Dacă PSD se retrage intenționat de la guvernare pentru a-l lăsa pe Bolojan să capitalizeze frustrarea cetățenilor cu privire la vinderea companiilor profitabile? Dacă ”așa nu se mai poate” este doar un scenariu pentru o foaie de parcurs mult mai lungă? Dacă în acest scenariu, PSD recuperează alegători plecați la AUR iar ulterior o parte din PNL, se va reîntâlni într-o viitoare alianță pentru a menține AUR în afara guvernării definitiv? În acest scenariu, ce face AUR? Riscă să devină doar o sperietoare utilă pe care PSD și PNL o folosesc pentru a justifica orice abuz în numele „stabilității anti-extremiste”?
Ca și cum a venit vremea reducerilor, inși care un au construit nimic în viața lor, vin și ne țin lecții de economie și propovăduiesc un PNRR ca și cum ar fi Biblia națiunii? România nu trece printr-o reformă, ci printr-o autopsie pe viu. Asistăm la cel mai mare transfer de avuție publică din ultimele decenii, un proces de o ferocitate economică fără precedent, executat sub paravanul „stabilității”. Nu există dezbatere, ci doar un consens al tăcerii între cei care semnează actele de vânzare și cei care numără comisioanele în umbră. Ați mai văzut bărbați politici? Oameni care să pună întrebări? De ce privatizăm? De ce acum? De ce așa de rapid? De ce nu printr-un referendum, dacă tot e să se meargă în aceea direcție? De ce să privatizăm ceea ce merge bine? De ce ne privatizăm energia și resursele?
Strategul Sorin Grindeanu
Înainte de cifre și active, avem spectacolul de prost gust al „retragerii” care nu mai vine. Sorin Grindeanu joacă rolul politicianului revoltat, captiv într-o guvernare pe care o descrie ca fiind toxică, dar de care se agață cu ambele mâini.
Critica sa zgomotoasă la adresa partenerilor de coaliție este un exercițiu de ipocrizie pură. Grindeanu se preface că se luptă să iasă de la guvernare, dar refuză gestul elementar, constituțional și credibil: depunerea unei moțiuni de cenzură. De ce? Pentru că mandatul său real nu este să dărâme Guvernul, ci să ofere acoperire politică procesului de devalizare.
Acest joc de-a „opoziția din interior” are un scop precis: să nu blocheze privatizările strategice. Grindeanu livrează spectacolul necesar pentru a menține electoratul PSD într-o stare de confuzie activă, în timp ce, în spatele ușilor închise, semnăturile curg. Este complicitatea deghizată în conflict. Faptul că nu mai există opoziție în PSD, nu mai este o știre. De fapt, în niciun Partid!
Bolojan și Tehnocrația ca Berbece
Ilie Bolojan a fost adus pentru a oferi „Marii Lichidări” o față onestă. Tonul său sobru și aura de administrator eficient sunt instrumentele perfecte de sedare. Când Bolojan vorbește despre deficitul de 8% din PIB, poporul vede un salvator care face ordine. În realitate, vedem un lichidator care pregătește activele pentru inventar.
Deficitul nu e o calamitate naturală, ci o creație politică deliberată. S-a cheltuit iresponsabil pentru ca astăzi „privatizarea” să nu mai pară o opțiune, ci o condamnare la moarte fără drept de apel. În timp ce alte state europene negociază dur excepții, România execută privatizări înainte chiar ca Bruxelles-ul să termine fraza. Nu e disciplină, e un reflex de colonie: folosim „necesitatea europeană” ca scut pentru decizii pe care clasa politică fie le dorește, fie este plătită să le facă.
Dacă Bolojan este fața sobră a procesului, Oana Gheorghiu reprezintă brațul tehnic care operează „mecanismul hoțesc”. Sub etichete pompoase și documente clasificate „Confidențial-Uz intern”, se pregătește devalizarea a ceea ce nu are nevoie de privatizare: Hidroelectrica și Romgaz. Analiza lui Petrișor Peiu demască un jaf programat: folosirea metodei ABB (Accelerated Book Building) în locul unei oferte publice transparente. În spatele acestui acronim străin, destinat să intimideze publicul neavizat, se ascunde o realitate brutală: Vânzare cu discount (la reducere): Deși valoarea de piață a pachetelor de acțiuni depășește 10,5 miliarde de lei, ministrul Gheorghiu își propune să obțină maxim 9,3 miliarde. O pierdere asumată de statul român de peste 1,2 miliarde de lei dintr-un singur condei.
Excluderea cetățeanului: Spre deosebire de o Ofertă Publică Secundară (SPO), unde orice român ar putea cumpăra acțiuni, metoda ABB selectează „pe sub masă” câteva fonduri de investiții. Statul român alege arbitrar cine are voie să devină bogat peste noapte. Profit garantat pentru „aleși”: Fondurile selectate cumpără cu discount de 10-15% și pot vinde a doua zi la prețul pieței, încasând un profit colosal facilitat direct de bunăvoința unui ministru.
Utilizarea termenilor în engleză într-un raport guvernamental nu e doar snobism, sugerează că strategia nu a fost scrisă la București pentru interesul românilor, ci tradusă dintr-un caiet de sarcini al cumpărătorilor. Cetățenii români sunt buni doar să plătească salariul Oanei Gheorghiu, dar sunt interziși de la masa unde se împart profiturile Hidroelectrica.
Strategia PSD, coordonată de Grindeanu este de un cinism demn de un doctor în Matematică. În mintea sa, îl lasă pe Bolojan să încaseze ura publică pentru privatizări și tăieri cu gândul că efectele sociale (scumpiri, degradarea infrastructurii) vor apărea în 2-3 ani. Iar atunci când dezastrul va fi complet, PSD va ieși la tribună condamnând „vânzarea țării” pe care chiar ei au facilitat-o prin lipsa de acțiune. Vor promite „renaționalizări” imposibile, hrănindu-se din frustrarea celor pe care i-au trădat astăzi.
Întrebarea care ar trebui să urle pe toate ecranele este: Cui rămâne România? CFR Marfă, Poșta Română, distribuția de energie și spitalele sunt puse pe tarabă.
Companiile de stat nu au fost ineficiente „din greșeală”. Dacă ar fi neatractive, nu le-ar vrea nimeni! Au fost căpușate și subfinanțate deliberat decenii la rând, până când vânzarea a devenit singura soluție acceptabilă pentru creditori și convenabilă pentru beneficiarii interni. Există întotdeauna trei categorii de hiene: capitalul străin în căutare de monopoluri, oligarhia transpartinică conectată la informații privilegiate și intermediarii „patrioți” care încasează comisioanele de succes.
Coaliția PNL-PSD nu este un guvern de reformă, ci un tandem de transfer: unul semnează, celălalt mimează revolta în studiourile TV, iar amândoi știu cine încasează la final.
Privatizarea activelor strategice fără transparență și sub presiunea unui deficit creat artificial nu este economie de piață. Este deposedare politică. Diferența față de capitulațiile istorice? Acelea aveau o explicație geopolitică. Aceasta are doar una financiară, ascunsă sub un limbaj tehnocratic și un teatru politic ieftin.
Cetățenii României sunt proprietarii de drept ai acestor active, dar sunt tratați ca spectatori la propria lor sărăcire. Grindeanu, Bolojan și restul actorilor joacă după un scenariu scris în altă parte, unde România nu este un partener, ci o marfă la reducere.
Grindeanu și Bolojan vor trece, dar paguba lăsată în buzunarele românilor va rămâne pentru generații. Actorii se schimbă, dar piesa rămâne aceeași: Jaf cu publicul în sală!
Metoda ABB: Imaginați-vă că statul deține un apartament care valorează 100.000 de euro. În loc să-l scoată la vânzare publică unde orice cetățean ar putea licita alege să-l vândă în grabă, pe 88.000 de euro, unui cumpărător selectat în secret, fără concurs, fără transparență. Cumpărătorul îl revinde a doua zi la prețul real și câștigă 12.000 de euro peste noapte, cu binecuvântarea statului. Apartamentul acesta se numește Hidroelectrica. Banii pierduți sunt ai tăi.
Autor: Ionuț Cojocaru