Site icon gandeste.org

Ion Cristoiu: ”După admiterea noastră în UE, politica noastră externă a intrat în zodia lui ‘Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem’.”

Deși în multe rînduri în conflictul dintre arabi și americani, ba chiar și în cel dintre Palestina și Israel, am luat partea arabilor (sub conducerea mea, Realitatea tv din timpul celui de-al doilea Război din Golf a fost de partea arabilor, am luat atitudine față de Diversiunea Primăvara arabă și față de bombardarea Siriei de către Donald Trump), în disputa privind mutarea Ambasadei noastre la Ierusalim am fost categoric de partea inițiativei.



Că, așa cum se vede din declarațiile recente ale lui Teodor Meleșcanu, Guvernul dă înapoi (PSD n-a realizat pînă acum un adevăr: prezența lui Teodor Meleșcanu în fruntea unuia dintre cele mai importante ministere ale Guvernării înseamnă dezastrul politicii externe a Coaliției, o bătaie de joc la adresa votului dat de electorat în decembrie 2016?) e o altă poveste. O poveste despre cea mai proastă guvernare PSD din epoca postdecembristă, la finele căreia, dacă nu se reformează, PSD riscă să se facă țăndări. Mi-am justificat astfel poziția oarecum surprinzătoare într-un comentariu postat pe cristoiublog.ro în 3 aprilie 2018 sub titlul România va rata ocazia de a ieși din politica externă gen Nu îndrăznim nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie să îndrăznim:

„Așa cum s-a văzut dintr-un text publicat de mine anterior, am salutat anunțul în perspectiva transformării sale într-o decizie răsunătoare, una prin care România să abandoneze, după ani întregi de fată cuminte a Europei, de țară care a făcut în politica externă tot ce i-au spus alții să facă, atît de nenorocita prestație de Babuinia a continentului. (…) Decizia privind mutarea ambasadei se constituie într-o ieșire, chiar dacă surprinzătoare, șocantă, din blestemata politică externă sub semnul Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem.”

În mai multe rînduri am atras atenția asupra acestei politici dezastruoase în plan extern. După venirea lui Klaus Iohannis, dar mai ales după cedarea politicii externe de către Guvernarea PSD, în disprețul Constituției, lui Klaus Iohannis, această politică a căpătat accente dramatice. În bătăliile lor planetare, Marile Puteri au nevoie de cît mai multe alte țări în spatele lor pe care să le invoce drept argumente. E o legitate a Istoriei.

O țară precum România nu poate să rămînă deoparte de acest Război. Problema stă însă în acești termeni. Depinde cum e folosită această nevoie de România de chiar România pentru a-și rezolva propriile interese. La o adică poți fi curvă contracost sau curvă pe gratis. Dacă situația României e să fie curvă în orice Război între Marile Puteri, măcar să fie curvă contracost și nu pe gratis, ca acum. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu – am mai scris – orice reuniune a lagărului socialist convocată de Moscova trezea frisoane rușilor la întrebarea „Ce va face delegația României?”.

Prin urmare, grija numărul unu a Kremlinului era să-i contacteze pe români pentru a le vedea poziția și eventual pentru a negocia anumite renunțări la mandatul inițial. Celelalte țări ale lagărului socialist constituiau turma de oi a Moscovei. Aprobau tot ce zicea Moscova. De aceea, delegațiile celorlalte țări socialiste nu erau luate în seamă de ruși.

După admiterea noastră în UE, văzută de babuinii de la noi drept un cadou făcut de marile puteri fetei în casă România, politica noastră externă a intrat în zodia lui Nu facem nimic pînă nu întrebăm dacă avem voie s-o facem.”

După acapararea totală a politicii externe de către Klaus Iohannis, prin neglijarea de către PSD a acestei componente de esență a oricărui Program de guvernare, principiul Să cerem voie a devenit temeiul politicii noastre externe. Plantat de nemți în fruntea țării și grație BND, Klaus Iohannis s-a manifestat ca o slugă necondiționată a lui Merkel. Politica noastră externă a dispărut sub poalele Angelei Merkel, o dată cu capul lui Klaus Iohannis vîrît dedesubt ca sub un patrafir. Prin urmare, România a devenit mai mult decît oaia din turma Marilor Puteri. A devenit oaia proastă a acestei turme.

Acest lucru s-a văzut cu putere în confruntarea dintre America și Germania. Germania trebuie să se prezinte în această confruntare cu arma teribilă care e armata oilor din Uniunea Europeană, înscrise cu sau fără știința lor într-o nouă Axă. La loc de frunte în această turmă se situează România. Prin urmare, dosarele de confruntare între Germania și America trebuie negociate doar de Berlin. Orice ieșire din rînd a unei țări din noua Axă strică ploile Germaniei. De aici toate întîmplările halucinante petrecute după inițiativa cu mutarea Ambasadei.

Germania era pînă acum liniștită. Politica externă a României trecuse total în mîinile lui Klaus Iohannis. Și, deodată, prin inițiativa, fie și timidă a Guvernului României, politica externă era revendicată și de Guvern. Care Guvern s-a gîndit la o politică externă care să pună capăt principiului Să cerem voie doamnei învățătoare să avem voie. De aici crizele isterice ale lui Klaus Iohannis, intervenția SIE în viața politică internă prin rețeaua sa de ofițeri acoperiți (mai mare decît cea a SRI), plîngerea penală a mandolinistului Ludovic Orban, cel care pe cont propriu nu e în stare nici să meargă la toaletă fără a întreba dacă poate merge.

Politica lui Să cerem voie s-a manifestat și în relația cu Federația Rusă. Politica Germaniei față de Rusia e simplă. Ea, Germania, trebuie să fie liderul unei coaliții care să trateze cu Federația Rusă. Toate celelalte țări din sfera de influență a Germaniei trebuie să hămăie la Rusia. Germania va face ceea ce o taie capul față de Rusia. Cum România s-a așezat sub principiul Să cerem voie, România e obligată de Germania să n-aibă nici o inițiativă în relația cu Federația Rusă. Drumul București-Moscova trebuie să facă un ocol pe la Berlin. Recent, Valer Dorneanu, președintele CCR, răspunzînd unei invitații din partea CC a Federației Ruse, a participat la o manifestare la Sankt Petersburg. Președintele CCR a justificat astfel inițiativa: „Vizita în Rusia are loc la invitația Curţii Constituţionale a Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 25 de ani de la înființare și a Forumului Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, în condițiile în care Președintele CC rus a participat anul trecut la aniversarea similară a CCR”.

CCR nu e o instituție politică. E o instituție de specialitate, despărțită de politic la fel ca și Patriarhia, de exemplu. CC a Federației Ruse a participat la un eveniment asemănător la București, la invitația CCR. Chiar și între țări aflate în dușmănii crunte se folosesc instituții neutre politic pentru a păstra canale de comunicare. Inițiativa CCR a atras asupra lui Valer Dorneanu o campanie de o rară violență din partea Diviziei Presă. Digi 24, Realitatea tv, Ziare.com, unități militare ale Serviciilor subordonate lui Klaus Iohannis, s-au năpustit asupra lui Valer Dorneanu acuzîndu-l că a făcut jocurile lui Vladimir Putin. Un agent de influență al SIE, nefericitul Cristian Diaconescu, o epavă a politicii românești cîrpită în grabă și pusă pe apele mediatice, ataca gestul lui Valer Dorneanu pe următorul motiv, într-o declarație pentru Ziare.com: „În cazul unor sancţiuni economice cum sînt cele impuse de SUA şi de Uniunea Europeană Rusiei, în urma anexării Crimeii şi a crizei ucrainene, sancţiuni luate prin decizii succesive atît la Washington, cît şi la Bruxelles şi care vizează oameni de afaceri, bănci şi companii, o consecinţă este şi îngheţarea relaţiilor diplomatice, contactele păstrîndu-se la un nivel minim de reprezentare.”

Toate bune și frumoase. Cristian Diaconescu (e vorba de un fost ministru de Externe al României!) justifică astfel realitatea – că din 2013 la Moscova n-a fost nici măcar un subsecretar de stat dintr-un minister românesc. Realitatea este că, deși potrivit unui acord, România poate deschide un ICR la Moscova, conducerea ICR, dată de PSD tot ALDE, adică lui Teodor Meleșcanu, refuză să facă asta de mult timp, cu toate că are toate condițiile și deși ar fi benefic să ne prezentăm și rușilor cultura română.

Numai că toate televiziunile planetare au difuzat la finele săptămînii trecute secvența în care Vladimir Putin îi oferea Angelei Merkel un buchet de flori în pragul reședinței sale de la Soci, cu prilejul vizitei speciale a cancelarului german acasă la Putin, aflat în weekend.

Cum adică?

Germania își poate permite să-i facă o vizită la nivel de cancelar lui Vladimir Putin, nici măcar o vizită prilejuită de o manifestare internațională ținută la Moscova, și noi, românii, n-avem voie să răspundem invitației adresate nu premierului, nu ministrului de Externe, ci președintelui CCR? Pentru perioada următoare e anunțată o vizită la Moscova a președintelui Franței. Noi sîntem gata – cum ne învață Cristian Diaconescu – să înghețăm relațiile diplomatice, din cauza sancțiunilor.

Ce te faci însă nu doar cu Germania, dar și cu Franța, țări și ele membre ale UE, ca și noi, dar care n-au nici o ezitare să facă vizite în Rusia la cel mai înalt nivel? Campania dusă de Divizia Presă nu m-a surprins. Pusă de SRI și SIE în slujba temporară a lui Klaus Iohannis, cum s-a întîmplat și în confruntarea dintre Traian Băsescu și USL, Divizia Presă a sărit la Valer Dorneanu în virtutea politicii externe de sub poalele Angelei Merkel dusă de Klaus Iohannis. În această campanie însă a fost folosit argumentul că MAE a recomandat lui Valer Dorneanu să nu se ducă în Rusia.

MAE e o instituție mare.

Nici acum n-a fost făcută publică persoana care a recomandat asta. E Teodor Meleșcanu? E un ofițer acoperit al SIE, MAE fiind practic o filială a lui Silviu Predoiu, cu ministru cu tot? Pe ce temei a fost făcută recomandarea? Sînt întrebări care n-au primit nici acum un răspuns. Că nu li s-a răspuns nu mă miră. Sub conducerea lui Teodor Meleșcanu, MAE e unul dintre cele mai secretoase ministere. Nici nu știm dacă are un purtător de cuvînt. Dar că aceste întrebări nu și le-a pus premierul Viorica Dăncilă asta chiar trebuie să ne mire.

Sau, mă rog, nu Viorica Dăncilă, ci Liviu Dragnea, adevăratul premier al României.

Autor: Ion Cristoiu

Sursa: Ion Cristoiu Blog

Exit mobile version