Președintele Klaus Iohannis a anunțat temele de la referendumul din 26 mai: Interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție; Interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare, corelată cu dreptul altor autorități constituționale de a sesiza direct Curtea Constituțională cu privire la ordonanțe.
Deși a anunțat temele, s-a ferit să spună efectiv care va fi întrebarea la care românii vor răspunde pe 26 mai. Conferința președintelui a fost încă un atac la adresa guvernului și a PSD pe teme ce țin de Justiție, singura temă de campanie a dreptei.
În acest moment, Iohannis încearcă să capitalizeze cât mai mult din mișcarea anti-PSD, dar are o problemă reală și anume PNL. Practic, președintele este prins între acțiunea celor de la USR+PLUS care au făcut presiuni imense pentru referendum și PNL, partidul care-l susține pentru al doilea mandat. Acest referendum are, de fapt, un singur scop, acela de a crește scorul la alegerile europarlamentare pentru alianța USR+PLUS, lucru profund detrimentar pentru PNL.
Iohannis le face jocul celor de la #Rezist și USR+PLUS ca să nu fie luat la țintă, dar își ostilizează partidul care-l va susține pentru prezidențiale. Dacă la aceste alegeri PNL va avea un scor mai mic decât USR+PLUS, posibil sub 20%, atunci Ioahnnis va fi susținut la prezidențiale de a treia forță politică din România și cel mai probabil, USR + Plus vor avea propriul candidat la prezidențiale.
Iohannis vs. Koveși sau Cioloș
Stânga nu a mai câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. Atunci, strategia lui Iliescu a fost simplă, să creeze disensiuni în dreapta. Astfel, candidatura lui Isărescu l-a dus în turul doi pe Vadim Tudor, o țintă facilă pentru PSD. Acum Iohannis se teme că poate pierde prezidențialele tocmai pe o falie creată între partidele de dreapta.
USR+PLUS vor avea propriul candidat la prezidențiale, cel mai probabil Cioloș, dar și Koveși este o variantă viabilă, mai ales după fiascoul european. În acest context, dacă USR+PLUS trec peste PNL la alegerile europarlamentare, Iohannis va trebuie să lupte să intre în turul doi, iar lupta va fi strânsă, cu o dreaptă împărțită între PNL, USR și ALDE.
Acest referendum pare un tribut plătit de Iohannis celor de la USR+PLUS ca să aibă o perioadă de liniște, dar la alegerile prezidențiale va încasa lovitura atunci când Cioloș sau Koveși vor fi contracandidații săi. Klaus Iohannis încearcă o strategie de antagonizare cu PSD și mai ales cu Liviu Dragnea, ceea ce nu face decât să creeze o falie stânga – dreapta în societate. Marea surpriză va fi însă a doua falie creată pe partea dreapta. În acest context, PSD chiar are o șansă la prezidențiale, cu mult cuncurs din partea președintelui Iohannis.
Autor: Alexandru David