Rezolvarea unui diferend are trei premise: 1. Să definești esența conflictului sau, cu alte cuvinte, să cazi de acord cu celălalt în legătură cu ceea ce nu ești de acord. 2. Să accepți renunțarea la tabuuri sau, altfel spus, să abandonezi “corectitudinea politică”; mai exact ipocrizia politicianistă. 3. Să folosești memoria numai pentru a analiza rațional greșelile trecutului iar nu pentru a-i perpetua emoțiile; adică să faci ca imaginația să bată memoria ori ca memoria să nu inhibe, ci să înaripeze imaginația.
Prin aceasta este importantă întâlnirea Trump-Kim de la Singapore. Și anume, de importanță istorică.
Nici Kim nu se va dezarma mâine, nici Trump nu va ridica sancțiunile azi. Fiecare își ține atuurile în mână. Esența problemei a fost însă stabilită: arhitectura de securitate în Pacific în condițiile ascensiunii chineze. Corectitudinea politică uitată: “imperialistul democrat” și “dictatorul național” își pot da mâna fără condiții prealabile. Mânia alimentată de trecutul însângerat a făcut loc viziunii unui viitor mai pașnic, mai rațional și mai pozitiv. De la viziune la realitate drumul este lung, dar nici o realitate pozitivă și pașnică nu se poate naște fără o mare viziune.
Nimic nu este garantat însă totul poate fi sperat.
Ceea ce mă amuză sunt comentariile “experților” români. Niște băieți cu cămăși scrobite ca și creierele din dotare, care până mai ieri înghițeau pe nemestecate toate lozincile neoconservatoare ale Washingtonului, astăzi îl iau de sus pe Președintele Trump certându-l aspru pentru schimbarea bruscă a politicii americane construită cu meticuloasă fermitate de-a lungul ultimelor decenii. Cei care strigau că trebuie să schimbăm totul, inclusiv propria identitate, astăzi nu mai vor să se schimbe nimic.
De aici două concluzii: a) și în SUA s-a născut un “stat paralel”; b) fanaticii vocali ai unipolarismului american din România nu sunt decât ventrilocii acelui “stat paralel”, după ce au fost (ori poate încă mai sunt) șefii lui de sucursală dâmbovițeană.
În afara acestora, am identificat și o a doua categorie de experți formată din cei care nu pot fi de acord cu concluziile propriei analize întrucât ele contrazic opiniile lor trecute. Le dau o veste bună. Vechile lor concluzii nu au fost neapărat greșite dar contextul vechilor lor analize s-a schimbat. Dacă acceptă această realitate și nu s-au lenevit intelectual, pot relua liniștit analizele și trage concluziile care se impun.
Analiștii din această categorie recunosc că problema peninsulei Coreea, ca și cea americano-coreană are legătură geopolitică directă cu China. Ei mai văd că principala sfidare la adresa supremației mondiale a SUA vine din China. Ceea ce refuză să înțeleagă este că o nouă ordine mondială emergentă având în centru bipolarismul chino-american impune o reconfigurare a frontierei intereselor vitale americane, respectiv redesenarea zonelor de securitate ale Americii.
Aceasta poate însemna nu trecerea Coreii de Nord în tabăra americană, ci dimpotrivă, lăsarea întregii Corei în zona chineză, în condițiile în care Corea de Sud a devenit destul de puternică nu doar pentru a se apăra pe sine, ci și pentru a ajunge la un acord de coexistență cu frații din nord, preferabil de acum dominației americane, iar remilitarizarea Japoniei devine inevitabilă.
Faptul se petrece simultan cu dezangajarea SUA din Europa și din viesparul Orientului Mijlociu, prefațând o înțelegere ruso-americană garantată de consolidarea “Europei celor trei mări”, pe care Germania nu știe cum să o mai saboteze în taină.
În acest context România are noi oportunități dar și noi vulnerabilități, noi amenințări dar și noi atuuri. Cum se va raporta la ele?
Iată de ce cred că la Singapore, ca și la Summitul G7 defășurat cu câteva zile înainte, s-a negociat sfârșitul vechii ordini postbelice (o negociere uitată la Malta, în 1989), mai degrabă decât începutul uneia noi. Terenul trebuie curățat de ruine și gunoaie, înainte de a se trece la construcția unei case noi. Inclusiv în România.
Autor: Adrian Severin
Sursa: Adrian Severin Blog