Fauna partidelor e una complexă și simplă deopotrivă. În prima linie avem mărunțișul, oamenii mânați în politică de idealuri și resentimente. În general aceștia sunt oameni simpli care n-au realizat nimic în viață și nici n-au cum să realizeze ceva. Popular li se spune „lipitorii de afișe”. Ei sunt pulimea, cei care urlă la cerere „bravo” sau „huo”. De asemenea, ei sunt „cei orbi”, care nu realizează ticăloșia celor de deasupra și găsesc explicații pentru toate nemerniciile care se fac.
Nu vă imaginați că mărunțișul partidelor rămâne la bază. Îi găsim pretutindeni deoarece „partidul trebuie să fie viu”. Așa se face că, cei de jos urcă adesea în Parlament sau în structurile superioare, fiind însă și-aici buni la activitățile de bază. Pe de-o parte „modelul” lor e inspirațional pentru imensa masă a membrilor, pe de altă parte, chiar și-n structurile superioare ai nevoie de unu’ care să mai scuipe din când în când cate-un „’tu-ți gura mă-tii!”. E mai neaoș și mai „natural”.
Nivelul imediat superior al arhitecturii unui partid e reprezentat de tiriplicii interesați. Ăștia intră în politică cu scop precis: dau X lei, dar m-aleg cu un job bine plătit, cu un contract profitabil sau, după caz, cu o inițiativă favorabilă. Vin în partide din prima pe posturi de conducere, își fac loc rapid pe liste și sfârșesc în posturi babane: șefi de comisii, miniștri, secretari de stat, etc.
Nivelul cel mai de sus este cel al politicienilor de profesie sau, mai bine spus, al „trimișilor”. Aceasta este o specie periculoasă, cea mai dubioasă posibil. Ei știu exact care-i treaba cu politica, unde și, mai ales, cât te poți întinde. De asemenea, cunosc cel mai importat element din tot jocul politic: de unde vine lumina. Ei știu bine că sunt trimiși și că libertatea lor de mișcare e una limitată. Joacă totul cu atenție în cercul trasat, având astfel siguranța că nu vor plăti niciodată pentru netrebniciile pe care le fac.
„Trimișii” întotdeauna controlează manetele puterii în partid. Și, de asemenea, decizia politică atunci când partidul se află „la putere”. Atât „lipitorii de afișe” cât și interesații sunt conștienți de acest lucru. Dinamica de la vârful puterii în partide e întreținută doar de orgoliul lor nemăsurat care-i face pe „trimiși” să se lupte pe viață și pe moarte pentru șefie. Asta dă „farmec” vieții de partid făcându-i pe toți cei de sub ei să trăiască cu iluzia democrației.
Cam asta este arhitectura partidului, așa-zisa bază a democrației. În fapt partidul servește unui singur scop: falsa segmentare a societății în vederea diseminării opiniilor strict în zone controlabile. Desigur, ca mijloc de presiune, dar și pentru un spor de dinamism, există și alte instrumente constituite, mai mult sau mai puțin, pe o structură similară: ONG-uri, sindicate, tihnk tank-uri, cluburi s.a.m.d.
E limpede, cred, pentru oricine cum, prin replicarea aceleiași structuri, se obține o mega-scenă aparent haotică și complexă care mimează „dinamismul” societății. Totul însă e o mare farsă a cărei singură miză este manipularea.
Cred că e bine să înțelegeți lecția de azi pentru a nu mai fi robii iluziilor. Și, mai mult, trebuie să înțelegeți că atunci când vreți să schimbați ceva trebuie să țintiți mai sus de clasa politică întrucât ea doar pare a fi în mâinile voastre. „Manipulată” de mulțime, clasa politică e o pârghie moale, incapabilă să miște ceva. Ea e utilă și eficientă doar atunci când e manipulată din partea opusă, de-acolo de unde voi nu ajungeți. De-aceea, singura modalitate prin care puteți schimba ceva este prin înlocuirea totală a acestei așa-zise democrații, eliminând total balastul reprezentat de clasa politică.
Știu, îmi veți spune că nu se poate. Eu sunt mai cârcotaș din fire și sunt convins nu doar că se poate, ci că e mult mai simplu decât vă imaginați! Iar odată cu „umplutura infecta” vor cădea și cei cocoțați confortabil în „negurile ascunse”.
Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri economice