În concepţia lui Mircea Vulcănescu, marele sociolog şi economist, martir în închisorile comuniste, şcoala trebuie să formeze „oameni de nădejde”, un tip de om care „nu caută numai de ale sale”, ci îşi face „datoria de om” în slujba naţiunii sale. Însă un tânăr nu va fi motivat să devină un om întreg, vrednic, în folosul ţării sale dacă mai întâi nu îşi înţelege şi nu îşi cunoaşte ţara.
Deviza reprezentanţilor Şcolii Gusti era: „A cunoaşte ţara este cel mai bun mijloc de a o servi”. Iar, dacă în epoca demitizărilor şi derivei identitare, tinerii nu mai sunt ancoraţi în „adevărul neamului” lor (după expresia lui Mircea Vulcănescu), nu ştiu povestea României*, atunci nu au cum să-şi iubească ţara, fiindcă nu putem iubi decât ceea ce cunoaştem.
Un învăţământ utilitarist, menit să creeze piese de schimb umane, pentru piaţă, gândit doar „pentru asigurarea fericirii în viaţa de aici”, nu va putea creşte oameni întregi, oameni de nădejde, „în stare să facă faţă nevoilor şi durerii”, pe care să se poată bizui societatea şi ţara.
În viziunea marelui sociolog, şcoala trebuie să-şi propună cultivarea „omului lăuntric”, a omului de omenie. Pentru aceasta, este esenţial ce idee despre fericire îi este insuflată copilului prin şcoală: una care să hrănească înclinaţiile egoiste, narcisiste, individualiste, sau una care să formeze „o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei, care o ţine mereu stăpână a posibilităţilor ei, îi evită robia lăuntrică”**? Cum ne ferim copiii şi tinerii de ceea ce i-ar putea aduce într-o astfel de „robie lăuntrică”, este cel mai important! Şi acesta ar trebui să fie scopul cel mai înalt al şcolii.
Într-o societate în care „mijloacele de comunicare în masă au înlocuit expresiile culturale anterioare, precum cartea sau cuvântul vorbit”, cum arată specialistul în cultura media, Douglas Kellner***, remarcând că „trăim într-o lume în care mass media domină divertismentul şi cultura” („Cultura mediatică este aşadar forma dominantă şi scena culturii în societăţile contemporane”), tinerilor trebuie să li se înlesnească, prin intermediul şcolii, tocmai accesul la cultura autentică, fundamentată pe valorile perene, pe adevăr şi pe tradiţie (menită să cultive memoria şi identitatea). Doar astfel tinerii nu îşi vor pierde dorinţa de a cunoaşte, într-o lume în care cunoaşterea este relativizată şi mercantilizată. Prin urmare, şcoala ar trebui să contracareze influenţele culturii media şi să-l sustragă pe copil din mrejele lumii virtuale, care a ajuns să ne contamineze realitatea, sufletul şi mintea.
Autor: Irina Bazon