Site icon gandeste.org

Ioan Aurel Pop: „Înainte de a da jos statuile lui Columb și Magelan, ar fi bine să ne întrebăm ce am descoperit noi pentru omenire”

Fernando Magellan/ Magelan (1480-1521) se stingea acum cinci sute de ani, în Filipine, după ce aproape înconjurase Pământul (o corabie a lui o va face pe deplin). A fost un navigator și explorator portughez (naturalizat spaniol) din epoca expansiunii europene (epoca Marilor Descoperiri Geografice) și a rămas în istorie pentru prima circumnavigație, după ce a pornit către vest și a ajuns până la Insulele Moluce, descoperind în drumul lui și strâmtoarea care astăzi îi poartă numele. A botezat marele ocean, după impresiile trăite personal, ca fiind „pașnic” (Pacifico).

Rotunjimea Pământului era cunoscută încă din Antichitate, dar nu era acceptată în mod curent. Demonstrația indubitabilă a acestui fapt avea să o facă expediția lui Magelan, pornit pe mare în 1519, ca să ajungă dinspre vest spre est în patria condimentelor exotice (cuișoare, piper etc.), prin care se puteau păstra vreme îndelungată alimentele perisabile (mai ales carnea). Astfel, în aceste căutări febrile, geografii și exploratorii au fost dublați și de negustori. Magelan era convins că Molucele (insule cu mirodenii) pot fi atinse prin vest, iar proiectul său a fost susținut, în cele din urmă, de Coroana Spaniolă. Primul ocol al Pământului venea după descoperirea Americii de către Cristofor Columb (1492) și a avut un impact considerabil în Europa. După cum sublinia Pierre Chaunu, „niciodată lumea nu a fost atât de mare ca după călătoria lui Magelan”. Ecoul acestei performanțe de înconjurare a lumii a ajuns târziu și în Țările Române, tărâmuri izolate în lumea Răsăritului, dominată de Imperiul Otoman și fără ieșire la mare. Marea Neagră era atunci, după cum a demonstrat magistral Gheorghe I. Brătianu, un „lac turcesc”.

Prin aceste descoperiri geografice, Europa s-a expandat și a dus pe alte continente propria civilizație, cu cele bune și cu cele rele. După călătoria lui Magelan se extinde circuitul internațional de valori, de la mărfuri comerciale până la idei, prin creșterea mobilității oamenilor. În ciuda unor voci care îi judecă azi pe Columb și Magelan în chip greșit, după criterii actuale de moralitate și de legalitate, ei au condus la cunoașterea aprofundată a propriei noastre planete și chiar la globalizarea atât de lăudată de criticii lor. Înainte de a da jos statuile lui Columb și Magelan, ar fi bine să ne întrebăm ce am descoperit noi pentru omenire, pentru oameni, pentru români, pentru grupul din care facem parte.

Autor: Ioan Aurel Pop

Exit mobile version