Deși omul contemporan se percepe ca fiind reprezentantul unei epoci în care știința, tehnica și progresul au atins culmi la care generațiile anterioare nici nu puteau visa – culmi pe care le asociază cu eliberarea de limite, înţelese ca piedici şi ca pricină de stagnare, și de religie, văzută drept „sursă de obscurantism” –, lumea de astăzi a alunecat, într-o măsură fără precedent, în idolatrie și înșelare. Cu mult înainte, în vremea când raţionalismul căpătase supremaţie, a fost proclamată „moartea” lui Dumnezeu. Evoluțiile ce au urmat acestei cotituri majore au arătat însă că nu Dumnezeul Cel Viu a fost Cel care a „murit”, ci omul însuși. Secolul XX – cel mai sângeros din istorie, pe care Alexander Soljenițîn îl caracteriza prin cuvintele „Omul L-a uitat pe Dumnezeu” – constituie o mărturie elocventă în acest sens despre dezumanizarea omului (ceea ce echivalează cu moartea lui). Faptul că, în secolul XXI, se vorbește despre instaurarea unei epoci numite «post-umane» este cu atât mai grăitor.
„Eliberat” prin gândire și prin rațiunea autosuficientă (însemnând, în termeni teologici, ruptura minţii de inimă), omul autonomizat nu a încetat să se închine, așa cum credea cu trufie. Dumnezeul Cel Viu a fost înlocuit mai întâi cu idolul Sinelui „eliberat” de orice autoritate exterioară raţiunii autonome, iar mai apoi, în epoca noastră, cu idolul mașinii inteligente. Rădăcinile istorice şi ideologice ale acestei noi forme de idolatrie se află în aşa-numitul „secol al luminilor” (1715, moartea lui Ludovic al XIV-lea -1789, Revoluția Franceză), care a redus omul la materie perfectibilă, la pur mecanism biologic și la obiect care poate fi raţional gestionat/manipulat. Lumina „Raţiunii” după care se călăuzea a fost înlocuită astăzi de „lumina” rece şi artificială a ecranelor si a Inteligenţei Artificiale, omul lăsându-se tot mai lesne condus şi modelat de această „lumină”, fără a mai apela la raţiune şi discernământ. Cum avertiza Sfântul Apostol Pavel, „Însuși satana se preface în înger de lumină” (2 Corinteni 11,14). Astăzi, această „lumină” poate lua forma unei interfețe prietenoase, atotştiutoare, care i se adresează omului cu o voce calmă, oferindu-i răspunsuri la orice probleme.
Şi nu doar atât. Aceasta îl poate ajuta să-şi lepede propriile limite umane, să-şi depăşească condiţia organică de om muritor, supus prin firea lui neputinţei, bolii şi morţii. Aici avem de-a face cu o nouă formă de religie, specifică unei epoci post-umane: care promite „mântuirea” prin transformarea radicală a omului în „supraom” bionic, prin accesul la „viaţă îmbunătăţită”, la „abilităţi augmentate” şi la „nemurire” obţinute prin fuziunea cu tehnologia. Părintele Serafim Rose, care, în scrierile sale, realizează o radiografie, de o profunzime şi acurateţe remarcabile, a crizei omului modern şi a originilor acesteia, anticipând profetic realităţi contemporane, atrăgea atenţia că „ultima înșelare a omenirii nu va fi ateismul brutal, ci o spiritualitate falsă, lipsită de Hristos”. Cum am argumentat şi în articolul anterior, o Inteligenţă Artificială suficient de avansată are toate trăsăturile unei zeităţi. Aceasta promite să ofere o eschatologie fără Dumnezeu, o mântuire fără Cruce, a omului ce nu mai este capabil de efortul pocăinței, smereniei şi al iubirii jertfelnice.
Ceea ce îi mai conferă calitatea de religie este că are profeţii ei – tehnocraţii „vizionari” –, dogmele ei – „Marea Resetare” şi transformarea radicală a omului prin depăşirea naturii lui, ca evoluţii inevitabile –, ritualurile ei – „venerare” prin dependenţa zilnică de dispozitive; prin consultarea „oracolului” digital pentru a primi răspunsuri, inclusiv legate de viitor, ca de la o autoritate cvasi-infailibilă; ritualul „spovedaniei” realizate de utilizator, care-şi dezvăluie gândurile, fricile, dorinţele şi datele intime; ritualul sacrificiului uman discret, dar voluntar, prin pierderea intimităţii, diminuarea atenţiei şi a capacităţii de concentrare, erodarea inteligenţei naturale şi devalorizarea omului prin reducerea lui la un profil de date.
…Ea oferă generos şi minuni, prin care are o putere irezistibilă de vrăjire a omului: de la spectacolul tehnologic (realitatea virtuală, experienţele „imersive” din metavers), aparenta omniscienţă (sau capacitatea de a oferi răspunsuri instantanee, oricând, la orice întrebări ale omului) şi omniprezenţă (disponibilitatea permanentă), până la minunea „vindecării” prin tehnologie şi prin inovaţiile, de factură transumanistă, aduse în medicină şi ştiinţă (nanotehnologie, biotehnologie etc.). Nu este permisă punerea la îndoială a acestor „minuni ale progresului”, nici cercetarea independentă, care i-ar putea demonta dogmele, nici dezbaterea liberă şi argumentarea bazată pe dovezi, chiar dacă la baza ştiinţei în adevăratul sens stau tocmai astfel de practici.
(…)
Conceptul de „singularitate” este asociat mai ales cu transumanistul „vizionar” Ray Kurzweil, care a fondat Singularity University (în Silicon Valley), în 2009, cu susţinerea celor de la Google şi NASA[6]. Kurzweil concepe singularitatea ca pe un moment decisiv al fuziunii om-mașină, deschizând perspectiva unei „nemuriri” tehnologice. În esență, avem aici imaginea clară a unei eschatologii seculare. Ray Kurzweil declara, ca şi şarpele (în Facerea 3, 4-5: „Nu veţi muri… veţi fi ca Dumnezeu”): „Vom fi ca nişte zei. Oamenii nu vor să audă de asta. Însă noi vom putea cunoaşte gândurile cuiva din Japonia până în Hawai, în orice loc şi la orice oră. Vom fi conectaţi la Google!”[7]
(…)
În logica transumanismului, Inteligența Artificială ajunge să capete trăsăturile şi rolul unui Deus Ex Machina: o instanță inteligentă supraumană, impersonală, atotștiutoare și atotputernică, promovată ca fiind „binevoitoare” şi chiar „salvatoare”, menită să rezolve problemele omenirii, să-i repare imperfecţiunile şi să-i pună capăt suferinţei. În realitate, această instanţă este expresia ultimă a unei idolatrii cu o putere de acaparare şi de atracţie la nivel global fără precedent, care seduce prin promisiunea „salvării”, obţinute însă tocmai prin anularea a ceea ce ne face oameni. Captivat de perspectiva incitantă a depăşirii propriilor limite, omul riscă să-şi piardă demnitatea ontologică, libertatea şi conştiinţa, să fie înlocuit, falsificat, dezumanizat.
Irina Bazon, fragment din articolul „Deus Ex Machina (II): Idolatria vremurilor de pe urmă sau transumanismul ca milenarism secular”, pe care l-am scris pentru revista Familia Ortodoxa, numarul din ianuarie 2026.
Autor: Irina Bazon