In memoriam Constantin Cojocaru: ”Rechizitoriul unei infracţiuni de înaltă trădare şi de subminare a economiei naţionale”

A decedat economistul CONSTANTIN COJOCARU. Doctor în economie și luptător pentru cauza națională, autor al proiectului de lege care îi poartă numele, Constantin Cojocaru ne-a părăsit neașteptat la 76 de ani. Acesta este ultimul său text, pe care îl publicăm în integralitate, așa cum a apărut pe site-ul care îi găzduia textele. Dumnezeu să-l odihnească în pace!



”Cum au creat conducătorii BNR poporului român un  prejudiciu de peste 40 miliarde de euro Rezervele internaţionale ale unei ţări reprezintă bani economisiţi, puşi de o parte de către statul din ţara respectivă pentru a fi folosiţi în viitor, în situaţii excepţionale, de urgenţă.

Sunt numite rezerve internaţionale pentru că banii respectivi sunt folosiţi pentru plăţi către persoane fizice sau juridice din afara ţării, fiind reprezentaţi de aur sau de valută, adică bani ai altor ţări dar recunoscuţi şi acceptaţi ca mijloace de plată pe plan internaţional.

Rezervele internaţionale ale unei ţări au două mari componente: rezerva de aur şi rezerva valutară.Rezerva valutară, la rândul ei, se compune din depozite bancare, la vedere sau la termen, şi valori mobiliare, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc, adică înscrisuri prin care emitenţii lor recunosc că s-au împrumutat cu anumite sume de bani şi se obligă să le restituie, la un anumit termen şi, între timp, să plătească o anumită dobândă. Tot valori mobiliare sunt şi acţiunile, care aduc dividende, dar, de regulă, acţiunile nu sunt cumpărate de băncile centrale pentru crearea rezervelor internaţionale.

Rezervele internaţionale ale unei ţări sunt ACTIVE financiare, ele reprezintă AVUŢIE  înmagazinată sub formă de lingouri de aur, de depozite bancare, în valută, şi de valori mobiliare, emise în străinătate, exprimate în valută.

Aceste active financiare sunt înregistrate în ACTIVUL bilanţului contabil al băncii centrale a statului în cauză.

În PASIVUL bilanţului contabil al băncii respective sunt înregistrate şi PASIVELE, adică SURSELE de finanţare a acestor active financiare, care precizează de unde şi de la cine provin banii cu care a fost cumpărat aurul, cu care a fost cumpărată valuta depozitată la bănci, cu care au fost cumpărate valorile mobiliare emise de străini, exprimate în valută.

Sursele naturale, normale şi fireşti, de creare a rezervelor internaţionale ale unei ţări sunt emisiunile monetare şi excedentele bugetului public naţional, respectiv, „disponibilităţile” Trezoreriei Statului în cauză.

O parte sau toate sumele ieşite din maşina de tipărit bani a băncii centrale pot fi utilizate pentru cumpărarea de aur.

O parte sau toate sumele ieşite din maşina de tipărit bani a băncii centrale pot fi utilizate pentru cumpărarea de valută în vederea creării de rezerve internaţionale. O parte din această valută poate să fie depusă în conturi bancare, la vedere, sau la termen, o altă parte poate fi folosită pentru cumpărarea de valori mobiliare străine.

Aceleaşi utilizări pot fi date şi excedentelor bugetare ale statului naţional, respectiv, „disponibilităţilor” Trezoreriei Statului, total, sau parţial.

BNR, ca şi alte bănci centrale, pe lângă sursele naturale, normale şi fireşti, de finanţare a rezervelor internaţionale, a mai creat şi o sursă artificială, sub forma împrumuturilor.

Banca centrală se împrumută de bani, în valută, de la instituţii financiare internaţionale şi de la băncile comerciale, pe care îi foloseşte pentru a crea rezeve internaţionale de zeci de miliarde de euro, cu care să se laude că asigură stabilitatea preţurilor, inclusiv a dobânzilor şi a cursurilor de schimb.

Aşa cum vom vedea, obiectivele reale urmărite de BNR prin folosirea împrumuturilor pentru constituirea rezervelor internaţionale au fost şi sunt cu totul altele decât stabilitatea preţurilor.

Rezervele internaţionale ale unei ţări se concretizează, deci, în crearea unui stoc de mijloace de plată acceptate pe plan internaţional.

Principala calitate cerută acestor mijloace de plată este stabilitatea valorii lor, a puterii lor de cumpărare.

Istoria ultimelor secole dovedeşte că mijlocul de plată cu cea mai mare stabilitate a puterii de cumpărare şi cu cea mai mare acceptabilitate pe plan internaţional a fost şi rămâne aurul.

În stabilitatea valorii sale, stă şi capacitatea aurului de a fi folosit pentru apărarea puterii de cumpărare a monedei naţionale, în faţa atacurilor de orice fel la adresa acesteia, ca şi pentru apărarea stabilităţii tuturor preţurilor din economia naţională.

Conştienţi de aceste adevăruri şi acţionând în conformitate cu interesele popoarelor lor, conducătorii băncilor centrale ale statelor dezvoltate ale lumii au acumulat mari rezerve de aur. Astfel, SUA au acumulat o rezervă de aur de peste 8.000 tone, ceea ce reprezintă 69% din rezervele internaţionale ale acestei ţări, Germania, peste 3.400 tone, 65% din rezevele sale internaţionale, Italia 2.500 tone, 63% din totalul rezervelor, Franţa, 2.400 tone, 64% din totalul rezervelor.

Conducătorii BNR au acţionat exact invers, împotriva intereselor statului şi poporului român. Ei au transformat rezervele internaţionale ale României într-o vacă de muls, într-o sursă de îmbogăţire pentru ei, în detrimentul statului şi poporului care le-a încredinţat misiunea de a administra această importantă componentă a avuţiei naţionale.

Aşa a ajuns România să aibă o rezervă de aur de numai 103,7 tone, cu o valoare de 3,7 miliarde de euro, reprezentând numai 10% din totalul rezervelor sale internaţionale, în ciuda faptului că, în ultimii 19 ani, conducătorii BNR au dispus de multe miliarde de euro, pe care, în loc să le folosească pentru a cumpăra aur, le-au folosit pentru a împrumuta guverne străine şi a obţine, pe această cale, venituri uriaşe, pe care le-au transformat în salarii de zeci de mii de euro pe lună pentru ei înşişi.

În perioada 2000-2017, fondul de salarii al BNR a fost de aproape un miliard de euro, crescând de la 33,6 milioane de euro, în anul 2000, la 61,1 milioane de euro, în anul 2017.

Au obţinut nu numai salarii uriaşe, ci şi susţinere politică, Guvernatorul BNR devenind cel mai longeviv guvernator de bancă centrală din lume.

Modul în care au fost administrate rezervele internaţionale ale României se încadrează perfect în infracţiunea de subminare a economiei naţionale, prevăzută la articolul 165 din vechiul Cod Penal al României, infracţiune care constă în „fapta unei persoane de a se folosi de o unitate publică sau de interes public, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natură să submineze economia naţională”.

Acest articol a fost scos din Codul Penal al României în anul 2013, dar el rămâne aplicabil pentru faptele săvârşite înainte de această dată.

În Tabelul de mai jos este prezentată o sinteză a modului în care Banca Naţională a României a administrat rezervele internaţionale ale României, în perioada 2000-2018.

Observăm, mai întâi, creşterea extraordinară a valorii totale a rezervelor internaţionale ale României în ultimii 19 ani.

De la 3,4 miliarde de euro, în anul 2000, valoarea rezervelor a ajuns la 36,8 miliarde de euro, în anul 2018. A fost chiar şi mai mare, în anul 2016, când a atins vârful de 37,9 miliarde de euro, de peste 11 ori mai mare decât în anul 2000. Aceasta în timp ce, în aceiaşi perioadă, producţia naţională, PIB-ul, a crescut de numai 2 ori, de la 95 miliarde de euro, la 195 miliarde de euro.

Ponderea rezervelor internaţionale în PIB-ul Ţării a cescut de la 3,6%, în anul 2000, la 18,9%, în anul 2018.

În anul 2018, valoarea importurilor României a fost de 75,6 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că valoarea rezervelor internaţionale ale României acoperă 6 luni de importuri, în timp ce, în aproape toate ţările Uniunii Europene, printre care şi Germania, Franţa, Italia, Spania, Olanda, valoarea rezervelor internaţionale acoperă mai puţin de două luni de importuri.

Vom vedea, imediat, care este explicaţia acestei „umflări” extraordinare a valorii rezervelor internaţionale ale României.

Observăm, apoi, că, până în anul 2005, cantitatea de aur deţinută de BNR a suferit mici oscilaţii, determinate de ultimele mici intrări din producţia internă şi de mici ieşiri, pentru restituirile aurului confiscat de la cetăţenii Ţării de către regimul comunist.

Începând cu anul 2005, Banca Naţională a României a refuzat să mai cumpere aur din producţia internă, drept urmare industria naţională de exploatare a zăcămintelor auro-argintifere a fost împinsă în faliment, au fost distruse, astfel,  sute de mii de locuri de muncă, cu toate consecinţele ce au decurs de aici. Aceasta în ciuda faptului că, în conformitate cu rapoartele şi studiile publicate de mulţi geologi reputaţi ai Ţării, zăcămintele de aur ale României care aşteaptă să fie puse în valoare se ridică la peste 6.000 tone, ceea ce înseamnă, la preţul actual al aurului, peste 200 miliarde de euro, adică atât cât este PIB-ul anual al Ţării. .

BNR nu a mai cupărat aur nici din străinătate, astfel că, începând cu anul 2006, rezeva de aur a României s-a „stabilizat” la… 103,7 tone.

Rezerva de aur s-a stabilizat fizic, dar nu şi valoric, deoarece cele 103,7 tone de aur au avut o valoare de 0,9 miliarde de euro, în anul 2000 şi o valoare de 3,7 miliarde de euro, în anul 2018. Între timp, preţul aurului a crescut de 4 ori, de la 8,6 milioane de euro pe tonă, la 36,1 milioane de euro pe tonă. În ultimii 19 ani, preţul aurului a fost chiar şi mai mare, vârful fiind atins în anul 2012, când a ajuns la 40,6 milioane de euro pe tonă.

Rezerva valutară a României a crescut de la 2,5 miliarde de euro, în anul 2000, la 33.1 miliarde de euro, în anul 2018, deci, de peste 13 ori.

Aproape în fiecare din ultimii 19 ani, BNR a avut la dispoziţie importante sume de bani, în valută, pe care le-a putut folosi pentru sporirea rezervelor internaţionale ale Ţării. În unii ani aceste sume au depăşi 4, 5 şi chiar 6 miliarde de euro.

Cele 34 miliarde de euro, cât este totalul acestor sume de care au dispus conducătorii BNR puteau fi folosiţi pentru cumpărarea de aur, sau pentru constituirea de depozite, la vedere sau la termen, sau pentru cumpărarea de hârtii, valori mobiliare, deci pentru acordarea de împrumuturi unor guverne străine sau organizaţii internaţionale, adică „prietenilor” lui Mugur Isărescu şi ai celorlalţi membri ai Consiliului de administraţie al BNR.

Nici un cent din cele 34 de miliarde de euro nu a fost folosit de conducătorii BNR pentru cumpărarea de aur.

Toate cele 34 miliarde de euro au fost folosite de către conducătorii BNR pentru crearea de depozite, aducătoare de dobânzi, şi pentru împrumuturi acordate străinătăţii, şi acestea aducătoare de dobânzi.

Coloana 6 din Tabelul 1 ne ajută să înţelegem ingineria financiară prin care conducătorii BNR au creat statului, de fapt, poporului român, un prejudiciu de peste 40 miliarde de euro.

În anul 2001, conducătorii BNR au avut la dispoziţie suma de 1,429 miliarde de euro şi au folosit toată această sumă pentru crearea de depozite bancare în valută şi pentru cumpărarea de valori mobiliare. Cu această sumă, la preţul de atunci al aurului, de 8,93 milioane de euro pe tonă, conducătorii BNR ar fi cumpărat 160,1 tone de aur.

În anul următor, 2002, conducătorii BNR au avut la dispoziţie suma de 2,194 miliarde de euro şi au folosit toată această sumă pentru crearea de depozite şi cumpărarea de valori mobiliare. Cu această sumă, la preţul de atunci al aurului, de 11,21 milioane de euro pe tonă, conducătorii BNR ar fi cumpărat 195,8 tone de aur.

Continuând, astfel, şi în toţi anii următori, până în anul 2018, rezerva de aur a României ar fi crescut cu încă 2.108,9 tone, ajungând la 2.212.6 tone.

Elveţia, cu o populaţie de 8,5 milioane de locuitori, are a rezervă de aur de 1.040 tone, ceea ce înseamnă 0,12 grame de aur pe locuitor. Cu cele 2.212,6 tone de aur şi cu o populaţie de 19,5 milioane de locuitori, rezeva de aur a României ar fi fost de 0,13 grame pe locuitor.

Există o legătură strânsă între rezerva de aur a unui popor şi puterea sa economică. Elveţia are  una dintre cele mai mari reserve de aur pe locuitor, dar şi unul din cele mai mari PIB-uri pe cap de locuitor, precum şi unul din cele mai mari salarii medii din lume.

La preţul mediu al aurului din anul 2018, care a fost de 36,03 milioane de euro pe tonă, valoarea celor 2.212.6 tone de aur este de 79, 7 miliarde de euro.

Scăzând cele 36,8 miliarde de euro, cât a fost valoarea reală a rezevelor internaţionale ale României în anul 2018, din cele 79,7 miliarde de euro, cât ar fi fost valoarea rezervelor internaţionale ale României dacă toate sumele avute la dispoziţie de conducătorii BNR ar fi fost folosite pentru cumpărarea de aur, ajungen la suma de 42,9 miliarde de euro, care este valoarea exactă a prejudiciului creat de conducătorii BNR statului, respectiv, poporului român, prin modul în care au administrat rezervele internaţionale ale României.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 62 milioane de euro. Aplicând regula de trei simplă şi legea penală din SUA rezultă că pentru prejudiciul creat de BNR prin modul în care a adminmistrat rezervele internaţionale ale României ar trebui o condamnare de 6.900 ani de închisoare, rămânând ca judecătorii să hotărască dacă „acordă” aceşti ani de închisoare Guvernatorului BNR, sau îi repartizează pe membrii Consiliului de administraţie al BNR din perioada în care s-a produs prejudiciul, în funcţie de poziţia şi salariul fiecăruia.

La data de 31.12.2017, ultima dată pentru care dispunem de date complete  publicate de către BNR, valoarea rezervelor internaţionale ale României a fost de 37,1 miliarde de euro, formată din 103,7 tone de aur, cu o valoare de 3,6 miliarde de euro (9,7% din totalul rezervelor) şi o rezervă valutară de 33,5 miliarde de euro. Rezerva valutară era formată din depozite, la vedere sau la termen, în valoare de 10,2 miliarde de euro (27,5%), restul, de 23,3 miliarde de euro (62,8%) fiind reprezentate de „hârtii”, adică valori mobiliare, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc, emise de guverne străine sau instituţii financiare internaţionale. Aceste 23,3 miliarde de euro sunt, de fapt, împrumuturi acordate de Banca Naţională a României unor guverne străine sau unor instituţii financiare internaţionale.

Rezerva de 37.1 miliarde de euro a avut următoarele surse de finanţare: numerar în circulaţie, 16,1 miliarde de euro, 43,4%; „disponibilităţi” ale Trezoreriei Statului, 9,0 miliarde de euro, 24,3%;  rezerve minime obligatorii (RMO), 2,6 miliarde de euro, 7,0%; alte împrumuturi, 8,4 miliarde de euro, 25,3%.

Exprimată în euro, valoarea numerarului, a cantităţii de bani aruncată în circulaţie de tiparniţa  BNR, în perioada 2000-2017 a crescut de 12,4 ori, de la 1,3 miliarde de euro, la 16,1 miliarde de euro, în timp ce valoarea producţiei naţionale, a PIB-ului, a crescut de numai 2 ori, de la 95,1 miliarde de euro, la 187,5 miliarde de euro.

Aşa se explică faptul că, în perioada 1999, anul lansării monedei euro, şi anul 2017, în România, preţurile au crescut de 5,2 ori, ceea ce a atras devalorizarea monedei naţionale de 3,6 ori faţă de euro.

Economistul american, Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru economie. a scris următoarele: „Oriunde şi oricând, inflaţia este un fenomen monetar. Ea nu poate fi cauzată decât de creşterea mai rapidă a cantităţii de bani în circulaţie decât a producţiei”.

Mugur Isărescu şi colegii lui din conducerea BNR au cunoscut foarte bine această teză a lui Friedman, susţinută, de altfel, de cei mai mari economişti ai lumii, dar au creat premeditat hiperinflaţia din perioada 1990-2000, cu care au distrus aproape tot capitalul creat de poporul român până în 1989 şi au continuat şi după anul 2000 să arunce în circulaţie cantităţi de bani mult mai mari decât cele cerute de creşterea producţiei, de data aceasta pentru a avea bani cu care să cumpere valută, pe care să o foloseacă pentru a acorda împrumuturi străinilor, de pe urma cărora să obţină venituri, pe care să le transforme în salarii de zeci de mii de euro, pentru propriile lor buzunare.

Aşa-numitele „disponibilităţi” ale Trezoreriei Statului au crescut de la 0,1 miliarde de euro în anul 2000, la 9 miliarde de euro, în anul 2017, deci, de 90 de ori, ele ajungând să reprezinte 24% din rezervele internaţionale ale României.

În mod normal, aceste „disponibilităţii” ar trebui să fie excedente bugetare, adică sume de bani rămase statului după ce a efectuat toate cheltuielile, toate plăţile, prevăzute în bugetul public naţional.

Sigur că una din posibilele utilizări ale unor astfel de excedente bugetare ar putea să fie chiar crearea de rezerve internaţionale ale statului.

În perioada 2000-2017, cu excepţia anului 2008, când s-a realizat un mic excedent bugetar, de 300 milioane de euro, în toţi ceilalţi ani, s-au înregistrat mari deficite, valoarea lor totală ridicându-se la aproape 70 miliarde de euro.

Conform prevederilor Legii 312/2004, BNR ţine contul curent al Trezoreriei Statului, în care înregistrează toate încasările şi plăţile bugetului public naţional, adică este casierul banilor  Statului.

Iată textul celor două articole din Legii 312/2004 care se referă la relaţia dintre BNR şi Trezoreria Statului.

„ARTICOLUL 27

Contul curent general al Trezoreriei Statului

   (1) Banca Naţională a României ţine în evidenţele sale contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice.

   (2) Funcţionarea contului curent general al Trezoreriei Statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţii încheiate între Banca Naţională a României şi Ministerul Finanţelor Publice.

ARTICOLUL 28

Operaţiuni cu Trezoreria Statului

   (1) Banca Naţională a României primeşte încasările pentru contul curent general al Trezoreriei Statului şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în acest cont.

   (2) Banca Naţională a României percepe comisioane la decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului, deschis în evidenţele sale, şi plăteşte dobânzi la disponibilităţile din acest cont.

   (3) Banca Naţională a României poate acţiona ca agent al statului în stabilirea instituţiilor de credit eligibile a primi depozite ale Trezoreriei Statului, în condiţii care vor fi stabilite împreună cu Ministerul Finanţelor Publice”.

Nici unul din alineatele celor două articole şi, de altfel, nici un alt alineat din Legea 312/2004, nu împuterniceşte BNR să folosească banii Statului român pentru a crea rezerve internaţionale, pentru a împrumuta guverne străine şi organizaţii financiare internaţionale cu miliarde de euro, pentru a încasa dobânzi din care să plătescă salariile de zeci de euro pe lună ale Guvernatorului şi ale colegilor acestuia.

Legea 312/2004 nu împuterniceşte BNR să folosească disponibilităţile din contul Trezoreriei Statului pentru crearea de reserve internaţionale, dar nici nu interzice efectuarea unei astfel de operaţiuni.

Conducătorii BNR au profitat de lacunele şi impreciziile legii şi, cu de la sine putere, au sustras miliarde de euro, care, altfel, ar fi fost utilizate, conform legii bugetare, pentru realizarea deinvestiţii publice, de exemplu, şi a folosit aceşti bani pentru a cumpăra valută pe care au împrumutat-o străinilor, pentru a obţine, astfel, venituri, cu care să-şi sporească propriile salarii.

Cu cele 10 miliarde de euro am fi putut construi şi autostrada care să lege Transilvania de Moldova, traversând Carpaţii Orientali, şi pe aceea care să lege Transilvania de Muntenia, traversând Carpaţii Meridionali.

Sustragerea acestor sume de bani nu numai că a împiedicat realizarea unor investiţii publice, dar a determinat şi sporirea deficitelor bugetare, exact cu sumele sustrase, care au trebuit acoperite cu împrumuturi externe, pentru care a trebuit să se plătească dobânzi.

Aşa a ajuns România la o datorie externă de peste 90 miliarde de euro, egală cu jumătate din PIB-ul Ţării, pentru care, în anul 2017, a plătit rate şi dobânzi în valoare de 72 miliarde de euro. Această faptă a conducătorilor BNR se încadrează pertfect în prevederile articolului 295 din Codul Penal al României, care ne spune că infracţiunea de delapidare constă în „însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.”

De-a-lungul acestor ultimi 19 ani, banii altora, respectiv împrumuturile, sub diverse denumiri, au devenit principala sursă de finanţare a rezervelor internaţionale ale statului român.

BNR a instituit aşa-zisele Rezerve Minime Obligatorii (RMO), prin care a obligat băncile care doresc să acorde credite persoanelor fizice şi juridice române să depună la BNR sume uriaşe de bani, în lei şi în valută.

S-a ajuns, astfel, ca pentru fiecare 100 de euro atrase  în depozite pentru acordarea de credite în România, băncile să constituie RMO în valoare de 40 de euro.

Pentru sumele depuse la BNR ca RMO, băncile au acceptat să primească o dobândă minusculă, de sub 1%, fiind, însă, lăsate de BNR să acorde credite în valută, în ciuda faptului că în Constituţia României se precizează că moneda ţării este leul şi nu euro, dolarul, sau francul elveţian.

Mai mult, pentru mulţi ani, BNR le-a permis băncilor să acorde credite în valută cu dobânzi cămătăreşti, de 20% pe an, sau chiar mai mult, adică de 5-6 ori mai mari decât cele practicate în ţările de unde era adusă valuta.

Prin acest „aranjament”, băncile au câştigat miliarde de euro prin jefuirea cetăţenilor şi a statului român, iar BNR a avut la dispoziţie miliarde de euro, pe care le-a folosit pentru a constitui  depozite purtătoare de dobânzi mult mai mari decât cele plătite de ea pentru RMO, să cumpere valori mobiliare, de pe urma cărora a câştigat, de asemenea, venituri mult mai mari decât dobânzile plătite de ea băncilor pentru constituirea RMO.

În anul 2008, la izbuncnirea marii crize financiare, RMO în valută constituite de bănci la BNR  au ajuns la imensa sumă de 14,1 miliarde de euro, la care s-au mai adăugat alte împrumuturi, în valoare de 5,9 miliarde de euro, astfel că totalul împrumutirilor au ajuns să reprezinte peste 70% din cele 28,3 miliarde de euro, cât au fost rezervele internaţionale ale României în acel an.

Criza financiară izbucnită în anul 2008 i-a prins pe picior greşit pe Mugur Isărescu şi pe colegii săi din Consiliul de Administraţie al BNR.

Băncile comerciale din România, în cea mai mare parte filiale ale marilor bănci transnaţionale, au participat şi ele la marea schemă ponzi pusă la cale de guvernul american de la acea dată, în complicitate cu marile bănci de pe Wall Street, prin care au fost mituiţi milioane de americani cu case cumpărate cu credite acordate „pe buletin” pentru a nu se opune intervenţiei SUA în Irak.

După izbucnirea crizei, rămase fără lichidităţi, adică fără bani, băncile mamă ale filialelor din România nu le-au mai pus la dispoziţie filialelor valută pentru crearea de depozite în România în vederea acordării de credite, astfel că filialele, rămase fără depozite, şi-au cerut înapoi miliardele depuse la BNR ca RMO.

La acea dată, anul 2008, BNR avea în depozie, la vedere sau la termen, suma de 5 miliarde de euro, în timp ce datoriile sale depăşeau 20 miliarde de euro, din care 14 miliarde erau RMO în valută, care trebuiau date imediat înapoi băncilor comerciale, conform contractelor încheiate cu acestea.

Valoarea celor 103,7 tone de aur era de 2,1 miliarde de euro.

BNR mai dispunea de 21,2 miliarde de euro investite în „hârtii”, în valori mobiliare, pe care, dacă ar fi încercat să le vândă, în plină criză, nu ar fi încasat nici un miliarde de euro.

Escrocheria ar fi ieşit la iveală şi conducătorii BNR ar fi fost zburaţi din funcţii şi trimişi în faţa instanţelor de judecată.

Puşi în faţa acestei situaţii, Mugur Isărescu şi Traian Băsescu au ascuns poporului român adevărul, au spus că România nu este afectată de criză, dar că este nevoie de o „centură de suguranţă” şi, de aceea, trebuie să ne împrumutăm la FMI şi alte instituţii financiare cu cele 20 miliarde de euro.

În realitate, aşa cum rezultă din cifrele prezentate mai sus, împrumutul de 20 miliarde de euro, din anul 2009, a fost făcut pentru a acopri gaura făcută de BNR în visteria Ţării, prin modul fraudulos în care a administrat rezervele internaţionale ale României.

Conform declaraţiilor lui Traian Băsescu, 13 miliarde din cele 20 împrumutate „au mers” la BNR, restul, de 7 miliarde „au mers” la Guvern, la bugetul public.

Cele 13 miliarde au ajuns în conturile băncilor comerciale care împrumutaseră BNR, sub forma RMO, iar cele 7 miliarde primite de Guvernul Boc au ajuns în buzunarele şi conturile firmelor căpuşe ale guvernanţilor.

Salariaţii şi pensionarii Ţării sau ales cu reducerea drastică a veniturilor lor.

În final, toate cele 20 miliarde de euro au fost rambursate, adică date înapoi la FMI şi la celelalte instituţii financiare internaţionale, din taxele şi impozitele plătite de poporul român.

Şi aceste 20 miliarde de euro trebuie adăugate pentru completarea prejudiciului creat poporului român de către conducătorii BNR, prin modul în care au administrat rezervele internaţionale ale României.

Dacă BNR ar fi folosit numai banii obţinuţi din emisiunile monetare, în lei, plus disponibilităţile Trezoreriei Statului, tot în lei, de care a dispus în perioada 2000-2017, deci fără nici un fel de împrumuturi, de la bănci, de la FMI, sau de oriunde, pentru cumpărarea de aur, la data de 31.12.2018, rezerva de aur a României ar fi fost de 1.285,7 tone, iar valoarea acesteia ar fi fost de 46,3 miliarde de euro. O rezervă curată, netă, fără nici o datorie.

Exprimată în euro, valoarea numerarului în circulaţie, în România, la data de 31.12.2017 a fost de 16,1 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că, la o rezervă de aur de 1.285,7 tone, tot numerarul în circulaţie al ţării ar fi fost acoperit în proporţie de 300% în aur.

La o astfel de acoperire în aur, moneda naţională nu s-ar mai fi depreciat de 3,6 ORI faţă de euro, în ultimii 20 ani, de la 1,31 lei pe un euro, la data lansării euro, în anul 1999, la 4,74 lei pentru un euro, în februarie 2019.

Desigur, această ruşinoasă depreciere a monedei noastre naţionale în ultimele două decenii a fost determinată nu numai de aruncarea în circulaţie, de către BNR, a unei mari cantităţi de bani fără acoperire în producţie şi fără acoperire în rezerva de aur, dar şi de lipsa de productivitate a muncii naţionale, determinată, la rândul ei, de lipsa de capital, ca urmare a distrugerii capitalului naţional acumulat până în 1989, distrugere realizată tot de BNR, în deceniul 1990-2000, în complicitate cu guvernele conduse de Petre Roman, Theodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Radu Vasile şi… Mugur Isărescu.

Într-un alt articol, voi prezenta ingineria financiară prin care a fost distrus aproape tot capitalul acumulat de poporul român până în anul 1989, în valoare de peste 500 miliarde de euro, actuali.

Deprecierea de 3,6 ori a monedei noastre naţionale faţă de euro a avut loc în aceiaşi perioadă în care moneda naţională a Cehiei s-a apreciat cu 37% faţă de euro. În 1999, un euro a putut cumpăra 35,2 coroane ceheşti, în anul 2019 acelaşi euro nu mai poate cumpăra decât 25,7 coroane ceheşti.

Cehia este nu numai singura ţară est-europeană a cărei monedă naţională s-a apreciat puternic faţă de euro, ca şi faţă de alte monede, în ultimele două decenii, dar este şi ţara care are, de mulţi ani, cea mai mică rată a sărăciei din Uniunea Europeană.

Există mulţi alţi indicatori care pun în evidenţă sănătatea economiei ceheşti.

La temelia acestor succese ale economiei Republicii Cehe se află modul în care statul ceh, condus de patrioţi, competenţi şi responsabili, a rezolvat problema proprietăţii asupra capitalului naţional acumulat până în anul 1989, prin trecerea acestuia în proprietatea privată şi publică a cetăţenilor Republicii şi prin protejarea lui, după privatizare, astfel încât i s-a păstrat şi sporit, continuu, valoarea.

În anul 1992, statul ceh  a adoptat o lege a privatizării aproape identică cu aceea publicată în România, cu doi ani mai devreme, în anul 1990, cunoscută sub numele de „Varianta Cojocaru”.

Statul român, condus de trădători, a procedat exact invers, a respins „Varianta Cojocaru” şi a adoptat şi pus în aplicare Legea 15/1990, prin care a furat capitalul de la cetăţenii săi, l-a trecut în propria sa proprietate privată, l-a împins în faliment, prin inflaţia generată şi întreţinută de BNR, şi l-a trecut, apoi, în proprietatea străinilor, în cea mai mare parte, prin megahoţiile numite ptivatizări şi retrocedări.

Pentru ca paharul trădării să fie plin, conducătorii BNR, numiţi de Parlamentul României, au găsit de cuviinţă să scoată aproape 60% din cele 103,7 tone de aur în afara Ţării.

Iată cum justifică BNR scoaterea aurului din Ţară, în Raportul său pe anul 2016, la pagina 156.

„Unul dintre scopurile rezervei de aur este acela de a spori încrederea în stabilitatea sistemului

financiar al României şi a leului, fiind utilă în special în perioadele de turbulenţă economică

(internă sau internațională) sau geopolitică sporită. Într-o astfel de situaţie, foarte probabil,

creditorii externi ar considera că numai aurul plasat în străinătate, ale cărui existenţă şi calitate pot fi confirmate în timp real de o terţă parte, poate constitui o garanţie pentru un eventual împrumut”.

Deci, pentru asta a fost scos aurul din Ţară. Pentru că AR putea să apară nişte „turbulenţe” economice sau geopolitice, în care creditorii externi AR considera că numai aurul plasat în străinătate AR putea constitui o garanţie pentru un EVENTUAL împrumut.

Păi, dacă tot avem aşa relaţii bune, de mare încredere, cu Banca Angliei, de ce să nu confirme Banca Angliei ÎN TIMP REAL rezerva de aur a României depozitată în România, pe care experţii Băncii Angliei au văzut-o cu ochii lor?

Oare nu am învăţat nimic din experianţa pe care am trăit-o cu tezaurul dus la Moscova? Cel puţin atunci eram în stare de război, cu capitala căzută sub ocupaţie străină. Deşi, şi atunci, era mai bine pentru noi, cu un pic de prevedere, să ascundem aurul în bunkere ultrasecrete, amplasate în subteranele munţilor Ţării.

Oare nu învăţăm nimic din experianţa altora, de exemplu, a Venezuelei, care îşi vede razerva de aur blocată exact de Banca Angliei, pentru şantaj, pe motivul că Preşedintele Venezuelei, ales democratic în funcţie, nu vrea să cedeze postul unui concetăţean care s-a autointitulat Preşedinte şi care este susţinut de „creditorii externi”, adică de mafia financiară transnaţională?

Nu cumva rezerva noastră de aur a fost scoasă din ţară tot pentru a fi folosită pentru şantaj, în cazul în care ar apar ceva „turbulenţe”, nu „geopolitice”, ci interne, prin care poporul român s-ar ridica împotriva celor care au adus Ţara în prăpastia în care se află în prezent?

Este evident că motivele invocate de către conducătorii BNR pentru scoaterea aurului din ţară nu sunt sustenabile.

Un stat naţional, suveran şi independent, competent şi responsabil, nu trebuie să se împrumute de la străini şi să-şi folosească rezerva de aur drept garanţie pentru un astfel de împrumut.

Un stat naţional, suveran şi independent, competent şi responsabil, trebuie să funcţioneze cu bugete echilibrate, sau excedentare, bazându-se pe veniturile pe care le încasează de la cetăţenii săi, prin sistemul naţional de taxe şi impozite.

Un astfel de stat se poate împrumuta de la proprii săi cetăţeni numai în situaţii excepţionale –război, stare de asediu, de urgenţă etc. Pentru astfel de împrumuturi nu are nevoie de nici o garanţie, ci numai de acordul cetăţenilor săi.

Membrii Consiliului de Administraţie al BNR au scos aurul din Ţară legal. Ei au săvârşit această  faptă în baza prevederilor Legii 312 privind Statutul Băncii Naţionale a României, adoptată în anul 2004 de către Parlamentul României, în care majoritatea parlamentară era formată din PSD şi Partidul Conservator.

Iată textul celor două articole ale capitolului VII din Legea 312/2004 care se referă la rezervele internaţionale şi la administrarea acestora.

„CAPITOLUL VII

Operaţiuni cu aur şi active externe

ARTICOLUL 30 Rezervele internaţionale

   (1) Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:

1. a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat ÎN STRĂINĂTATE (sbl.ns).;
2. b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;
3. c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;
4. d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;
5. e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României.

   (2) Banca Naţională a României urmăreşte menţinerea rezervelor internaţionale la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

   (3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României va prezenta Guvernului şi Parlamentului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.

    ARTICOLUL 31 Administrarea rezervelor internaţionale

   Banca Naţională a României este autorizată, în condiţiile pe care le stabileşte şi le poate modifica periodic, să efectueze următoarele operaţiuni:

1. a) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu lingouri şi monede din aur şi cu alte metale preţioase;
2. b) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valute;
3. c) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii pe piaţa secundară cu bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri emise sau garantate de guverne străine sau de organizaţii financiare interguvernamentale;
4. d) să cumpere, să vândă şi să efectueze alte tranzacţii cu valori mobiliare emise sau garantate de bănci centrale, de instituţii financiare internaţionale, de societăţi bancare şi nebancare;
5. e) să deschidă şi să menţină conturi la alte bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare internaţionale;
6. f) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent pentru instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din străinătate, precum şi pentru guverne străine şi agenţiile lor”.

Pentru orice cunoscător al ABC-ului financiar este limpede că prevederile acestor două articole de lege au fost astfel formulate încât să permită conducătorilor BNR să facă ce vor ei cu rezervele internaţionale ale României, să le folosească în propriul lor interes sau al oricui altcineva, nu neapărat în interesul poporului român.

Lucru pe care l-au şi făcut, aşa cum am arătat mai sus.

Pentru ca rezervele internaţionale ale României să fie create şi folosite exclusiv în interesul poporului român, cele două articole ar trebui modificate şi completate astfel:

Alineatul (1) al articolului 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(1) Rezervele internaţionale ale României se compun din:

1. a) rezerva de aur, deţinută în tezaur în ţară;
2. b) rezerva valutară, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate, în mod egal, în primele trei cele mai utilizate monede ale lumii în tranzacţiile internaţionale, ierarhie stabilită în anul anterior constituirii rezervei.
3. c) tranşa de rezeră de la Fondul Monetar Internaţional,, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere.

După alineatul (1), se introduc cinci noi alineate, astfel:

(1.1) Rezerva de aur reprezintă cel puţin 2/3 din totalul rezervelor internaţionale ale României.

(1.2) Rezervele internaţionale ale României sunt folosite pentru:

1. a) stingerea obligaţiilor de plată ale statului român faţă de străinătate, în situaţii excepţionele, de război, stare de urgenţă sau de asediu, după ce au fost epuizate toate celelalte mijloace pentru stingerea acestor obligaţii;
2. b) intervenţii ale BNR pe piaţa valutară, atunci când cererea de valută devine speculativă, nefiind determinată de evoluţia contului curent, şi pe piaţa monetară, atunci când oferta de lei devine excesivă.

(1.3) Sursele de finanţare ale rezervelor internaţionale ale României sunt:

1. a) sumele rezultate din emisiunile monetare ale Băncii Naţionale a României
2. b) excedentele bugetului public naţional.

(1.4) Banca Naţională a României este obligată să folosească toate sumele rezultate din emisiunile sale monetare pentru a cumpăra  aur, cu prioritate produs în ţară.

(1.5) Este interzisă contractarea de împrumuturi pentru sporirea rezervelor internaţionale ale României.

Alineatul (2) al articolului 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Banca Naţională a României urmăreşte creşterea continuă a valorii rezervelor internaţionale ale României.

Alineatul (3) al articolului 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

   (3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor internaţionale, cu mai mult de 5%, precum şi în cazul în care această diminuare s-a produs, Banca Naţională a României va prezenta Guvernului şi Parlamentului un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de diminuare. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.

Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Banca Naţională a României este autorizată, respectând prevederile articolului 30, să efectueze următoarele operaţiuni:

1. a) să cumpere şi să vândă lingouri şi monede din aur şi alte metale preţioase;
2. b) să cumpere şi să vândă valute;
3. c) să deschidă şi să menţină conturi la alte bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi bancare şi la instituţii financiare internaţionale;
4. d) să deschidă şi să ţină conturi şi să efectueze operaţiuni de corespondent pentru instituţii financiare internaţionale, bănci centrale şi autorităţi monetare, societăţi financiare şi bancare, organizaţii financiare interguvernamentale din străinătate, precum şi pentru guverne străine şi agenţiile lor”.

Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae au aruncat în gura presei un proiect de lege care, spune presa și declară şi cei doi iniţiatori, obligă BNR să repatrieze cea mai mare parte a aurului scos din Ţară.

Proiectul a fost dat publicităţii, pe data de 27 februarie 2019, dar, până la data când scriu aceste rânduri, 11.03.2019, el nu este înscris nici în lista iniţiativelor legislative de la Senat, nici în cea de la Camera Deputaţilor.

Rămâne de văzut dacă avem de-a face cu o nouă petardă mediatică, menită să-i prezinte pe cei doi pesedişti ca eroi naţionali, sau cu o nouă speţă a harababurii birocratice specifică statului condus de slugi incompetente şi iresponsabile.

Iată textul proiectului propus de cei doi parlamentari:

„Articol unic:

Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.582 din 30 iunie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 30, titlul şi alineatele 1-3 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

“Art.30 Rezervele

   (1) Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerv,, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv din următoarele elemente:

1. a) aur deţinut în tezaur în ţară sau depozitat ÎN STRĂINĂTATE (sbl.ns).;
2. b) active externe, sub formă de bancnote şi monede sau disponibil în conturi la bănci sau la alte instituţii financiare în străinătate, exprimate în acele monede şi deţinute în acele ţări, pe care le stabileşte Banca Naţională a României;
3. c) orice alte active de rezervă, recunoscute pe plan internaţional, inclusiv dreptul de a efectua cumpărări de la Fondul Monetar Internaţional în cadrul tranşei de rezervă, precum şi deţinerile de drepturi speciale de tragere;
4. d) cambii, cecuri, bilete la ordin, precum şi obligaţiuni şi alte valori mobiliare, negociabile sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate în primele categorii de către agenţiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan internaţional, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României;
5. e) bonuri de tezaur, obligaţiuni şi alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne străine sau de instituţii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate şi plătibile în valută în locuri acceptabile pentru Banca Naţională a României.

   (2) Banca Naţională a României urmăreşte menţinerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacţiilor externe ale României.

   (3) Dacă există pericolul diminuării rezervelor,, până la un nivel care ar periclita tranzacţiile internaţionale ale statului, precum şi în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Naţională a României prezintă Parlamentului şi Guvernului , de îndată, un raport privind situaţia rezervelor internaţionale şi cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conţine recomandările Băncii Naţionale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situaţiei.

La articolul 30, după alineatul (3) se adaugă un alineat nou, alin.(4), având următorul cuprins:

„(4) Din rezeva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea de aur constituită ca rezervă.”,

3, La articolul 31, titlul se modifică şi va avea următorul cuprins:

“Art.31 Administrarea rezervelor”

Deci, cei doi parlamentari propun:

1. Schimbarea denumirii, din REZERVE INTERNAŢIONALE, în REZERVE
2. Schimbarea ordinii în care sunt menţionate instituţiile statului cărora le este înaintat Raportul BNR referitor la diminuarea rezervelor. În loc de Guvernului şi Parlamentului, vom avea Parlamentului şi Guvernului.
3. Diminuarea procentului aurului ce poate fi depozitat în străinătate, de la 60%, la 5%.
4. În ceea ce priveşte schimbarea denumirii din reserve internaţionale în reserve, propunerea lui Dragnea şi a lui Nicolae ridică două probleme.

Rezervele sunt naţionale, sunt ale poporului român, dare ele sunt constituite din mijloace de plată INTERNAŢIONALE şi sunt constituite pentru plăţi EXTERNE, INTERNAŢIONALE, între statul naţional al românilor şi state naţionale ale altor popoare. Nu este vorba nici de reserve de grâu, nici de reserve de unt, ci de reserve de MIJLOACE de plată INTERNAŢIONALE.

Apoi, toate statele lumii, în limbile lor naţionale, numesc aceste reserve INTERNAŢIONALE. Dacă, Doamne fereşte, se adoptă proiectul de lege al celor doi parlamentari pesedişti, România va deveni singurul stat din lume care va avea reserve şi nu reserve internaţionale. România va fi exclusă din toate statisticile care prezintă situaţia rezervelor internaţionale ale statelor lumii, deoarece ea nu va avea aşa ceva.

2. Indiferent că este un merit personal al celor doi iniţiatori ai proiectului de lege, sau este meritul întregului partid din care ei fac parte, trebuie să remarcăm efortul făcut de reprezentanţii celui mai mare partid politic din România pentru cunoaşterea raporturilor constituţionale dintre instituţiile statului, îm cazul nostrum dintre Parlament şi Guvern, chiar dacă pentru a ajunge la această cunoaştere a fost nevoie să treacă 15 ani, de la adoptarea Legii 312/2004, până în anul 2019, cănd a văzut lumine zilei proiectul Dragnea-Nicolae, de modificare a acestei legi.
3. Nu ştiu motivele avute în vedere de cuplul Dragnea-Nicolae pentru reducerea procentului aurului ce poate fi depozitat în străinătate, deoarece nu am găsit nicăieri expunerea de motive a celor doi la proiectul lor legislativ.

Faptul că au fost şi mai sunt şi alte state care au depozitat sau încă mai depozitează părţi mai mici sau mai mari din rezerva lor de aur în străinătate, nu este un motiv ca şi statul român să facă aşa ceva.

La noul alineat 4 al articolului 30, propus de cei doi, se spune că  „Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice”.

Păi, domnilor paramentari, aurul nu poate aduce „venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice” decât dacă este folosit ca garanţie, adică dacă este pus în situaţie de risc, de a fi pierdut. Altfel, depozitarea lui, a aurului, în Ţară, sau în străinătate, aduce nu venituri, ci cheltuieli de depozitare, pierderi.. Ori, este de preferat ca aceste cheltuieli de depozitare să fie făcute în Ţară, în lei, şi nu în valută, în bani străini.

Rezerva de aur trebuie depozitată integral în ţară. Reţinem că propunerea cuplului Dragnea-Nicolae nu spune nicăieri că Banca Naţională a României este OBLIGATĂ să repatrieze, adică să aducă în Ţară, cele 56 tone de aur care depăşesc procentul de 5%, cât ar urma să fie lăsat, în continuare, la Banca Angliei.

Proiectul lor ne spune numai că „depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea de aur constituită ca rezervă”.

Ori, actuala Constituţie a României, la alineatul (2) al articolului 15 precizează că:

“(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.”

Mai mult, la alineatele (1) şi (2) ale Legii 312, putem citi că:

(1) În îndeplinirea atribuţiilor, Banca Naţională a României şi membrii organelor sale de conducere nu vorsolicita sau primi instrucţiuni de la autorităţile publice sau de la orice altă instituţie sau autoritate.

   (2) Orice proiect de act normativ al autorităţilor publice centrale, care priveşte domeniile în care Banca Naţională a României are atribuţii, va fi adoptat după ce în prealabil s-a solicitat avizul Băncii Naţionale a României. Avizul va fi transmis în termen de cel mult 30 de zile de la solicitare.

Şi mai mult. Articolul 130 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene precizează că:

„În exercitarea competenţelor şi în îndeplinirea misiunilor şi îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate şi prin Statutul SEBC şi al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naţionale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita şi nici accepta instrucţiuni din partea instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism. Instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi guvernele statelor membre se angajează să respecte acest principiu şi să nu încerce să influenţeze membrii organelor de decizie ale Băncii Centrale Europene sau ale băncilor centrale naţionale în îndeplinirea misiunii lor.”

Banca Naţională a României a fost scoasă complet de sub controlul poporului român. Legea 312/2004 trebuie schimbată complet, de la cap la coadă, astfel încât Banca Naţională a României să fie adusă sub controlul şi în slujba poporului român.

Soluţia nu poate fi decât una RADICALĂ. Trebuie schimbată Constituţia României. Trebuie schimbate Tratatele Constitutive ale Uniunii Europene.

Constantin COJOCARU

12.03.2019

Sursa: Justițiarul