Comunismul, declarat în mod întemeiat regim criminal, nu a reușit să submineze în așa măsura economia națională ajunsă captivă cuplului dictatorial.
Conceptul de țară, în cele mai dramatice momente pentru români, a supraviețuit și a fost mobilul sacrificiului, indiferent cum s-a manifestat acesta.
Cei care s-au retras eroic în munți, în anii 50, au avut drept ideal țara, libertățile fundmentale, în apărarea acestora i-au așteptat, cu prețul vieții, pe americani.
Foști activiști PCR, sau chiar din fostele structuri ale Securității, care au empatizat riscant în anumite situații limită, dincolo de severitatea criminală a sistemului, au fost animați de conceptul de țară.
Statul român a supraviețuit prin oameni cu inimă și minte, clădiți prin educație și morală, în condiții deloc simple, mulți dintre ei plătind un preț uriaș, fiind chiar supuși cu succes oprobriului public.
Statul român a existat prin oameni care aveau expertiză certă, care s-au aflat la majoritatea nivelurilor în instituțiile publice, în vremuri infinit mai grele decât cele de acum.
România nu a fost la cheremul absolut al Tratatului de la Varșovia, nici al URSS. Fosta Securitate avea limite de competență care nu excedau unor norme incluse într-un cod al coercițiilor prevăzute iar denunțarea internațională avea efecte, regimul dictatorial fiind obligat deseori să ia act de aceste avertizări ca parte semnatară a tratatelor.
Ceea ce se poate constata, în contradictoriu cu situația instalată acum în România, privește eliminarea conceptului de țară din atitudini, din declarații politice, din arhitectura legislativă, din faptele autorităților. Sub masca falsului europenism, s-a instaurat crima organizată, corespondent al al statului criminal comunist, în interes privat, contra interesului general.
România este vulnerabilizată în prezent, mai mult decât a vulnerabilizat-o regimul criminal comunist, intervenind în serie pericole de o gravitate extremă, respectiv în slăbirea mecanismului care face posibilă existența noastră în aceste locuri, în condițiile unui stat asumat.
Oare așa funcționează normele europene în Germania, Franța, Cehia, Spania?
Autor: Ioan Vieru
Sursa: cotidianul.ro