Site icon gandeste.org

Iohannis, eroare aritmetică fatală

Este bine că președintele gândește profund. E pozitiv că, în fine, aparatul de la Cotroceni face analize. Rezultatul acestora ar putea fi pozitiv. Dacă se potrivesc calculele la referendum. Dar poate ieși și un monstru. Dacă nu se potrivesc. Totul depinde până la urmă de un singur element. Prezența românilor la referendumul inițiat de președinte. Și pentru reușita căruia acesta și asumă întreaga răspundere. O eroare aritmetică majoră îi poate fi fatală.



Scopul real al așa-zisului referendum pe Justiție poate fi pur propagandistic. În sensul că frontul anti-PSD e pozitiv și luptă pentru statul de drept, în timp ce frontul PSD acționeză negativ împotriva Justiției. Sau poate fi o țintă politică, dacă Iohannis chiar se gândește serios că ar putea să aducă mai mulți români la votul de la europarlamentare, incitându-i în aceeași zi de 26 mai să voteze pentru referendum. Sau poate fi un truc electoral, permițându-i lui Iohannis să facă o campanie politică mascată. Dar indiferent care este scopul, el nu poate fi atins decât dacă, în final, din rezultate iese numărul dorit.

Numărul magic se plasează în jurul a șase milioane de alergători, care ar trebui să se prezinte la vot pentru referendum. Ei trebuie să reprezinte minimum 30 la sută plus unu din totalul electoratului cu drept de vot. Altfel, eșecul demersului prezidențial este total. Repet,  indiferent care este obiectivul real al lui Iohannis. Ce înseamnă această cifră magică?

La precedentele europarlamentare, România s-a plasat printre campionii continentului, cu o prezență la urne de 34%. Dintre aceștia, cei mai mulți au votat pentru candidații PSD. Cercetările de piață făcute în ultima perioadă indică o relativă scădere a intenției de vot. Sociologii afirmă că prezența va fi de circa 32%.  Să admitem, pentru a aproxima cu prudență rezultatele, că nu este așa. Să admitem că toți sociologii se înșeală. Să pornim de la premiza că se vor prezenta peste șase milioane de votanți și vom avea la europarlamentare o pezență tot de 34%, ca în urmă cu cinci ani. Din același motiv, să mai admitem că afirmațiile optimiste ale reprezentanților frontului anti-PSD s-ar confirma. Și că PSD ar obține doar 30% și chiar ceva mai puțin decât atât. Să acceptăm ca punct de plecare faptul că, în linii mari, acesta ar fi rezultatul final al alegerilor pentru Parlamentul European. Frontul PSD, să zicem 28% ai lui Dragnea și 8% – rezultat din nou subestimat – în favoarea ALDE. Să presupunem că restul dintre toate celelalte partide, inclusiv UDMR plus independenții ar face un rezultat de 64%.

Dar ce se va întâmpla la referendum? Acolo ar fi absurd să ne imaginăm că se vor prezenta tot atâția cetățeni câți s-au prezentat la europarlamentare. Cei mai mulți susținători ai PSD și ALDE vor considera că referendumul inițiat de Klaus Iohannis este inutil și că singurul său rol este fie propagandistic, fie politic, fie electoral și că în niciun caz întrebarea pusă și răspunsul dat nu vor modifica în vreun fel societatea românească. Pur și simplu pentru că e limpede că referendumul nu are nici finalitate constituțională, nici finalitate legislativă. Dacă scoatem din masa prezumtivă de votanți pentru referendum acest procent de 36% al alegătorilor PSD plus ALDE, nu mai rămân suficiente voturi pentru ca referendumul să poată fi validat. Chiar și dacă jumătate din bazinul PSD plus ALDE se lasă prostit și întoarce armele, tot nu se ajunge la procentul de 30% prezență la referendum, pentru ca operațiunea să fie validă.

Deci cel mai important rezultat și singurul care în definitiv contează în intențiile lui Klaus Iohannis și ale frontului anti-PSD nu poate fi atins. Dacă referendumul nu va fi valid, înfrângerea pentru Klaus Iohannis este totală, indiferent în ce procent vor vota cu „da” cei care se vor duce la referendum.

Președintele Klaus Iohannis încearcă să obțină un avantaj din exercitarea dreptului său de a-l maimuțări pe Traian Băsescu și de a organiza la rândul său un referendum, cu intenția de  a declanșa pe această cale o emoție colectivă și de a aduce mai multă populație la urne, de a determina un rezultat mai bun a europarlamentare pentru frontul anti-PSD și de a-și crea astfel ocazia unei campanii electorale prezidențiale mascate. dDr tot aceste eșafodaj de intenții se prăbușește ca un castel de nisip dacă referendumul nu va fi valid.

Nu este însă în joc doar cauza lui Klaus Iohannis. Președinții vin și pleacă, dar partidele rămân. USR, al doiea partid în ierarhia opoziției, își dorește acest referendum în speranța că-i va aduce mai multe voturi. Dacă referendumul va fi invalidat, pentru că românii vor fi dezinteresați de el, atunci USR pierde, dar rămâne oricum în poziția a doua. În schimb, referendumul pentru PNL înseamnă un pericol major.

PNL, oficial cel puțin, este partidul care îl susține pe Klaus Iohannis candidat la prezidențiale. Asta în timp ce USR, până una alta, în osmoză cu PLUS, îl susține pe Dacian Cioloș. Prin urmare, dacă Iohannis suferă un eșec major la referendum, unda de șoc ar putea lovi năprasnic Partidul Național Liberal. Și asta se întâmplă, ca să revenim cu picoarele pe pământ, adică la cifrele și procentele reale, nu la cele din imaginarul colectiv al frontului anti-PSD, PNL este cotat la un rezultat modest de douăzeci și ceva la sută și, Doamne ferește pentru Ludovic Orban, ar putea obține chiar mai puțin decât atât. Un eșec în alegerile europarlamentare, combinat cu un eșec la referendumul inițiat de candidatul prezidențial al PNL, ar constitui un cocktail Molotov. Atnci când acest cocktail Molotov va exploda, nici 100 de Rareși Bogdan nu vor mai putea salva acest partid de la disoluție.

Chiar este cazul ca domnul Klaus Iohannis să gândească profund. Iar aparatul de la Cotroceni, plătit cu atât de mulți bani publici, să caute și să găsească cele mai corecte soluții. Astfel încât, la spartul târgului, frontul PSD să nu râdă de el, luând peste picior grava eroare aritmetică de care s-a făcut responsabil.

Autor: Sorin Roșca Stănescu

Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog

Exit mobile version