Site icon gandeste.org

Iohannis uită că în 2009 se milogea de PSD să-l pună premier, iar în 2014 se milogea de PSD-istul Victor Ponta să-l pună Vicepremier?

Ştiu bine că lumea politică nu este o şcoală de maici, ci o arenă de luptă în care, de multe ori, se încalcă orice regulă pentru dobîndirea Puterii. Totuşi, există în această arenă cîteva lucruri peste care nu se poate trece fără ca acela care le depăşeşte să nu fie sancţionat, mai ales atunci cînd mizeria făcută de un politician explodează în spaţiul public. Dau un singur exemplu: „Cazul Watergate”. Cînd înregistrarea ilegală a celor din Opoziţie a devenit subiect de presă, preşedintele Richard Nixon a fost nevoit să-şi dea demisia.

Ei, bine, sîntem acum în această situaţie. Ne-a adus în ea nu un politician mărunt, nu un partiduleţ, ci însuşi preşedintele României Klaus Iohannis! Şi n-o spunem noi, ci Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a monitorizat alegerile din 6 decembrie 2020: „Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor. Aceste lucruri a dus la o estompare din ce în ce mai mare a liniei de demarcație dintre prerogativele sale oficiale și campania electorală. Reprezintă o încălcare a standardelor internaționale și a angajamentelor făcute de toate țările OSCE, pentru a păstra o separare clară între stat și partidele politice”, a declarat reprezentantul OSCE Marianne Mikko.

Mai devreme sau mai tîrziu, această situaţie ar putea deveni unul dintre motivele pentru care Klaus Iohannis va putea să fie suspendat pentru încălcarea Constituţiei, lucru care ar fi trebuit să se întîmple chiar în primul său mandat dacă Liviu Dragnea n-ar fi acceptat păcăleala că nu va fi condamnat.

În ciuda faptului că OSCE bate în cuie acest comportament neconstituţional al lui Iohannis, ne-am trezit luni seara cu o declaraţie halucinantă de la Cotroceni, care depăşeşte orice limită:

În același timp însă trebuie să fim foarte sinceri – participarea la vot a fost redusă și este foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficiente informații despre aceste alegeri, fie sunt pur și simplu nemulțumiți, de mine, de partide, de întreaga clasă politică sau de anumite măsuri care au fost luate”.

Asta a înţeles Iohannis după aceste alegeri? Că oamenii sînt nemulţumiţi de TOATĂ clasa politică, DECI, ŞI DE EL? Aşa crede acest personaj că a spus OSCE, nu că EL, PERSONAL, a încălcat „standardele internaţionale” în materie de democraţie?

Şi, ca să pună bomboana pe colivă, marele fizician de la Agnita a intrat pe terenul unei logici imbecile pe baza căreia a explicat înfrîngerea PNL sub forma unei victorii:

Rezultatele alegerilor arată că nu există un cîștigător clar al acestor alegeri… Vedem că Partidul Național Liberal în 2016 obținuse 20%, acum a obținut 25%, deci, o creștere clară. USR, între timp împreună cu PLUS, a obținut în 2016 8%, între timp au crescut la 15%, evident, o creștere. PSD, care obținuse în 2016 45%, a scăzut dramatic la 29%. Este, deci, clar, dacă adunăm aceste rezultate, că centrul dreapta, partidele de centru-dreapta împreună au obținut peste 50% dintre voturile valabil exprimate. Și pot să vă spun cu toată sinceritatea că acesta a fost obiectivul meu și din acest motiv a trebuit să mă exprim un pic mai des în public în ultimele săptămâni”.

Dumneavoatră înţelegeţi ceva, stimaţi cititori, din acest delir prezidenţial? Vă daţi seama, după mintea lui Iohannis 25+15 fac peste 50%!

Şi această aritmetică după ureche nu este tot. Deşi rezultatele alegerilor arată că PSD a cîştigat alegerile cu 30%, faţă de 25% cît a obţinut PNL, Iohannis sfidează pe toată lumea şi spune fără să clipească: „În acest fel, PSD poate, în fine, să rămână în afara deciziei politice”! În acea secundă, cineva trebuia să sune la 112.

Ce e asta, măi, oameni buni? Nu vedeţi că omul acesta fie ne crede pe toţi nişte proşti, fie nu înţelege nici măcar lucrurile elementare şi, în capul lui, 30% din opţiunile electoratului, adică Opoziţia din viitorul Parlament, e bună de aruncat la pisoar? Iohannis uită că în 2009 se milogea de PSD să-l pună premier, iar în 2014 se milogea de PSD-istul Victor Ponta să-l pună Vicepremier? Dar omul acesta nu are capacitatea să înţeleagă că, în aceeaşi măsură, Puterea şi Opoziţia fac parte din jocul democratic şi participă la „deciziile politice”, una fără alta ducînd inevitabil la dic-ta-tu-ră!

Şi nici asta nu e tot! Cu doar cîteva ore înainte de această declaraţie bolnavă, i-a cerut demisia primului ministru Ludovic Orban, lucru deja întîmplat. Fără pic de logică, Iohannis nu şi-a dat seama că această demitere lasă ţara fără Guvern legitim, iar cel interimar nu poate să dea Ordonanţe de Urgenţă. Şi dacă va fi nevoie de o măsură urgentă, dacă se va întîmpla ceva grav, care necesită măsuri urgente, cine va lua deciziile urgente? El, de la Palatul Cotroceni? Sîntem în plină criză medicală şi în faţa unei grave crize economice, poate şi în faţa unei crize politice, iar Sultanul nu se gîndeşte decît cum să stingă acuzaţiile la adresa sa prin aruncarea pe piaţă a demisiei lui Orban!

Acest comportment de golan al preşedintelui, în care caracterul este doar o vorbă în vînt, ne obligă să ne aducem aminte de biografia sa. Tot la fel a făcut şi atunci cînd spunea că n-a fost decît „şofer” la adopţia acelor copii? Tot atîta adevăr era şi în declaraţiile sale referitoare la dobîndirea caselor prin acte false? Tot la fel a fost şi cînd a luat din patrimoniul statului bunuri pe care le-a dus în curtea FDGR-ului, după ce s-a declarat moştenitor al organizaţiei fasciste GEG? Să nu creadă Klaus Iohannis că aceste lucruri n-au fost în mintea celor care i-au dat peste bot la alegerile de duminică!

Declaraţia sa de luni seara, după alegerile parlamentare, trădează un caracter de doi bani. Cînd era vorba despre copii, despre case, despre FDGR – hai, treacă, meargă – omul hapsîn se dedă la minciuni, la şmecherii, la ce-i trece lui prin minte ca să se îmbogăţească, dar şi cînd este vorba despre ţară, caracterul acesta rudimentar poate fi acceptat şi nimeni nu-i spune că a depăşit orice măsură?

Unde dracului ajungem în felul acesta şi cu omul acesta?

E o vorbă care spune: „Caracterul fără inteligenţă poate multe, însă inteligenţa fără caracter nu valorează nimic”. Nu ne spune, însă, nimeni ce ne facem atunci cînd nu este nici inteligenţă, nici caracter?

Autor: Ioan Spanu

Sursa: corectnews.com

Exit mobile version