Pe 28 martie 2018, publicația americană Foreing Policy titra, fără milă: „Patriot Missiles Are Made in America and Fail Everywhere“ („Rachtele Patriot sunt fabricate în America și eșuează peste tot.”)
Iar Foreign Policy este o publicație responsabilă: pune întrebări, analizează date și nu ascunde adevărul sub preș în numele „interesului național“. În general, presa din SUA, precum și mulți raportori independenți n-au iertat eșecurile răsunătoare ale sistemelor Patriot, din 1991 încoace. Nu mai este deja o știre de breaking news atacul cu rachete lansat de Iran asupra bazelor militare Ain al Assad și Erbil din Irak, baze unde se află cantonate și forțe militare americane.
SUA au anunțat că Iranul a lansat „peste o duzină“ de rachete asupra celor două baze. Peste o duzină poate însemna orice. Și 15 rachete, cum spun unele surse, și 22, cum spun altele. Și, chiar dacă nu există victime printre militarii americani, rachetele iraniene și-au atins țintele, provocând pagube, dacă nu și victime omenești. Irak-ul este înconjurat de sisteme de rachete Patriot. În acest moment, sunt operaționale astfel de sisteme în: Israel, Iordania, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Kuweit. Dar aceste sisteme nu pot împiedica atacurile cu rachete asupra Irakului. Pentru că raza de acțiune a rachetelor Patriot amplasate în țările din jur nu acoperă și teritoriul Irakului. Conform datelor furnizate de către producător, compania Raytheon, rachetele de ultimă generație, din configurațiile PAC-3, au o rază de acțiune de doar 20- 35 de kilometri împotriva rachetelor balistice. Cel mai mult bat sistemele PAC 2, între 96 și 160 de kilometri, oricum insuficient pentru a proteja bazele al Asad sau Ebril din afara granițelor Irak-ului. Deși SUA nu au comunicat oficial aceste informații, surse militare vorbesc despre doborârea a trei rachete iraniene dintre cele ce au avut drept țintă aeroportul internațional Ebril. Asta ar însemna că există baterii de rachete patriot amplasate în apropierea bazei. De altfel, în mai 2019, SUA au anunțat că suplimentează numărul membrilor batalioanelor Patriot din Orientul Mijlociu, de la 600 la 900.
Așadar, rachetele Patriot îi apără pe soldații americani din Irak, într-o formă sau alta. Cum? Doborând rachetele lansate de inamici? Nu prea, de vreme ce acestea își ating țintele. Dar măcar funcționează radarele, reușind să-i averizeze pe militarii americani din timp, astfel încât aceștia să se poată adăposti în buncăre. România a achiziționat, cu mare tam-tam, 7 sisteme Patriot. A fost aceasta o achiziție bună, mai ales ținând cont că am plătit pentru ele 3,9 miliarde de dolari? Și da, am plătit deja, aproape integral, aceste sisteme, deși în acest moment nici măcar unul nu este operațional, iar primul radar (cea mai importantă componentă a unui sistem) se află încă în teste la fabrica Raytheon din Andover, Massachusetts.
Radarul n-a fost văzut încă de militarii români care vor trebui să-l folosească, dar a fost filmat de către o echipă a DIGI 24, care a mers în SUA pentru un reportaj destul de publicitar, la final de noiembrie-început de decembrie 2019. Aceste sisteme de rachete, concepute în 1969 și intrate în producție în 1976, sunt matusalemice în comparație cu tipul de război contemporan. Radarele care echipează actualele sisteme Patriot aflate în uz nu acoperă decât un arc de 120de grade. De-abia în 2017 SUA au ales un nou radar, care poate acoperi cerul 360 de grade, dar radarul cu pricina nu a intrat încă în dotarea nici măcar a forțelor SUA. Astfel, pentru a acoperi eficient o porțiune protejată de rachete Patriot ai nevoie de trei sisteme. Ca să aperi de rachete balistice un cerc cu raza de 35 de kilometric, folosești jumătate din sistemele achiziționate de România.
Mai mult, împotriva unei rachete, sistemele Patriot lansează automat două rachete. Iar rachetele de ultimă generație costă cam 6 milioane de dolari bucata. Practic, pentru a nu fi siguri că este doborâtă o rachetă balsitică ce ne-ar putea amenința, cheltuim, în câteva sechunde 12 milioane de dolari. O adevărată afacere. În condițiile războaielor moderne, atacul Iranului dovedește că România a făcut o achiziție inutilă. Dacă am fi atacați așa cum au fost atacate bazele din Irak, așa cum au atacat rebelii din Yemen baze și obiective din Arabia Saudită, ar trebui să ne rugăm ca rachetele unor eventuali inamici să treacă pe deasupra bazelor din Guirgiu sau de la Capul Midia ca să avem vreo șansă să le doborâm. Un soi de „Băi, vă rugăm noi frumos, fiți băieți salon și atacați-ne doar pe acolo, că altfel…“. Rachetele Patriot au fost folosite prima dată în 1991, în timpul primului război din Golf. De atunci își tot dovedesc ineficiența. Noi, însă, ne-am încăpățânat să plătim în avans 3,9 miliarde de dolari pentru aceste sisteme. Dacă, într-o ipoteză care deja tinde să devină absurdă, am cheltui acești bani în educație, poate n-am avea și în viitor un președinte de țară care folosește cuvinte nepotrivite, cum ar fi „descaladare“.
Descaladare este folosit doar în lumea finanțelor și nu este opusul „escaladării“ folosit atunci când vorbim, de exemplu, despre „escaladarea situației“. O țară poate fi condusă și de poeți, creatori de limbă și inventatori de cuvinte. Dar ar fi mult mai bine pentru poporul acelei țări ca în fruntea statului să se afle oameni educați, cu vaste cunoștințe strategice și care să nu se plece atât de ușor de dragul unei șepcuțe albe.
Autor: Patrick Andre De Hillerin
Sursa: Libertatea.ro