Nu voi intra (deocamdată) în analiza deciziei guvernatorului a ceea ce mai este România, de a retrage decorațiile condamnaților politici. Pe mine, cel puțin, această decizie mă onorează, căci ea face și mai clară prăpastia care separă valorile în care eu cred și pentru care lupt, de regimul iohannist – continuator, să nu o uităm, a regimului băsist.
Mă rezum, acum și aici, a prelua un foarte interesant și pilduitor text-mărturie al dlui Gelu Vișan.
Înainte de a o face, nu pot omite să remarc faptul că, în justificarea deciziei iohanniste, diverse persoane readuc în spațiul public acuzele nefondate din rechizitoriul întocmit împotriva mea și concluziile nedovedite legal ale sentințelor prin care am fost condamnat. Dacă o minciună repetată poate sfârși prin a fi crezută, ea nu poate însă niciodată modifica adevărul. Iar adevărul este acela al unei condamnări politice la capătul unui proces inechitabil.
Acest adevăr a fost spus de judecătoarea ÎCCJ care, fără a fi contrazisă de colegii săi din completul de cinci judecători, a dovedit că cercetarea penală “s-a desfășurat cu încălcarea principiului aflării adevărului”, precum și de Curtea Constituțională a României care a decis că atât completul care m-a judecat în fond, cât și cel care m-a judecat în apel au fost nelegal constituite, hotărârile lor fiind, prin urmare, nule absolut.
Ulterior, ÎCCJ a respins, în baza unui text de lege aberant care limitează în timp invocarea nulității absolute, ca tardivă cererea de reluare a procesului în condiții echitabile. Refuzul reluării procesului nu desființează însă concluziile Curții Constituționale, care sunt definitive și general obligatorii. Prin urmare, sentințele de condamnare pe care le tot agită unii și în considerarea cărora dl Iohannis mi-a retras, și așa fără respectarea procedurii legale, Ordinul primit cu mulți ani în urmă, sunt și rămân nule.
Desigur, pentru Klaus Iohannis deciziile CCR sunt facultative, iar cele care mă privesc nu sunt primele pe care le încalcă, violând astfel jurământul de a fi garant al respectării Constituției.
Pe plan personal această nouă încălcare nu mă afectează; cu atât mai mult cu cât totdeauna am considerat dragostea de decorații ca pe o vanitate. Adevăratele decorații ți le conferă numai istoria și gândul bun, fie el și mut, al poporului care simte consecințele pozitive ale faptelor tale mult după ce tu ai încetat să exiști.
Abia onoarea pe care mi-ar fi acordat-o un om și un regim fără onoare m-ar fi dezonorat. Cum oare m-ar putea onora pe mine cel care l-a onorat pe detestabilul ambasador Klemm și cum ar fi putut fi onorant pentru mine să rămân în cercul (și așa prea larg) al deținătorilor de decorații românești, alături de acesta? Îi sunt recunoscător dlui Iohannis pentru a mă fi scutit de o asemenea companie și o asemenea dezonoare.
Gestul este însă grav pentru că el dezonorează România și se îndreaptă împotriva ei, prin punerea în discuție a valorilor simbolizate de decorațiile ei și prin lăsarea ei fără liderii care au personificat, cu toate păcatele lor omenești, acele valori.
Desigur, regimul acesta oligarhic abuziv ne poate lua, pe persoană fizică, orice: dreptul la libertate, dreptul de a fi ales, dreptul de a alege, dreptul de a servi țara, dreptul de a vorbi, dreptul la decorații. Mai rămâne dreptul la viață.
Dar mare atenție dle Iohannis & Co.! Viața este o armă teribilă în fața căreia nimic nu rezistă atunci când te-ai decis să o folosești. Iar când numai această armă îți rămâne, soarta celui împotriva căruia o îndrepți, în speță a acestui regim antidemocratic și antinațional care vrea să supună și să vândă România azi, este pecetluită.
Și pe lașitatea mea vă rog să nu contați!
Autor:Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Facebook