Aflu că USR se apucă să ceară revizuirea Constituției în sensul în care să nu se mai permită în viitor ca oameni care au fost condamnați penal în viața lor să nu mai poată nu doar obține prin nominalizare, ci nici măcar să fie aleși în vreo funcție publică.
Acestui demers s-au alăturat intelectuali publici de marcă, între care îmbătrânitul până la senilizare Gabriel Liiceanu și uluitor de tânărul Mihai Șora.
Pe domnul Mihai Șora îl înțeleg în acest demers. Pe vremea în care părăsea Partidul Comunist Francez pentru a deveni omul de casă al tovarășei Ana Pauker,, epurarea clasei politice se făcea prin intermediul pușcăriilor. Acum, ăștia sunt mai soft decât colegii tovarășului Șora din 1948, dar nici Șora nu mai e tânăr ca atunci. Chiar dacă spiritul revoluționar nu îl lasă nici acum, la 101 ani de viață.
Nu îl înțeleg pe domnul Liiceanu. El a fost discipolul unui ”infractor”, nu? Căci Constantin Noica a murit, săracul, cu cazierul pătat pentru că așa au vrut tovarășii lui Mihai Șora… În sfârșit…
Pe cei de la USR îi înțeleg. Acest partid este o caricatură făcută ideii de democrație. Parcă a fost special gândit să încerce să ne demonstreze că și democrația poate să eșueze culegând bețivi și nespălați care dormeau pe plajă la Vama Veche ca să le finanțeze somnul în mult mai comodele fotolii de parlamentari…
O asemenea inițiativă, redevenind serioși, e liberticidă. Și afectează libertatea nu doar a celor care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să aibă dosar penal în timpul vieții lor, dar și libertatea mea: a alegătorului. Căci e dreptul meu să votez pe cine doresc eu, judecând singur dacă un om care a fost condamnat în tinerețe pentru furt de zacuscă și biciclete e potrivit ca senator al României (cazul răposatului domn George Pruteanu), că cine a făcut prostia de a lua niște droguri în facultate și, fiind prins, și-a luat-o, ar putea să îi vină mintea la cap și la maturitate să fie chiar un bun președinte (cazul american al lui Bill Clinton) sau că oricât de ”penal” ar fi Dragnea, condamnarea sa s-a făcut pe o speță fabricată cu dedicație.
În sfârșit, e amuzant să văd că tocmai inițiatorii acestei ”revoluții morale” sunt cei contra sau care privesc cu rezervă demersul de protejare a familiei în fața unor inovații ideologice.
E de înțeles cumva: morala e pentru domniile lor o categorie mai specială de damă de companie: ieși cu ea în public doar când îți convine. Doar nu e nevastă să ieși cu ea tot timpul, chiar și când ai face cu ochiul altora. Mama ei de familie ”tradițională”….
Altfel…dar să nu ne mai aducem aminte câtă minimă moralie o fi fost în spatele poveștii Humanitas ;).
Autor: Bogdan Duca
Sursa: Bogdan Duca Blog