De multe ori mă întreb cât va mai dura toată minciuna asta, tot balonul fals în care ne place să ne bălăcim? De fiecare dată când realitatea ne contrazice ne refugiem în virtual, acolo unde totul e perfect, atât de perfect încât suntem dependenţi de el ca de un drog. Aici lucrurile sunt simple: ai un duşman îi frigi un perdaf radical, îl condamni la moarte cu un singur gest. Îi dai „block” şi gata, a dispărut pentru totdeauna din viaţa ta. O extincţie în masă e mai uşoară decât prepararea micului dejun, găsirea unei armate de urmăritori devotaţi ţine doar de abilitatea ta de a crea, repeta şi improviza slogane şi iluzii. Totul e permis.
În timpul acesta, în lumea reală, acolo unde este de fapt viaţa, lucrurile se schimbă în rău. Ideologia unor ticăloşi e impusă abuziv, devine oficială în instituţii, se transformă în dogmă. Toţi ceilalţi trebuie să aibă grijă, să-şi cenzureze ideile, să-şi adapteze vocabularul. Nu cumva să încalci sfânta dogmă pentru că altfel eşti distrus. Până acum câtva timp era bine: frustrările ţi le vărsai în casă şi, când voiai să spui lumii întregi, înjurai în virtual. Şi astfel, acea mult prea perfectă lume îţi transmitea ecoul pe care-l aşteptai şi care te liniştea.
Numai că lucrurile nu rămân niciodată aşa. Lumea care se schimbă vrea să te schimbe, iar drogul tău virtual a fost modificat astfel încât orice tentativă de frondă să fie aspru pedepsită. Ai folosit cuvântul nepotrivit? Ai dat un semnal de revoltă, ai spus ceva nepotrivit, ai fost raportat? Bang!, şi eşti cenzurat. Ţi se blochează accesul o perioadă de timp şi suferi. Este versiunea modernă a dresajului. Când vrei să-ţi înveţi câinele să nu mănânce de la un străin , îl pui pe-un necunoscut să-i dea ceva cu miros tentant dar deosebit de amar. Sau fierbinte. Bietul animal încearcă să-nghită şi se trezeşte cu un gust neplăcut. A doua oară n-o va mai face. Singurul de la care va accepta mâncarea va fi stăpânul său. Atât! Şi asta chiar cu riscul de-a muri.
La fel eşti şi tu: câinele stăpânului tău. Îţi vorbeşte despre libertate, despre drepturi, despre idealuri pe care nu le poţi combate. Cum să te opui libertăţii? Eşti nebun, doar nu vrei să fii sclav! Apoi ţi se spune că liber înseamnă că n-ai voie să-i spui nimic lui X. Sau lui Y. Sau lui Z. Că le-ai încălca libertatea şi doar nu vrei să trăieşti într-o societate opresivă. Şi-aşa constaţi că libertatea care ţi se cântă e o teroare a interdicţiilor: n-ai voie aia, n-ai voie ailaltă, n-ai voie nimic. Pentru că orice încalcă libertatea altora. A altora care sunt la fel de dornici de libertate şi care sfârşesc ca şi tine într-o teroare a libertăţii care nu-ţi mai dă voie să faci nimic.
Aşa funcţionează lumea în care tocmai te-ai trezit. Ştii că înainte nu era, dar pare că nimic nu se mai poate face. Totul e interdicţie, totul e teroare. Totul în numele libertăţii care, până la urmă, te transformă pe tine în sclav. Şi la fel pe toţi cunoscuţii tăi. Asta pentru că lumea e o capcană în care ai fost condus de instincte, instincte dibaci manipulate de profitori. Cei care te-au vrăjit cu mierea libertăţii şi te-au transformat în căţelul lor, în sclavul lor devotat.
Frustrat îţi zici în sine că totul va trece, că te vei elibera, că nu poate dura la infinit. Fals, dragul meu! Nimic nu se va întâmpla. Regula sclavului este că mâine va fi mai rău. Asta pentru că stăpânul ştie un lucru simplu: orice cedare e un semn de slăbiciune. Dacă cedează chiar şi un milimetru, întreaga construcţie se prăbuşeşte. Ai înţeles? Stăpânul te va oprima din ce în ce mai mult, va scoate din tine până la ultima picătură de sudoare. Până când? Până vei muri. Şi moartea ta nu va fi nicio pagubă atâta vreme cât alte valuri de docili se vor înghesui la fântâna cu leac a iluziei libertăţii.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice