marșuri și evenimente lgbt chiar de marile praznice creștine, iar libertățile sunt permanent sub asaltul davosienilor, această nouă specie demonică, ale căror slugi ocupă tot rândul întâi al societății – deci cu toate acestea, deși vedem războaie și zvonuri de războaie, sfatul pe care-l dau tinerilor, inclusiv copiilor mei căsătoriți, este să lase copiii să le binecuvânteze viața.
Chiar dacă acest duh secularist a pătruns inclusiv în Biserică, iar perioada comunistă de aproape jumătate de secol a lăsat oamenii cu impresia că un copil nenăscut nu are suflet, e un boț de materie dispensabil și femeia trebuie să participe plenar la construirea socialismului în “câmpul muncii” – iar consecințele s-au văzut în perioada ulterioară, de “libertate” – fără jertfa creșterii de copii, viața unei persoane și, evident, a unei familii nu este împlinită.
Nu mă refer la cazurile deosebite în care copiii nu vin din cauze medicale; vorbesc mai ales de această viziune macabră care a dus la o hecatombă – aproximativ 20 de milioane de copii ciopârțiți în trupurile celor care ar trebui să le fie ocrotitoare desăvârșite. Iar bărbații (iresponsabili) au participat nemijlocit la acest masacru al inocenților.
Pentru că tot se vorbește de interzicerea avorturilor în perioada comunistă – după ce tot ei le liberalizaseră -, să spunem totuși că acea lege era laxă, permițând mamelor care aveau deja patru copii să avorteze.
Deci dacă am fi trăit atunci, după nașterea lui Timotei, a Anei și a gemenilor Manole și Sofia, puteam “renunța” (legea ne permitea asta) la Atanasie, Teodora, Ioana, Miriam și Anastasia.
Doamne ferește…
Viața e un dar divin, nu se cuvine să fie batjocorită. Responsabilitatea noastră este veșnică, nu arbitrară sau justificabilă prin subterfugii intelectuale.
Apărați Viața, Familia*, și dați slavă lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților la fiecare Sfântă Liturghie!
————————
* Familia normală, bărbat – femeie, nu demențele propuse de morbizii ingineri sociali cu sufletele infectate de ură față de Dumnezeu și Creație.
Autor: Iulian Capsali