Sa-i depisteze pentru ca acestea nu sunt deloc evidente! Cele invocate direct sau indirect in campania electorala – ca fara banii de la FMI, n-ar mai fi putut fi platite salariile si pensile, sau ca, oricum, pentru a fi platite, ar fi trebuit, in lipsa banilor de la FMI, sa se apeleze la imprumuturi mult mai scumpe – nu rezista nici macar in fata unora slabi cu duhul.
Daca s-a ajuns ca salariile si pensile sa fie platite din banii de la FMI, din ce vor mai fi acestea platite, in curand, cand FMI va sfarsi livrarile convenite de resurse.
Aoleu, si FMI mai vrea si banii inapoi, cu dobanda! Asa ca, si in cazul in care este prezentat astfel acordul cu FMI, devine clar ca acesta nu este tocmai ceva bun, ci cel mult o amageala care doar amana un deznodamant inevitabil: anume scaderea pensiilor si salariilor, in conformitate cu posibilitatile reale in conditii de criza.
Si, la o analiza mai atenta, este vorba de o amageala extrem de costisitoare. Pentru ca, daca scaderea respectiva ar fi fost intreprinsa la timp, adica exact cand a aparut problema, dureroasa scadere ar fi fost mai mica si deci mai suportabila. Amanata insa pe baza unor imprumuturi care costa, scaderea va fi mai mare si mult mai dureroasa.
Chestia cu salariile si pensile nu poate, in mod evident, tine loc de justificare a acordului cu FMI. Trebuie gasit altceva! Misiune grea pentru menestrelii acordului!
Mai ales in conditiile in care au fost unii care au identificat, de la bun inceput, miza acordului: aducerea pe piata, la dispozitia firmelor straine din Romania (banci si societati nebancare) a unei finatari externe in situatia in care acestea, in contextual crizei, ramasesera fara finantare din partea mamelor lor din Occident.
Misiune nobila! Atata doar ca aducerea acestei finantari este facuta pe cheltuiala statului, deci a contribuabilului roman.!
Cand spre sfarsitul anului, datele statistice au aratat ca statul roman s-a imprumutat la concurenta a trei deficite bugetare pentru a finanta bineinteles doar unul singur, justificarea imprumutului de la FMI a devenit o sarcina complicata si presanta pentru menestreli.
Mai ales ca o lovitura de gratie a venit pentru acestia chiar din partea beneficiarilor imprumutului – respective bancile straine din Romania – care, in contextul turbulentelor politice din Roamania, amenintatoare pentru respectarea calendarului din acordul cu FMI, au avertizat ca se vor considera dezangajate de obligatiile asumate (de a nu scoate bani din Romania) , daca FMI nu elibereaza transele prevazute in graficul stabilit.
S-a vazut clar ca destinatia banilor nu era statul roman sau cumva businessul romanesc, ci firmele straine din Romania.
De aici si neuzuala indulgenta a FMI!
Nu intamplator, menestrelii au simtit nevoia sa scoata artileria grea la bataie.
Dupa ce insusi guvernatorul Mugur Isarescu a iesit la rampa, spunand, in mod diplomatic, ca acordul cu FMI a inlocuit finantarea privata cu finantarea din fonduri publice – facandu-se a uita insa pentru cine este intreprinsa aceasta inlocuire si cine o plateste – a fost pus sa iasa in fata d-l Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR si fost premier desemnat.
Domnia sa a declarat public ca, daca n-ar fi fost imprumutul de la FMI, cursul monedei nationale s-ar fi naruit pur si simplu, ajungand la circa 6 lei pentru un euro! Mai sa fie! De unde stie domnia sa atat de exact cat s-ar fi prabusit leul?
Si chiar atat de slaba sa fie capacitatea Bancii Nationale in apararea leului, cu toate rezervele sale valutare deloc modeste?! Desigur, rezervele nu se constituie pentru a sustine cursuri valutare impotriva fundamentelor economice, dar exista pentru preluarea unor socuri!
Important este insa altceva. De cate se face si d-l Croitoru ca uita. Eventual, s-ar fi putut in lipsa acordului cu FMI, sa se produca o asemenea prabusire a leului daca, si numai daca, statul roman, n-ar fi facut – cum n-a facut in conditiile acordului cu FMI! – o ajustare severa, dar necesara, in finantele publice.
Sectorul privat, inclusiv segmentul strain din acest sector, s-a ajustat in conditiile crizei. Sectorul public – nu! Nu este posibil ca totul in jur sa se prabuseasca, iar salarille bugetarilor si pensiile sa nu se ajusteze, ba chiar sa si creasca!
Tocmai aceasta anomalia economica a fost posibila cu ajutorul imprumutului de la FMI. Acest imprumut a facut mai degraba un rau Romaniei, decat un bine!
Daca nu era, statul roman trebuia sa se ajusteze potrivit realitatilor finatelor publice. Daca aceasta ajustare se facea, nu era nevoie de imprumutul de la FMI. Si ca atare, leul n-ar fi cazut!
Indiferent daca a fost sau nu constransa extern sa contracteze imprumutul de la FMI, clasa politica din Romania a gasit, din pacate, in acest imprumut, comoditatea politica de a evita , din motive electorale, ajustarea obligatorie a finantelor publice. Aceasta evitare este insa doar pasagera.
Tot va trebui facuta! Astfel incat, imprumutul de la FMI a amanetat – si inca in mod grav – viitorul tarii, pentru nimic!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro