Europa se va confrunta cu o catastrofă fără precedent, iar Statele Unite sunt amenințate de un război civil de proporții, dar în loc să rezolve problemele Occidentului, acuză Rusia de toate păcatele, a declarat expertul israelian Yaakov Kedmi.
Uniunea Europeană și Marea Britanie s-au trezit în fața unei serioase crize economice și politice. În același timp, Europa trebuie să se aștepte la un nou val de refugiați din cauza problemelor legate de hrană din țările sărace, dar și din cauza destabilizării situației dintr-o serie de regiuni. Dar, în loc să încerce să rezolve problemele, funcționarii de la Bruxelles, Londra și Washington preferă să învinuiască de toate relele Rusia și pe președintele Vladimir Putin, spune Kedmi, comparând totul cu ritualuri voodoo. Nu există niciun temei și nici un sens practic pentru aceste atacuri, care sunt pur ritualice.
„Ei nici măcar nu înțeleg ce catastrofă îi așteaptă. Inadecvarea lor se manifestă prin incapacitatea de a evalua situația. În fruntea Europei se află nu politicieni, ci politicianiști care nu se pricep la nimic altceva decât la lupta murdară din interiorul partidelor”, a spus Kedmi.
În opinia analistului, ideea că Statele Unite au de câștigat de pe urma intrării Europei în colaps, deoarece vor atrage din UE bani, industrie și pe cei mai valoroși specialiști, nu corespunde realității.
El crede că de această situație ar putea profita China, Turcia, Indonezia și alte state. SUA se află deja în pragul unui război civil, deoarece confruntarea dintre republicani și democrați atinge un prag periculos, iar părțile își exprimă deschis disponibilitatea de a declara nelegitime orice rezultat al alegerilor care nu le convine.
„Ei cred că prăbușirea industriei germane va ajuta industria americană? Dar ce se întâmplă în Statele Unite? În general este imposibil de imaginat. Numai leneșii nu vorbesc despre războiul civil care va izbucni în Statele Unite în următorul deceniui. Și nu sunt doar vorbe aruncate pentru a impresiona publicul. Există temeiuri reale”, a subliniat Kedmi.
Anterior, expertul a explicat greșeală Uniunii Europene de a miza pe gazul natural lichefiat american în locul gazelor rusești livrate prin gazoducte. Potrivit lui Kedmi, acest lucru oferă Statelor Unite oportunitatea de a forța mâna Berlinului și Bruxellesului, dar și de a înlătura concurența europeană de pe piața mondială, lovind în competivitatea produselor lor.
Sursa: anonimus.ro