Președintele nostru e foarte selectiv. S-a adaptat rapid la altitudinea funcției sale și profită din plin de aerul rarefiat pe care îl respiră pentru a taxa ca derizorii evenimentele din societate pe care nu vrea să le comenteze. Ba sunt prea mărunte, ba sunt cancanuri, ce mai, de sus toate i se par mici.
În felul acesta trece cu o indiferență plină de importanță peste realități oribile. Peste „drepturile omului sunt un lux”, peste „justiția a devenit câmp tactic pentru SRI”, peste declarațiile șefei DNA precum „dece nu-i înhățăm?” și „să decapăm până la primul ministru”, peste delirul sado – sexualo – paranoid al procurorului Portocală, peste declarația terifiatei doamne inspector judiciar căreia îi tremurau picioarele sub amenințările Laurei Kovesi, peste puciul pus la cale de CSM și zădărnicit în ultima clipă, prin neprezentare, de 6 judecătoare curajoase printre care și președinta ÎCCJ, în fine, de multe și abominabile abuzuri înfăptuite de „statul de drept și de justiția independentă” chiar sub nasul său de președinte, și pe care el, Klaus Iohannis, vrea să le apere fie și cu prețul unui război civil, chemând oamenii în stradă și îndemnându-i să se opună oricărei reforme cerute de Curtea Constituțională sau, în unele cazuri, de bunul simț.
Mai nou, procurorii DNA se remarcă printr-o grozăvie ce i-ar face invidioși și pe marii torționari ai istoriei: folosirea copiilor în răfuielile lor penale cu părinții.
Întâi ne-au oferit, ca să le înghițim mai ușor, cazuri celebre de mari corupți strânși cu ușa prin intermediul progeniturilor lor, intrate și ele în biznis ca să multiplice profitul familiei: Hrebenciuc, Cocoș, Pinalti, Traian Băsescu, Mircea Băsescu. Aici, într-un fel, e și vina numiților gangsteri de a-și împinge copiii în afacerile lor murdare.
Recent însă, dată fiind și temperatura în creștere a scandalurilor în care este implicată DNA, procurorii doamnei Kovesi au ridicat si ei gradul de cruzime, începând să-și convoace țintele la interogatorii prin intermediul copiilor ori părinților acestora.
Când, acum circa o săptămână, a fost semnalat primul caz de astfel de abuz incalificabil (doamna Ana Maria Pătru fiind citată la DNA Ploiești printr-un telefon dat de procurori fiului acesteia, deja traumatizat după prima arestare preventivă a mamei sale), ne-am putut gândi că nu a fost vorba de nemernicie și cruzime bestială ci doar de o neglijență a unui dintre mulții juriști tinerei recrutați de DNA pentru setea lor de a se remarca prin orice mijloace.
Ieri, însă, am aflat de un al doilea caz chiar și mai ticălos decât primul, petrecut tot la DNA Ploiești. Doamna procuror Mihaela Moraru Iorga, cea înlăturată din DNA împreună cu procurorul Țuluș de către Laura Kovesi, și aflată în război deschis cu aceasta, a fost convocată la un nou interogatoriu prin telefoane date de procurorul de caz fiicei și mamei sale. Mama sa fiind cardiacă iar fiica sa aflându-se în timpul orelor de școală. Și toate astea în condițiile în care procurorul respectiv deținea toate coordonatele de contact ale doamnei Moraru Iorga, pe care, însă, nu a vrut să le foloseasca!
Deci nu a fost o întâmplare! E o metodă! O metodă de a teroriza, de a anihila orice rezistență, de a exploata în cel mai abject mod posibil sentimentele părintești.
Și acum mă întorc la Klaus Iohannis. Ne amintim cu toții o declarație a sa din timpul campaniei electorale: „Noi nu avem copii, deci alţii au investit în copii, în educaţia copiilor, noi am investit în imobile”.
Desigur, departe de mine gândul de a-i face o culpă domnului președinte din faptul că nu are copii. Pot fi atâtea cauze care să explice asta. Până la urmă vorbim de o situație mai degrabă tristă.
De ce, însă, domnul președinte rămâne indiferent la practicile torționariste ale procurorilor DNA, care folosesc copiii unor persoane suspectate de ei pentru a le forța pe acestea să recunoască orice?
Gândul mă duce inevitabil la faptul că, neavând copii și compensând această lipsă prin investiții imobiliare, domnul președinte a ajuns să confunde, în general, copiii cu imobilele. Și să i se pară că practica unui procuror de a îngenunchea un părinte terorizându-i copilul nu este cu nimic mai grava decât hotărârea unui judecător de a pune sechestru pe un imobil (mai ales atunci când ai șase).
Frică – frică, lașitate – lașitate, dar să întorci capul de la o astfel de mârșăvie și să te faci că nu o observi, că nu există, mi se pare o mutilantă lacună de caracter. Sunt sigur că dacă domnul președinte ar da o declarație în care să ceară, generic, renunțarea la astfel de practici, nimeni nu s-ar supăra pe el. Nici cruzii tefeliști, nici necruțătoarele ambasade, nici libidinoșii liberali. Poate, cel mult, doamna Kovesi și corpul ei de torționari care, mai devreme sau mai târziu, oricum vor avea motive de supărare pentru ticăloșiile din care nu se mai pot opri.
Iohannis, copiii și procurorii DNA sunt ca picioarele, șchioape, ale unei mese. Iohannis din plastilină, copiii din carne si sange, vii și în permanentă mișcare, procurorii DNA din otel rece, ca mitraliera oarbă a lui Stephen Paddock.
Așa arată masa „justiției independente” din România. Într-o perpetuă bălăngăneală, incapabilă de a ține în echilibru orice, cu atât mai puțin balanța dreptății.
Sursa: Contele de Saint Germain