Însă dacă știm ce se întâmplă în general cu lucrurile luate sub oblăduirea statului, nu e o surpriză că activitatea antreprenorială rămâne în întregime neînțeleasă și oprimată de intervenția guvernamentală. Nu voi intra într-o analiză detaliată privind efectele subvențiilor și altor privilegii, nici a reglementărilor sau investițiilor guvernamentale. Scopul mai modest al expunerii de față este să ofere o schiță a relației dintre activitatea antreprenorială și cea guvernamentală și o imagine de ansamblu a diferențelor dintre antreprenori, pe care intervenția statului le perpetuează în piață.
The Good: Rolul întreprinzătorilor în economie
Antreprenorii, prin definiție, îndeplinesc un rol vital în cadrul oricărei economiii. Aceștia, ca proprietari de resurse, observă că anumiți factori de producție sunt subevaluați în raport cu valoarea potențială a bunurilor ce pot fi produse și cerute pe piață. Licitând și angajând acești factori, antreprenorii îi mută către un proces de producție cât mai rentabil, realizând noi combinații între forța de muncă, resursele naturale și bunurile de capital. Valoarea factorilor de producție crește în măsura în care bunurile de consum rezultate servesc dorințelor consumatorilor; iar profiturile întreprinzătorilor sunt o consecință a anticipării corecte a cererii de pe piață.
Indicatorii esențiali în acest demers sunt prețurile, atât cele ale factorilor de producție, cât și prețurile anticipate ale bunurilor de consum. Întreprinzătorii se folosesc de o unealtă indispensabilă, cea a calculului economic bazat pe prețuri monetare[1], care le permite evaluarea relevanței și rentabilității unui anumit proces de producție. Așadar, condițiile propice pentru dezvoltarea activității antreprenoriale presupun un cadru economic nealterat, în care prețurile și rata dobânzii reflectă în mod corect valoarea atașată de către consumatori unor bunuri, cât și preferința lor de timp [2], dând posibilitatea întreprinzătorilor de a găsi cele mai profitabile și eficiente procese de producție.
Efectele benefice ale acestui proces investițional sunt evidente pentru toți factorii de decizie politică, de unde și preocuparea pentru un program guvernamental ce să încurajeze aceste activități și să ducă și la creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. Aș putea chiar specula că niciun politician nu s-a declarat vreodată, deschis, împotriva activității antreprenoriale. Ce scapă însă atenției celor ce fac politicile economice sunt tocmai pașii descriși mai sus și mai ales, aspectele esențiale ale calcului economic și ale pieței libere. Și poate pe bună dreptate, având în vedere că în teoria economică mainstream, ce fundamentează sfera de politică economică, activitatea antreprenorială și teoria firmei apar sub forma unei „cutii negre”, în care intră factori de producție și ies bunuri de consum, printr-un procedeu aproape miraculos.[3]
Astfel, nu e de mirare că strategiile propuse de Uniunea Europeană se preocupă cu aspectele mai puțin relevante[4] ale unui proces investițional. În consecință, toate aceste „bune intenții” neglijează sau afectează, prin intervenție guvernamentală, tocmai aspectele esențiale. Dar mai important pentru expunerea de față este de observat cum acțiunile statului împart antreprenorii în întreprinzători potențiali, strategici și cei care intră în parteneriate cu statul. Aceste distincții, pe care le voi clarifica în continuare, nu sunt atât de natură economică, cât mai ales discursive. Sunt însă necesare pentru a explica atât politicile guvernamentale contradictorii și ineficiente, cât și scindarea de la nivelul opiniei publice.
The Bad: Programele de încurajare a activității antreprenoriale
În primul rând, merită clarificată categoria întreprinzătorilor potențiali, cea deseori vizată în programele de creștere economică și cei față de care și opinia publică manifestă o atitudine favorabilă. Spre exemplu, obiectivul principal a Small Business Act for Europe [5] este creșterea numărului de IMM-uri și dezvoltarea dimensiunilor actualelor întreprinderi. Propriu-zis, se urmărește crearea unor incubatoare de afaceri [6], parteneriate între domeniul public și cel privat, care să ofere firmelor aflate în primele stadii de dezvoltare accesul la fonduri europene, subvenții și consultanță.
Însă creșterea și eficientizarea investițiilor nu are nimic de-a face nici cu numărul de antreprenori, nici cu dimensiunea cât mai mare a firmelor. Procesele de producție pot fi întreprinse de orice număr de firme, de orice dimensiune, atâta vreme cât acestea satisfac cererea și dorințele consumatorilor. În funcție de conjunctura economică, numărul și dimensiunea optimă a firmelor poate fluctua și nu este absolut necesar să se afle într-un permanent trend ascendent.
Mai mult, sondajele arată că mai puțin de un sfert dintre firmele care apar cu ajutorul unor astfel de programe rămân în activitate câțiva ani mai târziu, deci creșterea investițiilor și a gradului de ocupare sunt doar temporare [7]. Acest lucru nu indică decât lipsa de eficiență a unor astfel de programe de stimulare și irosirea de resurse. În general, dacă o firmă dă faliment, pierderile sunt suferite de întreprinzătorii ce și-au asumat riscul inițial cu propriile resurse. Dar când incubatoarele de business falimentează, o fac cu banii contribuabililor, împrăștiați între cheltuieli administrative și subvenții. La resursele irosite se adaugă și faptul că în medie, firmele noi, apărute în urma unor astfel de politici, se dovedesc a fi mai puțin productive decât cele cu mai multă experiență în piață. Un procent foarte redus dintre cele dintâi îmbunătățesc metodele de producție și alocarea de resurse. [8] N-ar trebui să fie așadar nicio supriză că productivitatea unei firme crește odată cu experiența și că doar încurajarea întreprinzătorilor să înceapă noi afaceri, în loc să le eficientizeze pe cele vechi, poate duce la o scădere a productivității.
E adevărat că nimeni nu poate prezice cu certitudine evoluția piețelor în viitor, nivelul productivității sau procesele de producție cele mai rentabile. Dar între antreprenori și guverne există o diferență majoră, fundamentală. Cei dintâi surmontează această incertitudine cu ajutorul calculului economic și cu propriile resurse, a căror alocare eficientă o verifică prin sistemul de profit și pierderi. Guvernele, pe lângă faptul că nu se pot servi de calculul monetar și astfel nu pot aloca rațional resursele, utilizează fonduri preluate în mod agresiv, prin taxare.
Locurile de muncă și investițiile – oricât de dezarmant ar suna pentru unii – nu pot fi create și stimulate prin fiat guvernamental. Potențialii întreprinzători au nevoie doar de o piață liberă, eficientă. Eșecul unor astfel de strategii europene și naționale a fost observat și de cei ce nu subscriu ușor programelor liberale, însă dorința de a încuraja investițiile la nivel de stat rămâne cât se poate de vie, la fel și consecințele. Guvernele nu știu alt mod de a încuraja mediul de afaceri decât prin subvenții sau reglementări pentru o competiție „corectă” [9]. Încercarea de neutralizare a efectelor negative ale acestor măsuri urmează fără greș teoria misesiană [10] a intervenției în piață: orice politică economică va cere și mai mult implicarea statului în viitor și mai multe resurse. Din nefericire, nimic nu este la fel de permanent ca un program guvernamental temporar.
The Ugly: Antreprenoriatul strategic și politic
Dincolo de stimularea potențialului antreprenorial, cei aflați deja în piață sunt împărțiți în două tabere. Într-o parte avem firmele care au norocul să activeze în domenii de importanță strategică, în cealaltă cele suficient de mari să poate face lobby pentru orice au nevoie (în această categorie aflându-se în mare parte corporațiile). Nevoile lor se traduc în final prin obținerea de privilegii și eliminarea competitorilor. În primul caz, problema o reprezintă subvențiile alocate din banii obținuți din taxe unor domenii considerate a fi strategice [11], fapt ce creează avantaje unui grup restrâns de firme și duce la dezvoltarea acestora, cu prețul dezavantajării altor industrii și mai ales, al distorsionării structurii de producție. Al doilea fenomen, cel de rent-seeking [12], creează stimulente pentru antreprenori să mute și să irosească resurse în căutarea unor favoruri și privilegii de la stat, în loc să le angajeze în procese de producție rentabile.
În ambele cazuri, cu ajutorul statului, consumatorii devin irelevanți în alegerile făcute cu privire la alocarea resurselor. Atât timp cât au privilegiile garantate prin lege [13] (sau chiar posibilitatea unui bailout), firmele nu mai sunt nevoite să anticipeze corect evoluția viitoare a cererii, să inoveze sau să eficientize procesul de producție. Pe scurt, legătura cu consumatorii este fracturată. Este de înțeles astfel reacția negativă a opiniei publice, care ajunge să confunde activitatea antreprenorială în general cu căutarea de avantaje și înlesniri.
Epilog
Fără îndoială că mulți dintre întreprinzătorii din categoriile de mai sus se bucură de existența statului și de posibilitatea obținerii de privilegii. Din păcate, bunăstarea consumatorilor scade și mecanismul pieței libere este astfel deteriorat. Cum acești antreprenori au nevoie de stat, și statului îi sunt necesari, pentru favoruri similare. Existența politicilor economice pentru activitatea antreprenorială este în permanență justificată și de nevoia de reglementare a mediului de afaceri și a corporațiilor. Extinderea puterii statului e legitimată în ochii masei de alegători, dispuși să subscrie oricând propagandei anti-corporatiste. Cu cât statul crește, cu atât astfel de afaceri cresc și mai mult, într-un cerc vicios, până când acest complex se aduce singur la faliment.
Bineînțeles, povestea are și un epilog. În acesta, rolul principal e oferit întreprinzătorilor autentici, fideli definiției și rolului descris ceva mai sus. Firmele mai mici sau „nestrategice” rămân să lupte cu reglementările, cu birocrația, cu taxele pe profit, cu intervențiile în rata dobânzii sau în prețuri și, în primul rând, cu dorințele consumatorilor. Și cât timp vor exista astfel de programe guvernamentale, mulți dintre întreprinzătorii din partea greșită a liniei vor visa, din nefericire, la zona de privilegii, lipsită de grija consumatorilor mofturoși.
sursa: ecol.ro