În timp ce Liviu Dragnea aleargă prin filiale, într-o operațiune tipică de campanie electorală, în Palatul Victoria, Mihai Tudose se pregătește. De un război pe care îl crede final. Fiecare dintre cei doi protagoniști acționează conform unui model propriu. Finalmente însă, scopul urmărit este acela de a obține un număr cât mai mare de susținători la sfârșitul acestei luni, când se va produce confruntarea de la Iași.
Indiscutabil, în ofensivă este Mihai Tudose. Acesta acționează pe cel puțin două planuri simultan. 1). Face presiuni, pentru a forța o reorganizare a Guvernului și amenință că, în caz contrar, demisionează. 2). A deschis un război secundar cu ministrul de Interne, identificând în acest scop și un pretext, vizată fiind, în primul și în primul rând, credibilitatea lui Liviu Dragnea. În aceste condiții, este firesc să ne întrebăm cum pot evolua lucrurile în viitorul apropiat.
Liviu Dragnea caută să-și consolideze suținerea exclusiv în interiorul PSD. Indiferent de blaturile pe care le-a făcut în trecut cu Sistemul sau pe care mai este încă dispus să le facă, el nu se poate aștepta la vreo susținere nici din partea SRI, nici din partea DNA, nici din parta lui Klaus Iohannis și, cu atât mai puțin, din direcția factorului extern, pentru care acest personaj, pe drept sau pe nedrept, este declarat indezirabil. Acesta este motivul pentru care el se concentrează pentru a-și mări suprafața de sprijin în teritoriu, în rândul reprezentanților filialelor locale.
În schimb, Mihai Tudose, care este percepul de întreaga opinie publică în mod eronat drept principalul său adversar din PSD, pune mai degrabă accentul pe sprijinul pe care l-ar putea primi din afara partidului. Tocmai fiindcă este oponent al lui Dragnea, e incurajat să acționeze și, sprijinit în acest sens, prin mijloace specifice, atât de către opoziția politică sau civică cât și de către președintele Klaus Iohannis. Ca să nu mai vorbim despre servicii și DNA. Nici ambasadele, în frunte cu cea a Statelor Unite, nu-i sunt ostile lui Mihai Tudose, care, pe drept sau pe nedrept, este perceput drept parte a statului paralel.
Am mai făcut această afirmație și o repet. Dacă Liviu Dragnea va fi înfrânt la capătul acestei luni și chiar în eventualitatea, greu de conceput, în care învingătorul va fi Mihai Tudose, autorii acestei operațiuni sunt alte centre de interes din interiorul PSD și care, din varii motive, i-au devenit ostile lui Dragnea.
Și acum, concret, să vedem ce se poate întâmpla în această lună. 1) Dacă, la Iași, Mihai Tudose va juca cu adevărat cu demisia pe masă, solicitând ultimativ restructurarea Guvernului. Sau dacă renunță. 2) Dacă rămâne consecvent ideii că doamna Carmen Dan, ministrul de Interne, trebuie să demisioneze sau dacă chiar o demite domnia sa în calitate de premier. Sau dacă face un pas înapoi și renunță.
În prima ipoteză, dacă impune restructurarea Guvernului, Mihai Tudose obține încă o victorie zdrobitoare și poate chiar decisivă împotriva lui Liviu Dragnea, restructurarea însemnând că el își va putea face propria echipă la Palatul Victoria, așa cum îl taie capul, partidul și chiar majoritatea parlamentară PSD plus ALDE urmând să se așeze în trena sa. Ceea ce, inevitabil, îl va așeza mai devreme sau mai târziu în fruntea PSD. În plus, va primi o nouă legitimitate din partea Parlamentului, care va fi nevoit să omologheze restructurarea. Dacă renunță, își pierde orice urmă de credibilitate și dovedește că este mult mai slab decât ne-am fi imaginat. Același lucru se va întâmpla și dacă partidul îi refuză restructurarea iar el nu demisionează.
Al doilea scenariu. Strategic, este mai puțin important dacă va câștiga sau nu războiul cu Carmen Dan. Psihologic, este însă decisiv. Premierul a declarat răspicat că doamna Carmen Dan trebuie să demisioneze din funcția de ministru de Intene și asta s-a întâmplat la scurt timp după ce a castrat-o cu brutalitate, făcând un gest fără precedent în istorie, prin refuzul deciziei ministrului de a-l demite pe șeful Poliției. Este adevărat că, în acest moment, poziția doamnei Carmen Dan este vulnerabilizată, că autoritatea ei este cvasi-inexistentă și este a fel de evident că s-a ajuns în această situație nu fiindcă doamna Carmen Dan ar fi greșit cu ceva ci pentru că premierul a provocat acest deznodământ parțial. Nu mai există drum de întors. Pentru a înscrie golul, Mihai Tudose trebuie să meargă până la capăt. Fie îi forțează o demisie doamnei Carmen Dan, fie o demite. Președintele Klaus Iohannis abia așteaptă să-și pună semnătura pe decret. Dacă renunță însă, Mihai Tudose devine un cal mort.
Așadar, în cel puțin două planuri, premierul s-a pus în situația de a juca o partidă politică finală. Sfârșitul său sau al lui Dragnea este aproape. Este mai aproape sfârșitul său decât al lui Dragnea.
Aici, în final, este necesară o precizare. Dragnea pierde chiar dacă aparent câștigă. Este posibil și poate chiar probabil ca Mihai Tudose să iasă înfrânt din această operație. Dar niciodată Dragnea, cât va mai fi în fruntea PSD, nu va mai avea autoritatea de altădată și nu va mai putea conduce cu mână de fier partidul. Să ne imaginăm, fie și numai pentru o secundă, ce coșmar începe pentru Liviu Dragnea din momentul în care va fi pus în situația de a instala, evident cu acordul lui Klaus Iohannis, un nou Guvern la Palatul Victoria. Va avea nevoie de întreaga solidaritate a partidului, pe care va trebui să o negocieze. Sau chiar să o cerșească. Pentru el, nici viitorul nu mai e ce-a fost odată.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: Sorin Rosca Stanescu Blog