Criza politică se extinde catastrofal, de la o zi la alta, cu repercusiuni în întreaga viață a cetății – vezi bîlbîielile jenante ale CNSU – iar oamenii nu mai înțeleg nimic. La nivelul partidelor se derulează un joc al frîngerilor reciproce pe genunchi în locul unor mature negocieri salvatoare. Un meci al marilor orgolii. La loc de cinste, PSD. Partidul nu e clar dacă are un plan bătut în cuie la nivel conștient, dar are precis unul subconștient: pretinde scuze. Iar cel care trebuie să le prezinte e alt mare orgolios, pe nume Klaus Iohannis. Care, foarte probabil, va merge curînd la Canossa, la fel ca alt german, odinioară.
În fiecare zi, planurile și direcțiile se schimbă în politica mioritică, în ultima vreme. Toată lumea se întîlnește sau nu se întîlnește cu toată lumea, rezultatele sunt, oricum, nule. Foarte interesant de observat, la o privire de ansamblu: declarațiile marilor actori politici nu coboară cu unul sau mai multe tonuri, semn al dorinței de reconciliere în numele interesului comun, ci, dimpotrivă, ele se înalță tot mai belicoase, mai sfidătoare.
Pare că fiecare partid major vrea să frîngă restul pe genunchi.
PSD, pe USR și PNL, plus Iohannis.
USR, pe liberali.
Gruparea Orban pe gruparea Cîțu.
Gruparea Cîțu, pe useriști.
Etc.
Soluțiile politice nu sunt prea multe. Refacerea alianței PNL-USR-UDMR nu poate fi o soluție decît pentru 2-3 săptămîni, cînd ar izbucni, iar, tensiunile, iar ciocnirile de interese ar da în clocot. Pentru că, de facto, nimic nu s-a schimbat în poziționările celor două partide majore, PNL și USR. Unii tot la bani pentru baronii proprii vor visa, iar ceilalți la bani pentru Big Pharma.
Alegerile anticipate ar fi de-a dreptul o catastrofă, din motive pe care le-am tot expus. Iar dizolvarea Parlamentului ar prefața, oricum, suspendarea președintelui la cel mult cîteva luni după anticipate.
Guvern de tehnocrați, un nonsens care ar adînci criza, în loc să o rezolve.
Guvernul minoritar rămîne o soluție viabilă, de principiu. A funcționat chiar perioade mai lungi în trecut.
Dar unul cu PNL la butoane e irealizabil.
Pentru susținerea lui, PSD ar pretinde enorm, iar pagubele de imagine pentru liberali ar fi incomensurabile, mai ales că principalii beneficiari ar fi USR, care ar martela, de pe margine, noua USL.
Singura soluție rațională și salvatoare pentru PNL și Iohannis – despre care am mai scris – e guvern minoritar pesedist, cu susținere PNL de pe margine.
Situația actuală dramatică reclamă nu o cîrpeală, ci o schimbare majoră de paradigmă și asta nu poate fi decît guvernare PSD.
Iar preluarea guvernării de către PSD peste iarnă ar eroda partidul abia săltat în sondaje și ar da răgazul PNL – chiar și USR – să își lingă rănile.
Problema e, cum spuneam, că PSD are nu doar un nivel conștient, ci și unul subconștient, iar de la Gustave Le Bon încoace știm că mulțimile pot acționa și gîndi colectiv, uneori.
PSD e la ora asta o mulțime psihologică reclamînd scuze, într-o formă sau alta, și nu chiar lipsit de temei.
Pentru că România e condusă de șapte ani de un președinte care a făcut un singur lucru eficient: a dărîmat punțile între oameni, a antagonizat pături sociale, a împărțit lumea în bunii lui și răii altora, în ciume și salvatori.
Năstase glumea cîndva că dacă Băsescu intră într-o încăpere, după un sfert de oră toată lumea se ceartă cu toată lumea. Iohannis a făcut asta cu încăperea numită România.
Atacurile lui au depășit cu mult cadrul politic, intrînd aproape în cel al patologicului.
Șapte ani, ca un robot, unicele lui mesaje au fost Peeee-Seee-Deee face și drege.
Nimic altceva nu a mai încăput pe agenda prezidențială.
Un exemplu de mesaj iohannist, la întîmplare:
”Țara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupția și incompetența guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură și au direcționat fondurile publice către clientela de partid. Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD. În toate domeniile, deciziile se iau acum după consultarea experților și a specialiștilor, avem o relație excelentă cu partenerii europeni, iar România a fost scoasă de pe lista rușinii în care ne-a inclus PSD, cea a țărilor cu probleme în ceea ce privește justiția și statul de drept”. (Noiembrie 2020)
Au fost sute de asemenea declarații.
Infinit mai grav, Iohannis, PNL ori USR nu au culpabillizat doar politicienii social-democrați, ci și pe votanții lor, care au aflat, în repetate rînduri, că sunt niște paria ai societății, niște scursuri care susțin prin vot alte scursuri, niște știrbi, niște analfabeți funcțional, o rușine națională etc.
”Muie PSD”, o lozincă de maidan, a fost grabnic înnobilată de penele lui Liiceanu, Pleșu eiusdem farinae.
Klaus Iohannis a fost surd la avertismentul Papei Francisc, cînd ne-a vizitat țara ”Atunci când nu se vor mai iubi oamenii deloc, cu adevărat, va fi sfârșitul lumii”.
După șapte ani de mandat iohannist, dihonia a atins cote severe în societate, iar în politică, am spune fără precedent.
Vor fi avînd liderii PSD oarece planuri politice – retorica lor privind refuzul intrării la guvernare se îndulcește de la o zi la alta – , dar partidul și mulții săi susținători par să transmită, mutește, mesajul că nu e suficient, spre exemplu, ca președintele să le pună pe masă mandatul de premier. Klaus Iohannis trebuie să ofere o mimimă satisfacție poporului pesedist, o brumă de scuze publice, măcar în ceasul al 12-lea. O dezumflare asumată a mesajelor sale insultătoare și repetate mecanic ani de-a rîndul la adresa a milioane de români de stînga. Altfel, dihonia va continua și se va extinde încă mai mult.
Iar dacă Ciolacu & comp nu țin cont de mesajul mut de mai sus și se aruncă într-un parteneriat necondiționat cu președintele, s-ar putea să-i coste mai scump decît își imaginează, din partea propriilor votanți.
De aici, marea întrebare: va parcurge orgoliosul Iohannis drumul penitenței după modelul regelui german Henric al IV-lea, care s-a umilit în fața Papei, la Canossa, pentru a i se ridica excomunicarea? Dacă nu o face curînd, vin vremuri mai grele decît ne imaginăm.
Autor: Bogdan Tiberiu IACOB
Sursa: inpolitics.ro