Site icon gandeste.org

Între brutalitatea propagandei ruse și propaganda occidentală nu prea este loc pentru o poziție echilibrată

„Cu războaiele este ca în geologie: trebuie să explorezi o mulțime de sedimente pentru a-ți da seama care este tectonica. Războiul dintre Rusia și Ucraina nu face excepție”, scrie Arnaud Benedetti, profesor asociat la Sorbona. Absolvent al Institut d’Etudes Politiques din Bordeaux, Arnaud Benedetti deține un doctorat în științe sociale și un doctorat în științe politice, cu numeroase apariții în presa franceză și cărți publicate.

„Este un război care vine de departe, un război pentru care Occidentul are partea sa de responsabilitate și ale cărui rădăcini sunt în secolul trecut, în momentul căderii comunismului, un moment pe care l-am confundat de prea multe ori cu sfârșitul vocației imperiale ale Rusiei.

Prin urmare, este un război în aparență de modă veche, brutal prin ofensiva lui, fulgurant prin invazia precipitată, purtat de lider cu voință de fier, anunțat de săptămâni bune, însă totodată neașteptat, deși au fost depășite toate nivelurile de alertă.

Este un război care este dublat de un șoc al retoricilor adverse, care se suprapun ca și cum ar urmări să nu mai înțelegem nimic din ce se întâmplă: relatările spectaculoase despre război ne satisfac pofta mediatică, emoțiile transmise ne alimentează dorința de simplificări moralizatoare, interpretările centrate pe Occident vin în ajutorul mașinilor de propagandă, tăcerea Rusiei multiplică îndoielile și fantasmele.

Între brutalitatea propagandei ruse și propaganda occidentală nu prea este loc pentru o poziție echilibrată. Da, trebuie să condamnăm agresiunea rusă. Însă trebuie să încetăm să folosim un limbaj a cărui prima consecință va fi radicalizarea Rusiei, o tendință cu atât mai plauzibilă cu cât Occidentul repetă că nu va interveni militar.

Occidentalii au ales să poarte un război prin procură, amplificând efectele economice și mizând pe propagandă, pentru a face ca Rusia să cedeze din interior. Această strategie economică și de comunicare nu are însă o eficiență nelimitată. Asta pentru că Rusia este totuși o putere nucleara cu un loc specific pe scena internațională și, pe de altă parte, pentru că Rusia nu este total izolată, ci are sprijinul Chinei.

Este ca și cum am avea un clește occidental format din economie și opinia publică și un clește rus format din brațul puterii militare și cel al profunzimii geostrategice. Această schemă face foarte periculos contextul actual, care se va îndepărta tot mai mult de starea sa inițială și își va crea propria dinamică mortală.

Războiul este un act motivat de considerații raționale, însă dinamica lui este deseori irațională. Războiul din Ucraina nu face excepție. Occidentalii vor să readucă la viață reaganismul anilor 1980 (mașinăria de succes care a contribuit la prăbușirea comunismului), iar rușii par să reactiveze viziunea lui Jdanov din 1947, de „bloc contra bloc”. Însă asta nu înseamnă că ne vom întoarce la contextul bine știut din trecut, mai degrabă ne îndreaptă spre o situație inedită, în care nimeni nu poate anticipa deznodământul.

Renunțând la diplomație, Vladimir Putin și-a asumat riscul de a începe războiul și riscul destabilizării propriului regim, dacă acest conflict nu va ajunge repede la un deznodământ favorabil intereselor Kremlinului.

Putin le-a oferit adversarilor săi occidentali cei mai duri și deloc imparțiali armele psihologice necesare pentru reîncarnarea hibridă a hitlerismului și stalinismului. Istoria a luat-o pe o cale imprevizibilă, însă asta nu ne împiedică să tragem primele învățăminte.

Orice s-ar întâmpla, prima lecție este că Europa plătește acum pentru alinierea sistematică cu Washingtonul. În fața loviturii ruse, Europa și-a inventat în grabă o poziție care combină condamnarea verbală a Rusiei cu o serie de sancțiuni și cu refuzul unei opțiuni militare. Vulnerabilitatea marjei de mișcare a Europei se datorează unui atlantism care nu ține cont de istoria și de geografia Europei.

A doua lecție trebuie învățată de Franța, care, prin revenirea sa în comandamentul militar al NATO, a renunțat practic la orice potențială autonomie diplomatică. Președintelui Macron nu i-a rămas mai nimic: este prizonierul unei decizii luate înaintea lui, dar cu care el este de acord. Rușii nu l-au ascultat, considerând că Parisul nu este altceva decât un dominion american.

A treia lecție este despre emoțiile și propaganda care s-au revărsat în doar câteva ore pe scena politico-mediatică. Ca de obicei, nu s-au auzit deloc opiniile mai puțin ortodoxe care susțin că ceea ce se întâmplă în Ucraina are precedente occidentale, precum episodul discutabil și dramatic din Kosovo. Iar asemenea opinii pot ajunge chiar să fie considerate un act de trădare.

Mimetismul intelectual al Occidentului se manifestă, în valuri succesive, prin căutarea țapului ispășitor, unul care nu este nevinovat, însă care le permite elitelor occidentale să scape de analizarea propriilor lor greșeli politice și morale: alaltăieri, țapul ispășitor a fost a fost Serbia, ieri a fost Irakul sau Libia, acum este Rusia…

Maniheismul de pe ecranele televizoarelor noastre nu este doar groparul adevărului, el este și matricea tulburărilor ce vor urma, tulburări care vor crește de la un an la altul și vor ajunge la iminenta explozie.

Mașina de propagandă care există și în cadrul democrațiilor preferă nu analiza echilibrată și nuanțată, ci una care are puțină legătură cu realitatea. Tehnica de acum a povestirii bazate pe emoții nu numai că nu este istorie, ci este antimaterie, ne distrage atenția de la realitate. Însă realitatea este imprescriptibilă și va trebui întotdeauna să o înfruntăm”.

Autor: George Panait

Sursa: anonimus.ro

Exit mobile version