Potrivit lui Tim Stanley („Why woke is a spin-off from Christianity – minus the mercy and hope”, https://www.telegraph.co.uk/…/woke-spin-off…/), statutul de victimă, ca şi păcatul, este moştenit. Grupuri întregi sunt considerate grupuri de „martiri”, indiferent dacă persoanele care le aparțin se consideră sau nu aşa. Problema este însă că un mare număr de activişti woke sunt bogați și albi. „Câțiva au pretins că sunt de culoare pentru a obţine favoruri, dar calea mai uşoară este să te prezinți în faţa lumii ca un sfânt vizibil. Puritanii secolului al XVII-lea au vrut ca biserica lor să fie rezervată strict aleșilor, dar, având în vedere că nu putem ști cine e mântuit şi cine damnat, ei au fost nevoiți să se bazeze pe semnele exterioare ale unui comportament de sfânt. Astăzi, woke-ismul este afișat în faţa celor din «parohie» prin modul în care cineva acționează, votează, se îmbracă și, în mod esenţial, vorbeşte”, deoarece cultura woke, asemenea unei religii, a dezvoltat o „litanie” compusă din cuvinte magice: „intersecțional”, „heteronormativitate” ș.a.m.d.
Dacă altădată un semn al credinţei era purtarea unei cruci, astăzi, adepții „religiei” woke îşi manifestă virtuţile prin folosirea unui limbaj neutru, afișând they/them în biografia lor pe Twitter. Există o „biblie” și o „clasă clericală” compusă din scriitori, activiști și politicieni care propovăduiesc virtuţile woke şi vă vor primi cu recunoştinţă donaţiile şi voturile. În acelaşi timp, „există «eretici» care trebuie anulați și «demoni» care trebuie exorcizați”.
De asemenea, woke-ismul are şi un caracter „supranatural”, fiind „antimaterialist: ar prefera mai degrabă să fim «verzi» decât să generăm creștere, mai degrabă egali decât bogați în mod individual. [Woke-ismul] a contestat legile științei și ale matematicii, argumentând anul trecut, într-o discuție serioasă, că [operaţia] 2+2 ar putea fi egală cu 3 sau 5, în funcție de experiența subiectivă a numerelor implicate. În plus, a declarat că bărbații pot deveni femei și viceversa – însemnând un act de «transsubstanțiere», prin care substanța fizică este «preschimbată» prin credință”.
Rupându-se de tradiţia ortodoxă, creştinismul occidental, începând cu Renaşterea şi Reforma protestantă, s-a fărâmiţat în diverse culte şi mişcări spirituale care au denaturat complet învăţătura creştină, alunecând inevitabil în malaxorul secularizării. Tinzând să se adapteze în permanență la o lume aflată în proces accelerat de degradare, o astfel de „religie” nu i-a mai putut reface acestei lumi legătura cu propriul suflet. Woke-ismul s-a instalat triumfător în locul unei religii defuncte, ca un cult al eu-lui monadic, eliberat de „stereotipuri” şi de chingile societăţii patriarhale „opresive” ‒ al eu-lui complet autonom, care are „libertatea” de-a se reconstrui şi reinventa permanent. Însă în această „religie” fără Dumnezeu, omul nu-şi va putea găsi niciodată cu adevărat liniştea, vindecarea şi eliberarea de propriile anxietăţi şi traume, de povara depravării şi a păcatului originar omniprezent. Totuşi, victima poate protesta faţă de această condiţie prin manifestarea unei „mânii revoluţionare”, ca semnalare a virtuţilor ce o vor încadra în rândul celor „mântuiţi”.
În woke-ism nu există milă, iertare şi nădejde pentru cei anulaţi, odată ce se descoperă că sunt (sau au fost în trecut) tributarii acelor „prejudecăţi” urâte, înrădăcinate adânc şi iremediabil în om prin „păcatul originar”. Arderea cărţilor, dărâmarea statuilor, cenzurarea, blocarea şi eliminarea vocilor care „fluieră în biserică” sunt absolut necesare pentru a putea fi făurit paradisul terestru „incuziv”, întemeiat pe „echitate”, „egalitate” şi eradicarea prejudecăţilor. Totuşi, încercarea disperată de a modifica şi ajusta realitatea după dogmele acestei „religii” seculare sfârşeşte mereu în eşec: în loc de pacea şi armonia socială propovăduite, cancel culture și woke-ismul nu se dovedesc a fi decât reţeta perfectă pentru generarea de conflicte, prin „purificare” morală, intimidare, punere la index şi desfăşurarea unei furibunde „vânători de vrăjitoare”.
Irina Bazon
(Partea a II-a la postarea anterioară despre „Cancel culture”)
(Din articolul „Cancel culture ‒ sau anularea normalităţii prin virusul ideologic (IV)”, pe care l-am scris pentru revista „Familia Ortodoxă”, numărul din aprilie 2022)
Autor: Irina Bazon