Site icon gandeste.org

Iulian Capsali: CAPUL MAI SALVEAZĂ PICIOARELE

Numai niște imbecili patentați puteau pune echipa României să joace acasă pe un teren proaspăt arat, când specificul nostru este tehnica de joc și pasele lungi în spatele liniei de apărare, ambele periclitate de starea terenului.
Faptul că am câștigat cu 3 la 1 nu reflectă deloc cursul jocului. Practic, terenul a fost “făcut” pentru lituanieni, al căror joc este de tip anglo-saxon, cu angajament fizic și centrări la cap în careu, unde aveau câțiva jucători pe lângă care Mitriță (excepțional jucător!) părea un popic pe lângă coloane.
Dacă Lucescu nu făcea schimbările perfecte, scoteam cel mult un egal. Puteam să pierdem, cum s-a mai întâmplat cu Lituania în 2008, când ne-a administrat la Cluj un usturător 0 – 3.
Aseară au fost perioade lungi în care jocul nu ne-a ieșit deloc și părea că jucăm în deplasare. Jucătorii nici nu au mai avut aplombul din meciul de la Priștina și unii păreau obosiți.
După primul gol, în loc să presăm, aproape că nu am mai contat în joc. Sub masca de calm a bătrânului Mircea, cred că neuronii erau înroșiți căutând soluții. Nu ne ieșea mai nimic.
Am obținut o victorie – ca să folosesc un clișeu – dramatică. Aduși în teren cu forțe proaspete după ce lituanienii au egalat și erau numai în terenul nostru, ba li s-a anulat un gol de 1-2 când ne înghețase sufletul pentru o clipă, Ianis Hagi și Mitriță au reușit să ne scoată din Purgatoriu.
Ianis a scos un penalti în stil italian, după ce a desfăcut apărarea lituaniană în câteva faze, iar Mitriță a fost proiectilul care a dărâmat definitiv poarta castelului de beton a balticilor.
Revin și spun: cretinii care au pus tehnica echipă a României să joace pe glod ar trebui demiși imediat! Cum să te autosabotezi în asemenea hal?!
În ceea ce privește echipa, “Il Luce” sunt convins că va găsi soluții, deși nu are un lot atât de valoros în care să poată face alegeri la discreție. Dar mă bazez pe enormul său talent și capacitatea născută a românilor de a improviza în momentele critice.
Nu faceți însă din această victorie dificilă, care nu arată deloc situația din teren, un triumf. Vorbesc de public, pentru că am mare încredere în puterea de analiză a unuia dintre cei mai titrați antrenori din lume.
Autor: Iulian Capsali
Exit mobile version